Aceeasi societate care incurajeaza femeile sa isi gaseasca adevarata dragoste e necrutatoare cu ele atunci cand aceasta dragoste devine periculoasa. Violenta domestica exploreaza un adevar simplu, dar cutremurator al vietii americane: cel mai periculos loc pentru o femeie in Statele Unite este propriul sau camin. In Statele Unite, cel putin patru femei sunt ucise zilnic de actualii sau fostii lor parteneri. Deanna, o politista din Oklahoma, a fost rapita de sotul ei instrainat si batuta intr-un camion in decursul unei calatorii chinuitoare de patru zile. Cand au fost opriti de politie, sotul nu a fost arestat, in ciuda ranilor ei grave.
Regizoarea Cynthia Hill urmareste parcursul Deannei in incercarea acesteia de a-si recladi viata si de a-si trimite fostul partener in spatele gratiilor. Alaturi de Deanna se afla Kit Gruelle, o victima a violentei domestice devenita avocat, care navigheaza prin lumea complexa a tribunalelor, a azilelor si a implementarii legilor privitoare la violenta domestica. Munca lui Kit ne apropie de vietile mai multor astfel de femei, in incercarea lor de a-si parasi partenerii abuzivi, pozitionandu-le in conflict cu institutii care esueaza in mod sistematic sa le faca dreptate, blamand adeseori victimele pentru violenta de care acestea incearca sa scape. Pe masura ce Deanna se transforma din victima in supravietuitor, Violenta domestica incepe sa creioneze intrebari noi, puternice, care au potentialul de a schimba societatea in care traim: Cum se ajunge la abuz? De ce ramane societatea indiferenta? De unde trebuie pornit pentru a incepe sa cladim un viitor fara violenta domestica?