Sinopsis

Honza ucide dragonul și obține prințesa și jumătate din regat. Și acolo unde se termină alte basme, începe al nostru. Prințesei nu-i place Honza, care este un om obișnuit, și nici părinților săi regali. Manierele sale stârnesc indignarea generală. Prințesa este disperată, la fel și regele și regina, dar un jurământ regal este un jurământ regal. Atunci cand intră în scenă fostul pretendent al prințesei, conducătorul unui regat vecin, egoistul rege Egon, care a lăsat-o pe prințesă la mila dragonului, aceasta se lasă păcălită de scuzele lui și îl iartă. Honza o iubește cu adevărat pe prințesă și, când își dă seama cât de nefericită este ea în legătură cu întreaga situație, anulează nunta și se întoarce în cătunul său natal. Prințesa îl însoțește pe Egon în regatul său, dar abia acolo îi descoperă adevărata natură. Când vrea să scape, Egon o închide. Din fericire, mentorul prințesei, profesorul de etichetă de la curte, Cavalerul Valerian, reușește să fugă. El crede că singurul care o poate salva pe prințesă este Honza. Dar poate Honza să învețe bunele maniere de la curte pentru a putea intra în castelul lui Egon fără să fie detectat și să o salveze a doua oară pe prințesă? Este o sarcină la fel de dificilă ca și uciderea unui dragon, mai ales că Egon nu a lăsat nimic la voia întâmplării, iar mandatele de urmarire pentru Honza și Valerian atârnă la fiecare colț.