Sinopsis
Sculptor renumit, pictor si scriitor, Ion Vlasiu (1908-1997) a fost un artist care a strabatut secolul XX inspirat de Transilvania sa natala, de reperele ei arhetipale si de culorile ei. Filmul contine confesiunile plasticianului din vara anului 1996, facute "in domeniul sau", la Bistra de Mures unde sculpta in timpul verilor precum si ultimul sau interviu filmat in atelierul bucurestean din strada Pangratti, intr-un dialog viu, dens, plin de emotie presarata cu un umor melancolic si o intelepciune plina de noblete, putin inainte de trecerea artistului in lumea umbrelor.