Părerea criticului
Fără să-i lipsească izul de reţetă şi câteva momente de care oricărui scenarist ar trebui să-i fie ruşine, Project Power are cu ce să-ţi captiveze atenţia de vineri, când se lansează în întreaga lume. Prin amabilitatea Netflix, Cinemagia a putut vedea filmul încă de la începutul lunii august, iar mai jos îţi spunem ce ne-a plăcut şi ce nu la această producţie care cu siguranţă va urca în weekend pe locul întâi în topul vizionărilor în România şi nu numai.
Totul începe cu un drog misterios, care activează în consumator, timp de cinci minute, o superputere. E ca o ruletă rusească, pentru unii drogul oferă de exemplu piele impenetrabilă sau invizibilitate, dar pentru alţii consumul său este o condamnare la moarte, căci superputerea nu poate fi controlată. În acest context, Robin (Dominique Fishback), o adolescentă din oraşul New Orleans, se va trezi în mijlocul unei lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a opri efectele devastatoare pe care drogul le are asupra societăţii.
Una din temele ataşante ale filmului este faptul că, oricât de mici sau mari ţi-ar fi puterile, ţine doar de tine cum le foloseşti, tu fiind singurul sau singura în stare să decidă dacă le pui în slujba binelui sau a răului. Această problematică este şi mai complexă datorită poziţiei privilegiate a lui Robin: ea vinde Power pentru a strânge banii necesari pentru operaţia mamei ignorate de sistemul de sănătate american. De aici decurge o discuţie interesantă despre vină, responsabilitate şi vechea vorbă a scopului care scuză mijloacele.
Chiar dacă din întregul film nouă ne-a plăcut mai mult de Robin, starurile indiscutabile sunt Jamie Foxx şi Joseph Gordon-Levitt, amândoi în roluri care li se potrivesc mănuşă şi le oferă şi scenele cu cele mai multe cascadorii şi efecte speciale. Primul este Art, un fost soldat cu motive mai mult decât personale să afle care este sursa drogului. Gordon-Levitt este Frank, un poliţist din New Orleans atât de preocupat să combată flagelul Power încât riscă să ia drogul (poţi vedea în trailer efectul asupra sa). Iată o combinaţie interesantă a trei protagonişti cu scopuri (şi mai ales metode) diferite deveniţi aliaţi fără voie în lupta cu o organizaţie ale cărei interese şi planuri sunt încă şi mai sinistre decât par la prima vedere.
Limitarea temporală a drogului face Power un fals film cu supereroi, problematica sa situându-se, dincolo de parada de superputeri cam lipsită de imaginaţie (le-am văzut pe toate în X-Men, nu-i aşa?), în zona efectelor devastatoare pe care dependenţa o are asupra ta şi a celor din jur. Deşi filmul face mari eforturi vizuale să arate cât de cool este să iei Power, spectatorul rămâne totuşi cu ideea că efectele chimice, artificiale, ale dependenţei nu sunt chiar atât de cool...
Da, am asculta-o ore în şir pe Robin improvizând hip-hop şi pe Foxx pierzându-se în intensul său personaj, dar asta nu face Project Power mai mult decât un film de consum. Finalul exploziv şi enervant de previzibil vine şi cu o situaţie care pur şi simplu jigneşte inteligenţa spectatorului, salvând nejustificat un personaj principal dintr-o explozie atotdistrugătoare. Dar până la urmă intrăm pe Netflix nu pentru capodopere ale cinema-ului, ci pentru filme de consum, gata să ne distragă atenţia pentru două ore de la rutina de zi cu zi. Iar Project Power se achită bine de această aşteptare.
Totul începe cu un drog misterios, care activează în consumator, timp de cinci minute, o superputere. E ca o ruletă rusească, pentru unii drogul oferă de exemplu piele impenetrabilă sau invizibilitate, dar pentru alţii consumul său este o condamnare la moarte, căci superputerea nu poate fi controlată. În acest context, Robin (Dominique Fishback), o adolescentă din oraşul New Orleans, se va trezi în mijlocul unei lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a opri efectele devastatoare pe care drogul le are asupra societăţii.
Una din temele ataşante ale filmului este faptul că, oricât de mici sau mari ţi-ar fi puterile, ţine doar de tine cum le foloseşti, tu fiind singurul sau singura în stare să decidă dacă le pui în slujba binelui sau a răului. Această problematică este şi mai complexă datorită poziţiei privilegiate a lui Robin: ea vinde Power pentru a strânge banii necesari pentru operaţia mamei ignorate de sistemul de sănătate american. De aici decurge o discuţie interesantă despre vină, responsabilitate şi vechea vorbă a scopului care scuză mijloacele.
Chiar dacă din întregul film nouă ne-a plăcut mai mult de Robin, starurile indiscutabile sunt Jamie Foxx şi Joseph Gordon-Levitt, amândoi în roluri care li se potrivesc mănuşă şi le oferă şi scenele cu cele mai multe cascadorii şi efecte speciale. Primul este Art, un fost soldat cu motive mai mult decât personale să afle care este sursa drogului. Gordon-Levitt este Frank, un poliţist din New Orleans atât de preocupat să combată flagelul Power încât riscă să ia drogul (poţi vedea în trailer efectul asupra sa). Iată o combinaţie interesantă a trei protagonişti cu scopuri (şi mai ales metode) diferite deveniţi aliaţi fără voie în lupta cu o organizaţie ale cărei interese şi planuri sunt încă şi mai sinistre decât par la prima vedere.
Limitarea temporală a drogului face Power un fals film cu supereroi, problematica sa situându-se, dincolo de parada de superputeri cam lipsită de imaginaţie (le-am văzut pe toate în X-Men, nu-i aşa?), în zona efectelor devastatoare pe care dependenţa o are asupra ta şi a celor din jur. Deşi filmul face mari eforturi vizuale să arate cât de cool este să iei Power, spectatorul rămâne totuşi cu ideea că efectele chimice, artificiale, ale dependenţei nu sunt chiar atât de cool...
Da, am asculta-o ore în şir pe Robin improvizând hip-hop şi pe Foxx pierzându-se în intensul său personaj, dar asta nu face Project Power mai mult decât un film de consum. Finalul exploziv şi enervant de previzibil vine şi cu o situaţie care pur şi simplu jigneşte inteligenţa spectatorului, salvând nejustificat un personaj principal dintr-o explozie atotdistrugătoare. Dar până la urmă intrăm pe Netflix nu pentru capodopere ale cinema-ului, ci pentru filme de consum, gata să ne distragă atenţia pentru două ore de la rutina de zi cu zi. Iar Project Power se achită bine de această aşteptare.
