Părerea criticului
Aşteptatul Principii de viaţă, cel de-al doilea film al lui Constantin Popescu Jr. (după Portretul luptătorului la tinereţe) a avut vinei premiera în cinematografe. Marele merit al filmului este fără îndoială interpretarea excelentă a lui Vlad Ivanov, care are şanse imense la un trofeu Gopo în martie 2012.
O schimbare de 180 de grade faţă de efortul său regizoral (şi scenaristic) anterior, acţiunea din Principii de viaţă are loc pe parcursul a 24 de ore şi ni-l arată pe Vlad Ivanov în primul rol principal al carierei: cel al lui Emilian Velicanu, un bărbat la vreo patruzeci de ani divorţat şi recăsătorit, foarte pe fugă să-şi rezolve toate treburile cu o zi înainte de plecarea la mare cu noua familie şi fiul din prima căsătorie. Pe umerii cărnoşi ai actorului devenit celebru în toată lumea după rolul domnului Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile apasă toate tracasările şi frecuşurile posibile şi imposibile, înşirate ca nişte mărgele: locul de parcare ocupat de un "nemernic", încăpăţânarea fiului cel mare, Cătălin (Gabriel Huian), o clientă insistentă, istericale cu muncitorii care-i ridică vila din suburbie şi aşa mai departe, toate făcându-l pe Velicanu să se monteze din ce în ce.
Decât Principii de viaţă, filmul se putea numi bine-mersi "Cel mai fericit bărbat din lume", pentru că porneşte practic de la o premisă identică celei din debutul în lungmetraj al lui Radu Jude: Velicanu are toate motivele să fie fericit, dar iată că nu este. Dacă filmul lui Jude trage tot mai greu aer în piept spre sfârşit, nu acelaşi lucru se poate spune despre cel al lui Popescu, iar la final nici nu ştii ce să faci mai întâi, să-ţi fie milă de acest individ care pare a avea totul, dar de fapt scapă din vedere exact principalul (sau principiile?) vieţii, sau să-l urăşti, pentru că la urma urmei Velicanu nu este decât un mare dobitoc. Bădăran şi irascibil, intră cu bocancii în intimitatea celor din jur, îşi bruftuluieşte suveran colaboratorii, face glume în doi peri cu familia, iar zâmbetul larg arătat clienţilor ascunde înjurături strecurate printre dinţi. Chiar şi aşa, când castelul din cărţi de joc al existenţei sale se năruie, îţi e milă de el (meritul lui Ivanov) şi speri să-şi fi învăţat lecţia.
Principala victimă a lui Velicanu e chiar propriul fiu, Cătălin, care la cei 14 ani ai săi n-are chef nici de insistenţele şi glumele sexuale ale "bătrânului" şi nici de un voiaj de zece zile pe litoralul bulgăresc alături de noua soţie a acestuia şi copilul de câţiva anişori, Sorin. Îndărătnicia adolescentului este principalul motor în criza din viaţa "împlinitului" Velicanu, care îl va împinge pe protagonist pe o pantă tot mai abruptă, spre un final extrem, dar perfect "montat" de Constantin Popescu.
Scris de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu, Principii de viaţă poate forma, alături de Boogie şi Marţi, după Crăciun, un triptic al eşecului. Personajele din Boogie, tineri de "30 şi ceva" (titlul iniţial al filmului) de ani, descoperă că sfârşitul tinereţii nu aduce înţelepciune, ci mai degrabă resemnare. Marţi, după Crăciun se prezintă drept un "Boogie după zece ani", în timp ce Principii de viaţă se adăposteşte perfect sub umbrela "Boogie după 15 ani": răzvrătirile tinereţii sunt de mult apuse, dorinţele imposibil de împlinit s-au stins, Velicanu e divorţat şi recăsătorit, dar iată că nici la 40 de ani nu vin răspunsurile... Ca şi Boogie, Principii de viaţă te înspăimântă: ce-i de făcut ca vârsta să-ţi aducă seninătate şi împlinire? În universul Rădulescu-Baciu, răspunsul este unul pesimist. Poate peste încă zece ani...
O schimbare de 180 de grade faţă de efortul său regizoral (şi scenaristic) anterior, acţiunea din Principii de viaţă are loc pe parcursul a 24 de ore şi ni-l arată pe Vlad Ivanov în primul rol principal al carierei: cel al lui Emilian Velicanu, un bărbat la vreo patruzeci de ani divorţat şi recăsătorit, foarte pe fugă să-şi rezolve toate treburile cu o zi înainte de plecarea la mare cu noua familie şi fiul din prima căsătorie. Pe umerii cărnoşi ai actorului devenit celebru în toată lumea după rolul domnului Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile apasă toate tracasările şi frecuşurile posibile şi imposibile, înşirate ca nişte mărgele: locul de parcare ocupat de un "nemernic", încăpăţânarea fiului cel mare, Cătălin (Gabriel Huian), o clientă insistentă, istericale cu muncitorii care-i ridică vila din suburbie şi aşa mai departe, toate făcându-l pe Velicanu să se monteze din ce în ce.
Decât Principii de viaţă, filmul se putea numi bine-mersi "Cel mai fericit bărbat din lume", pentru că porneşte practic de la o premisă identică celei din debutul în lungmetraj al lui Radu Jude: Velicanu are toate motivele să fie fericit, dar iată că nu este. Dacă filmul lui Jude trage tot mai greu aer în piept spre sfârşit, nu acelaşi lucru se poate spune despre cel al lui Popescu, iar la final nici nu ştii ce să faci mai întâi, să-ţi fie milă de acest individ care pare a avea totul, dar de fapt scapă din vedere exact principalul (sau principiile?) vieţii, sau să-l urăşti, pentru că la urma urmei Velicanu nu este decât un mare dobitoc. Bădăran şi irascibil, intră cu bocancii în intimitatea celor din jur, îşi bruftuluieşte suveran colaboratorii, face glume în doi peri cu familia, iar zâmbetul larg arătat clienţilor ascunde înjurături strecurate printre dinţi. Chiar şi aşa, când castelul din cărţi de joc al existenţei sale se năruie, îţi e milă de el (meritul lui Ivanov) şi speri să-şi fi învăţat lecţia.
Principala victimă a lui Velicanu e chiar propriul fiu, Cătălin, care la cei 14 ani ai săi n-are chef nici de insistenţele şi glumele sexuale ale "bătrânului" şi nici de un voiaj de zece zile pe litoralul bulgăresc alături de noua soţie a acestuia şi copilul de câţiva anişori, Sorin. Îndărătnicia adolescentului este principalul motor în criza din viaţa "împlinitului" Velicanu, care îl va împinge pe protagonist pe o pantă tot mai abruptă, spre un final extrem, dar perfect "montat" de Constantin Popescu.
Scris de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu, Principii de viaţă poate forma, alături de Boogie şi Marţi, după Crăciun, un triptic al eşecului. Personajele din Boogie, tineri de "30 şi ceva" (titlul iniţial al filmului) de ani, descoperă că sfârşitul tinereţii nu aduce înţelepciune, ci mai degrabă resemnare. Marţi, după Crăciun se prezintă drept un "Boogie după zece ani", în timp ce Principii de viaţă se adăposteşte perfect sub umbrela "Boogie după 15 ani": răzvrătirile tinereţii sunt de mult apuse, dorinţele imposibil de împlinit s-au stins, Velicanu e divorţat şi recăsătorit, dar iată că nici la 40 de ani nu vin răspunsurile... Ca şi Boogie, Principii de viaţă te înspăimântă: ce-i de făcut ca vârsta să-ţi aducă seninătate şi împlinire? În universul Rădulescu-Baciu, răspunsul este unul pesimist. Poate peste încă zece ani...
