La mijlocul anului 1917 Imperiul Austro-Ungar era în pragul destrămării iar națiunile care îl constituiseră secole la rând se ridicau cerându-și dreptul la autodeterminare. Luptele de pe front, morții, tranșeele, victimele, sărăcia, nesiguranța alcătuiesc un tablou dezolant și dezumanizant. În acest context apar personajele principale, două ființe fundamental diferite dar cu un destin comun.
Darie (Gabriel Oseciuc), un tânar fără experiența vieții, un băiat șchiop și naiv peste măsură și un bărbat matur ciudat și cinic, supranumit Diplomatul (fabulos interpretat de Gheorghe Dinică), genul escrocului trecut prin toate silniciile vieții, versatil, perfid, dar orgolios cu pretenții de noblețe.
Capturați într-o razie din Bucureștiul aflat sub ocupație germană, cei doi sunt aruncați într-un grup de oropsiți ca și ei și duși pe front să sape tranșee. La un moment dat, reușesc să evadeze din convoi. Rătăcind printr-o peninsulă balcanică pârjolită de război, drumul le este presărat cu tot felul de evenimente palpitante, care le pun viața la încercare. Candidul Darie și cinicul și inventivul Diplomat sunt siliți să supraviețuiască împreună, în timp ce sub ochii lor lumea din jur intră într-un dinamic proces de schimbare geopolitică și socială. Împreună, ei trăiesc, aproape fantomatic, experiența jocului cu moartea prin “cenușa imperiului austro-ungar” agonizant, într-o lume în care ființa lor nu valora nimic. Diplomatul sfârșește prin a fi arestat de autorități, iar Darie, maturizat, la capătul unei inițieri, alege calea luptei împotriva morții, a disoluției umane, a războiului.
Povestea filmului a fost la fel de palpitantă ca și cea a personajelor sale. Inițial Blaier a propus filmul, apoi acesta a fost preluat de un alt regizor care vede în pielea celor doi protagoniști pe Caragiu și Mircea Diaconu. Regizorul a ales calea străinătății și filmul a revenit lui Andrei Blaier.
"Capturati intr-o razie, in Bucuresti sub ocupatie germana, angelicul Darie si cinicul Diplomat traiesc alaturi experienta jocului cu moartea din timpul primului razboi mondial." - T. Caranfil - 2003 (Dictionar de filme romanesti). Ecranizare a romanului "Jocul cu moartea" de Zaharia Stancu.