Părerea criticului
O minge de foc albastru apare în spaţiu, coteşte prin spatele unei planete gigantice, străpunge cu zgomot inelele lui Saturn, zdrobeşte un satelit şi se năpusteşte spre Africa, unde intră în trupul unui predicator care predică despre războiul care va veni. Câteva secunde mai târziu acesta explodează, împroşcându-şi congregaţia cu valuri de sânge. Aşa începe Preacher, serialul difuzat de azi şi în România, pe postul AMC. Pentru cei nefamiliari cu benzile desenate publicate de Vertigo, Preacher ar putea fi una dintre cele mai plăcute surprize ale sezonului.
Lansat în SUA pe 22 mai şi în România doar o săptămână mai târziu, Preacher va avea timp zece episoade pentru a ne surprinde cu o combinaţie plină de potenţial. Ce frapează la primul episod este modul extrem de bine dozat în care se creează atmosfera şi se zugrăveşte misteriosul fundal pe care au loc aventurile. Cine este misterioasa entitate doritoare să-şi caute un adăpost pe Terra (tot încercând şi eşuând - cu explozia gazdelor) şi de ce predicatorul Jesse Custer (Dominic Cooper) este singurul care o mulţumeşte?
Şi, mai ales, ce caută vampiri alcoolici în poveste şi încotro se îndreaptă ea? Sunt întrebări care rămân rămân fără răspuns la sfârşitul primului episod, Preacher fiind un serial gata să joace cu cărţile strâns lipite de piept: detaliile sunt dezvăluite cu zgârcenie, iar curiozitatea îi va face cu siguranţă pe spectatorii atraşi de gen să revină pentru a vedea continuarea. Alţii, în schimb, vor fi deranjaţi de această zgârcenie şi de faptul că Preacher nu ţine deloc să sugereze direcţia în care va merge de acum înainte.
După episodul pilot încă alte nouă episoade vor continua povestea predicatorului dintr-un orăşel din sudul Statelor Unite. Evităm să dezvăluim prea multe despre locul unde se sfârşeşte intinerariul său la sfârşitul primelor 60 de minute, pentru că spectatorul trebuie să savureze pe cont propriu combinaţia bizară de predici neinspirate, soţi abrutizaţi, dar cucernici, violenţă, alcool, confesiuni enervante, şerifi corupţi şi aşa mai departe. Cert este că Preacher promite foarte mult şi surprizele plăcute, dar neliniştitoare, ar putea continua şi pe parcursul următoarelor episoade.
Jesse Custer este fără îndoială unul dintre cei mai promiţători antieroi din noile serile americane. Trecutul său sordid face ca încercarea sa de reinventare în chip de predicator să fie sortită eşecului, dar povestea nu va întârzia să schimbe poziţia pieselor de pe tabla de şah.
Ecranizările după benzi desenate sunt un demers riscant, pentru că fanii poveştii originale vor cârti întotdeauna împotriva schimbărilor necesare pentru a face o trecere convingătoare într-un alt mediu. Nu este cazul lui Preacher: fanii benzilor desenate au fost primii care au lăudat schimbările obligatorii suferite de povestea originală şi faptul că serialul păstrează spiritul, dacă nu litera benzilor desenate.
Un alt detaliu surprinzător este faptul că creatorii serialului sunt nimeni alţii decât Seth Rogen şi Evan Goldberg, bunii prieteni din copilărie deveniţi celebri cu Superbad, Pineapple Express, This Is the End şi The Interview. Preacher este o schimbare considerabilă de direcţie pentru cei doi, chiar dacă Preacher strecoară printre lupte sângeroase şi execuţii rapide umorul sec şi trăsnit familiar din filmele enumerate mai sus.
Preacher este fără îndoială unul dintre cele mai promiţătoare noi seriale ale momentului. Îl recomandăm din toată inima.