Părerea criticului
Aseară mare premieră mare: Prinţul Persiei: Nisipurile timpului, prima proiecţie IMAX 2D din România şi cu siguranţă cel mai aşteptat film al începutului verii (şi poate al întregii veri dacă în jurul lui Inception, noul film al lui Christopher Nolan, nu s-ar face atâta tam-tam).
Prinţul Persiei: Nisipurile timpului, în care producătorul Jerry Bruckheimer clar încearcă să insufle energia, stilul şi ritmul seriei Piraţii din Caraibe, laolaltă cu o consistentă apariţie a supranaturalului, este ecranizarea celebrului joc cu acelaşi nume, iar povestea arhicunoscută se învârte în jurul unui prinţ şi-al unei prinţese din regate rivale (da, hormonii acţionează şi ei) care trebuie să împiedice nici mai mult nici mai puţin decât sfârşitul lumii, provocat de distrugătoare nisipuri magice trimise de zei şi ferecate cumva într-o clepsidră ce nu poate fi străpunsă decât de un anumit pumnal.
Acestea fiind zise, da, spectatorul se poate aştepta la mega-acţiune, mega-efecte speciale, ritm susţinut şi cascade peste cascade, unele dintre ele inspirate chiar de popularul joc dezvoltat de Ubisoft (vezi goana pe ziduri, folosirea frânghiilor sau a bârnelor pentru salturi spectaculoase), iar Jake Gyllenhaal şi Gemma Arterton, în rolurile prinţului Dastan şi-al voluntarei prinţese Tamina au câteva schimburi
de replici care-ţi vor aminti, şi ele, de Piraţii din Caraibe sau, dacă eşti la curent cu două dintre cele mai populare filme de aventuri ale anilor '80, de înţepăturile din Idilă pentru o piatră preţioasă şi Giuvaerul Nilului, ambele în curs de re-ecranizare.
Dar nu-ţi ridica aşteptările pînă la cer: Prinţul Persiei nu este Piraţii din Caraibe, iar popularitatea jocului şi intensa campanie de presă din jurul noului blockbuster micşorează numărul de surprize oferite de cele 116 minute ale filmului. Câteva din întorsăturile de situaţie şi replici sunt de-a dreptul copilăreşti, iar unele momente ale acţiunii sunt inutile, sau utile doar pentru ca 2-3 milioane din buget să se mai ducă pe o secvenţă plină de efecte speciale. Şi nu credeam că o să-i reproşez vreodată unei actriţe că nu e suficient de frumoasă, dar Prinţul Persiei mă obligă să o fac: cum să nu te amuzi când celelalte personaje repetă insistent că Tamina e cea mai cea femeie de faţa pământului, iar Gemma Arterton e vioaie, simpatică şi plăcută, dar nu şi răpitor de frumoasă?!
Atenţie, dacă mergi la IMAX (de mâine filmul rulează pe unicul ecran IMAX din România, cel din AFI Palace Cotroceni, iar de pe 28 se lansează şi pe alte ecrane din ţară) vei putea admira unele dintre cele mai elaborate decoruri şi spectaculoase peisaje văzute în ultime vreme la cinema, doar că ar fi o idee bună să-ţi rezervi un loc în jumătatea din spate a sălii. După două ore de efecte speciale şi imagini ce se derulează mai ceva ca într-un videoclip de pe MTV, te cam resimţi...
Prinţul Persiei: Nisipurile timpului, în care producătorul Jerry Bruckheimer clar încearcă să insufle energia, stilul şi ritmul seriei Piraţii din Caraibe, laolaltă cu o consistentă apariţie a supranaturalului, este ecranizarea celebrului joc cu acelaşi nume, iar povestea arhicunoscută se învârte în jurul unui prinţ şi-al unei prinţese din regate rivale (da, hormonii acţionează şi ei) care trebuie să împiedice nici mai mult nici mai puţin decât sfârşitul lumii, provocat de distrugătoare nisipuri magice trimise de zei şi ferecate cumva într-o clepsidră ce nu poate fi străpunsă decât de un anumit pumnal.
Acestea fiind zise, da, spectatorul se poate aştepta la mega-acţiune, mega-efecte speciale, ritm susţinut şi cascade peste cascade, unele dintre ele inspirate chiar de popularul joc dezvoltat de Ubisoft (vezi goana pe ziduri, folosirea frânghiilor sau a bârnelor pentru salturi spectaculoase), iar Jake Gyllenhaal şi Gemma Arterton, în rolurile prinţului Dastan şi-al voluntarei prinţese Tamina au câteva schimburi
de replici care-ţi vor aminti, şi ele, de Piraţii din Caraibe sau, dacă eşti la curent cu două dintre cele mai populare filme de aventuri ale anilor '80, de înţepăturile din Idilă pentru o piatră preţioasă şi Giuvaerul Nilului, ambele în curs de re-ecranizare.
Dar nu-ţi ridica aşteptările pînă la cer: Prinţul Persiei nu este Piraţii din Caraibe, iar popularitatea jocului şi intensa campanie de presă din jurul noului blockbuster micşorează numărul de surprize oferite de cele 116 minute ale filmului. Câteva din întorsăturile de situaţie şi replici sunt de-a dreptul copilăreşti, iar unele momente ale acţiunii sunt inutile, sau utile doar pentru ca 2-3 milioane din buget să se mai ducă pe o secvenţă plină de efecte speciale. Şi nu credeam că o să-i reproşez vreodată unei actriţe că nu e suficient de frumoasă, dar Prinţul Persiei mă obligă să o fac: cum să nu te amuzi când celelalte personaje repetă insistent că Tamina e cea mai cea femeie de faţa pământului, iar Gemma Arterton e vioaie, simpatică şi plăcută, dar nu şi răpitor de frumoasă?!
Atenţie, dacă mergi la IMAX (de mâine filmul rulează pe unicul ecran IMAX din România, cel din AFI Palace Cotroceni, iar de pe 28 se lansează şi pe alte ecrane din ţară) vei putea admira unele dintre cele mai elaborate decoruri şi spectaculoase peisaje văzute în ultime vreme la cinema, doar că ar fi o idee bună să-ţi rezervi un loc în jumătatea din spate a sălii. După două ore de efecte speciale şi imagini ce se derulează mai ceva ca într-un videoclip de pe MTV, te cam resimţi...
