Un film clasic, despre o relație salvatoare, care nu se poate transforma în iubire. Pretty Baby, în regia marelui Louis Malle, imaginează ultimele zvîcniri ale unui cartier de prostituate din New Orleans, acolo unde viața se trăiește cel mai bine noaptea, cu cheia în broască și lumina aprinsă. În acest mediu denigrant vom vedea evoluția unui personaj de tip Lolita, o fată de 12 ani care își imită mama, o prostituată, și care crede că ceea ce simte pentru un bărbat este iubire. Dar pînă vom ajunge acolo, o vom urmă pe Violet în călătoria sa inițiatică: la început încearcă să înțeleagă de ce mama ei acceptă ca un bărbat să îi facă asta, apoi cochetează cu ideea de a deveni prostituată, își vinde virginitatea unui anonim, îl cunoaște pe Bellocq, care mai degrabă pare că o curtează pe Hattie, mama fetei și găsește în el un refugiu. O atrage, mai ales, aparatul ciudat și mecanismul lui de funcționare, felurile în care vrea ca femeile să îi pozeze și viața lui ascunsă.Treptat, iritată de faptul că bărbatul intră în viața mamei ei, Violet se va băga pe sub pielea lui Bellocq, neștiind că în lumea adulților ceea ce face ea nu este o joacă.
La Bellocq va apela atunci cînd mama ei o va părăsi și bordelul se va închide. Iar pentru a scăpa de condiția mizeră în care rămîne,Violet se căsătorește cu el, mai mult din instinct decît din iubire, încercînd, totuși, să joace rolul de soție și convingîndu-se că este chiar îndrăgostită de el, pentru a se adăposti de lume. Bineînțeles, nu va reuși să se adapteze vieții de adult, jucîndu-se uneori pe ascuns cu păpușile, plecînd de lîngă soțul ei cînd timpul o va cere. Într-un plan secund vedem un adult, care pentru a poza în soț și în bărbat împlinit, acceptă jocul fetei, nefiind sigur de sentimentele pe care le are față de ea. Bellocq este evident enervat de comportamentul ei copilăresc și atras de inocență în același timp, rănit și satisfăcut de relația pe care o are, conștient de ridicolul situației și resemnat în fața dragostei.
Filmul Pretty Baby a primit la lansare critici aspre, pe motiv că încurajează pdeofilia și ilustrează o realitatea puțin probabilă. Însă cinefilii cu puțină imaginație și ochi formați vor vedea în spatele jocului actoricesc o relație de conveniență, o simbioză, care protejează ambele personaje: pe unul de o viață grea, pe celălalt de singurătate.
