Comentarii Comentează
  • user-5eda0f529a449
    pe 22 Iunie 2020 01:44
    Un film foarte bun,in acele vremuri actorii erau pur si simplu perfecti pt rolurile lor...perkins bun actor
  • Smrs
    pe 10 Iunie 2020 16:55
    De unde aceste supraaprecieri? De ce?... Filmul, departe de a fi horror, este un extrem de slab thriller, poate nu ca idee sau poveste, ci mai ales prin punerea ei in scenă. Am înțeles, sunt psihopați pe lumea asta, de tot felul, dar ăsta e și cel simpatic și neînfricoșător dintre toți iar detectivii, rudele și polițiștii strică tot filmul.. Cum e posibil ca fără o investigație anterioară, ci doar pe bănuială și pe intuiție, toți să vină și să controleze din neant un motel părăsit pentru că li se pare lor că acolo s-ar petrece chestii necurate. Și când administratorul neagă tot și ar fi normal să se ancheteze, răspunsul celor în cauză e: „nu te cred! Mă mai uit puțin pe aici..” dar într-un mod foarte agresiv, total neconform cu realitatea. De parcă au mirosit ceva, că de plecat nu pleacă de la nicio pistă reală în ancheta lor. A fost chiar amuzantă sceneta în care detectivul compară scrisul victimei de pe o fițuică cu cel din registru, unde într-adevăr aceea se înscrisese cu un alt nume, iar el foarte sigur pe sine așa, plecând doar de la un scris asemănător și nimic altceva, nicio altă dovadă sau motiv constată: „da, acum sunt sigur că aici a fost Jane!” Și m-am uitat la filmul ăsta crezând că e o capodoperă..
    Sunt convins că voi fi foarte bombardat cu dislike-uri pt poate singurul comentariu negativ, dar cei care citiți, uitați-vă la film și vorbim după. Nota 5.
  • user-5d2e28464f111
    pe 16 Iulie 2019 22:41
    Un film prost. O pierdere de timp. Se pierde in prea multe detalii și palavrageala.????
  • andrei_oarga
    pe 30 Noiembrie 2017 14:27
    Un clasic al genului horror,cu o coloana sonora sinistra,scena de la dus ramane memorabila,actorii au jucat bine iar finalul e unul imprevizibil,recomand fanilor horror si nu numai!
  • Iulidesprefilme
    pe 24 August 2017 10:08
    Unul dintre filmele hitchcockiene care a făcut istorie în cinema...O nouă rampă de lansare pentru actorul Anthony Perkins...
  • alina_neamtu
    pe 18 August 2017 17:52
    Considerat una din capodoperele lui Alfred Hitchcock, Psycho este și cel mai avangardist film al său, un horror perfect care înspăimântă și în ziua de azi.

    Citește întreaga recenzie aici - https://uberkino.ro/kinoclasic/review-psycho/
  • Dragos.87
    pe 25 Aprilie 2017 23:35
    O adevarata capodopera plina de suspans si cu o mare incarcatura psihologica a maestrului Alfred Hitchcock incat te tine nemiscat in fata ecranului.O coloana sonora de mare clasa dar cu o poveste simpla insa toata intriga si tensiunea magnifica care te tine incordat este incredibila.Culmea este ca toata povestea asta simpla are o incarcatura psihologica si o tensiune incredibila care te inspaimanta cu adevarat! L-am vazut acum a treia oara si tot nu ma satur de el ceea ce pentru mine este in top 10 al celor mai bune filme vizionate!De vazut si iar de revazut!!
  • ionut_tl
    pe 04 August 2016 12:18
    Asta film adevarat, nu toate tentativele de filme din ziua de azi! Calitatea il reprezinta!
  • stefania_lungu
    pe 20 Iunie 2016 16:31
    filmul de aur , pioner in aceasta categorie , recomand vizionarea acestuia , o poveste excelenta cu actori de exceptie
  • Theodor2011
    pe 14 Aprilie 2016 09:21
    Un film clasic (mister+thriller) marca Alfred Hitchcock care inca face furori la 56 de ani de la aparitie. Unul dintre cele mai bune filme realizate vreodata. Mi-a placut regia filmului si in special prestatia actritei Janet Leigh.
  • andystarx
    pe 04 Februarie 2016 13:46
    Poate la acea vreme filmul era considerat o capodopera,si in ziua de azi ,de foarte multi mai este la fel !Dar pentru mine,pe parcurs a devenit chiar previzibil,si am intuit un pic finalul,ceea ce nu il face un super film,dar care totusi este un film de referinta al cinematografiei !Il recomand ,doar curiosilor,dar The Birds,al lui Hitchcock ,mi a placut mai mult ,si este unic in felul sau !
  • into_the_labyrinth
    pe 29 Ianuarie 2016 00:40
    Un film de referinţă în istoria cinematografiei, dar dincolo de aceasta - un model de a face thriller, un film care să te înfricoşeze şi să te captiveze, totodată. Văzusem filmul cu mulţi ani în urmă, dar la revizionare am rămas la fel de fascinat şi de impresionat ca şi prima dată. Este realizat cinematografic aproape de perfecţiune, regizorul ştie exact când să introducă dialogurile şi când să se axeze pe cadre care să amplifice misterul şi suspansul, iar finalul este unul absolut halucinant, pe măsura întregii pelicule. Nu o spun fiindcă e un film de Hitchcock, ci fiindcă chiar mi-a plăcut foarte mult. PS. Nu am văzut continuările sau filmele inspirate de acesta, dar nu cred că mi-aş mai dori să mai văd altceva în afară de original, căruia îi dau nota maximă. Iar rolul lui Perkins e cu adevărat extraordinar - complex şi întunecat, dus până la capăt magistral.
  • wws
    pe 25 Noiembrie 2015 01:16
    interesant pentru vremea lui , frumos s finalul, inceputul ma dezamagise insa ma bucur ca s a dezvoltat n ceva interesant
  • lili22
    pe 04 Noiembrie 2015 08:21
    realizat de A.H., cu toate ca actrita din rolul principal nu face mare lucru sa-si merite locul, dar niciun film nu poate fi perfect.
  • Shadow_Master
    pe 03 Noiembrie 2015 17:42
    Dintre toate filmele lui Hitchcock acesta mi s-a parut cel mai bun. Mi-a placut foarte mult faptul ca a fost filmat alb-negru si asta îi da o atmosfera mai infricosatoare.
  • Stephen2D
    pe 29 Octombrie 2015 22:24
    Walt Disney a refuzat din anii ‘60 să-i permită lui Alfred Hitchcock să filmeze vreodată la Disneyland pentru că Hitchcock făcuse "acel film dezgustător, Psycho". Ei bine, atunci când Disney îți omagiază capodopera, deja știi că ai succes.
  • Tyybi1
    pe 04 August 2015 15:37
    Nu stiu de ce s-a optat pentru filmarea lui in alb-negru, dar este unul din cele mai bune filme de acest fel !
  • rafaelionita8_gmail_com
    pe 15 Iulie 2015 08:55
    Filmul acesta este foarte bine realizat pentru vremea lui . A fost foarte infricosator si tare . Actorii au jucat bine . Filmul asta va fi mereu una dintre cele mai bine facute filme.
  • alex43497
    pe 21 Mai 2015 22:08
    niciodata n-o sa fie horror dar finalul e bun.iti distrage atentia de la acting-ul oribil...
  • Mr.Halloween
    pe 11 Mai 2015 00:02
    Psycho este aproape o capodopera. Finalul e impresionant si imprevizibil.
  • tatucu_alin
    pe 22 Noiembrie 2014 14:08
    Un film foarte bine realizat din toate punctele de vedere:scenariu,regie,actorie,coloana sonora si finalul,care pe mine(recunosc)m-a lasat cu gura cascata.Nu esti fan al genului horror daca n-ai vazut inca filmul asta.
  • Mariannaa
    pe 18 Octombrie 2014 11:23
    Un clasic ce nu trebuie ratat. Unul din cele mai bune filme, mi s-a parut teribil de genial.
  • Theodoric
    pe 28 Septembrie 2014 13:23
    O atmosfera rara cu doua culori si cu o tensiune ridicata.Un film inteligent care are un gen psihologic si transmite mult mister pentru alcatuirea povestii.Fabulos film in memoria cinematografiei.
  • CazaGio
    pe 04 August 2014 17:13
    Un film bun care prezinta puncte bune, in sensul ca subiectul este unul foarte interesant pentru anii 60', iar Anthony Perkins l-a jucat intr-un mod magistral pe maniacul Norman Bates... fara indoiala, productia trebuie urmarita. Un dezavantaj il reprezinta coloana sonora, care mi s-a parut total nepotrivita pentru acest film
  • raulpop
    pe 30 Mai 2014 13:03
    Dacă am căuta cuvântu horror ar trebui să vedem secvența cu Janet Leigh strigând. Un Horror-Thriller exepțional! Alfred Hitchcock e genial. Filmul este atâta de fluent și te ține lipit de scaun și cu mintea activă la acțiune. Cinematografie e impresionantă! Un lucru de care probabil multă lume uită este soundtrackul. Singurul film care se apropie de acesta, pe partea de coloană sonoră, este filmul Halloween (1978), dar după părerea mea, Psycho este mult mai bun!
  • cotzofica
    pe 31 Martie 2014 11:20
    Foarte bun filmul, în special finalul. Eu nu l-aş încadra în genul "horror", întrucât are doar două, trei momente de acest gen. Memorabila scenă de la duş poate părea banală în prezent, dar având în vedere că filmul are mai bine de jumătate de secol, trebuie să-i acordăm credit în totalitate. Unul din cele mai bune filme ale lui Hithcock. Recomand.
  • ionutzoo7
    pe 18 Martie 2014 00:40
    Cred ca sunt printre putinii care au vazut prima oara remake'ul din 98.L-am prins la TV acum mult timp,habar n-aveam ce film e,dar l-am vazut tot.Asa ca,stiind toata povestea,nu ma mai tragea inima sa vad si originalul.Abia acum,dupa ce am terminat Bates Motel,m-am urnit si am urmarit tatal psihozelor.
    Pentru perioada in care a fost facut filmul e foarte bun.Tipul care il joaca pe Norman,Perkins, e pur si simplu genial.Joaca extraordinar de bine.Filmul e exact genul meu:mister,suspans.Fazele crimelor mi s-au parut slabe,raportat la tehnicile noi,dar povestea e puternica.Merita vazut cel putin o data.
  • Razvan600
    pe 28 Februarie 2014 18:57
    O adevarata capodopera a cinematografiei marca Alfred Hitchcock. Un thriller psihologic care te tine in suspans pe toata durata lui.
  • skumpici
    pe 07 Ianuarie 2014 02:34
    Genial! Filme ca Psycho au pus bazele cinematografiei moderne; este un film de referinta pentru amatorii genului, dar mai ales pentru cei carora le place stilul lui Hitchcock...te tine in suspans
  • PePe.ella
    pe 27 Decembrie 2013 21:29
    Mie mi se pare o pierdere de timp..Este o prostie. Are un subiect de 2 bani, nimic horror in filmul asta. Este pe primul loc in topul meu de cele mai proaste filme(si eu chiar am vazut multe filme). Nu are nici o farama de suspans, de groaza sau altceva. Nu il pot clasa in nici un gen de filme. NIMIC!
  • cosmin_kedii
    pe 17 August 2013 15:41
    Acest film este o capodopera, Alfred Hitchcock a fost cu adevărat maestru al suspansului, el merită acest titlu ,,,Una dintre cele mai importante filme din cariera lui Hitchcock, Psycho, cu o intrigă simplă, a reusit un film de groază, un gen care a fost dominat în mare parte de monstri la acel moment. Succesul său se datorează acestor mari actori, inclusiv Anthony Perkins ca ,,Norman Bates,, și tulburătoarea actita Janet Leigh.
  • DeadSea07
    pe 06 Iulie 2013 20:35
    Parerea Mea Despre Acest Film O Gasiti Pe Contul Meu (Vechi) KaRgo
  • eko
    pe 22 Februarie 2013 06:29
    Vazut abia dupa 53 de ani si pot spune ca este unul din cele mai bune filme thriller vazute vreodata , daca l-as fi vazut in 1960 sigur spuneam ca este cel mai bun. scenariul impecabil scris iar regia nu mai are rost sa o comentam doar este Hitchcock. fara discutii nota 10
  • Sebastian96
    pe 19 Februarie 2013 08:03
    Este o capodopera!Scenariul,actorii,cadrele toate sunt perfecte,dar nu prea este horror!Asta m-a deranjat!Totusi,mi-a placut la nebunie sfarsitul!
  • marr-inaa
    pe 13 Ianuarie 2013 18:11
    am inceput sa ma uit la filme vechi, pur si simplu pentru ca nu mai gaseam filme noi care sa ma impresioneze (referindu-ma la horror/ thriller). am ramas uimita la sfarsitul acestui film, e de neasteptat finalul. plus ca incep sa am o pasiune pentru genul asta de filme, incepand cu anii '60, deoarece imi place tot ce este original.
  • radu3455
    pe 03 Ianuarie 2013 11:26
    un thiller excelent ce te tine in suspans pana in ultimele momente iar actorii joaca impecabil nota 10
  • cezarika21
    pe 31 Decembrie 2012 19:37
    Apariția filmului ”Psycho” a șocat criticii de film și publicul de la momentul respectiv prin reprezentarea fără precedent a sexualității explicite și a violenței extreme. Preocupat o viață de studiul crimei perfecte, Alfred Hitchcock a căutat să pătrundă în acest film în străfundurile întortocheate ale minții umane pentru a căuta motivația crimei, găsind-o, așa cum postulase anterior și Freud, în traumele petrecute în copilărie ce deformează comportamentul uman până la stadiul de psihoză.

    Personajul principal al acestui film, Norman Bates (interpretat fără cusur de Anthony Perkins), posedă o personalitate dublă ce se manifestă prin conflictul permanent între bine și rău, creându-i amnezii temporare și pierderea contactului cu realitatea. Călătorii ce poposesc pe la motelul izolat pe care-l conduce se află în pericol de moarte, putând deveni victime ale nebuniei sale. Hitchcock a intenționat să arate în acest film că lumea exterioară aparent normală ascunde persoane cu comportamente deviante ce pot depăși cele mai întunecate coșmaruri.

    Model clasic de thriller psihologic, ”Psycho” este fără îndoială o capodoperă cinematografică în care Hitchcock manipulează cu tact și artă mecanismele interne ale producerii terorii, atrăgându-și spectatorii într-un joc plin de mister și de suspans cu un final halucinant. Cineastul folosește un număr mare de tehnici cinematografice pentru a crea senzații de spaimă intensă, precum filmarea paralelă din unghiuri diferite, montaj rapid, imagini suprapuse, coloană sonoră cu sunete ascuțite ce pregătesc spectatorul pentru secvenţele ce urmează.

    Lupta cu cenzura a impus totuși unele sacrificii: filmarea în alb-negru, scurtarea secvențelor brutale, eliminarea nudității etc. Multe secvenţe din această incursiune psihologică dincolo de limitele acceptabile ale nebuniei au devenit memorabile: secvenţa crimei din cabina de duş (imaginea emblemă a filmului), uciderea detectivului Arbogast filmată de sus sau zâmbetul diabolic din final al lui Bates.

    Recunoscându-i valoarea, Biblioteca Congresului American a inclus "Psycho" în anul 1992 în Registrul Naţional de Film al SUA, considerând că este "semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic".
  • KarGo
    pe 01 Octombrie 2012 21:55
    oldies but goldies..filme ca psycho au pus bazele cinematografiei moderne..k fan al genului horror il consider unul dintre cele mai bune 10 filme ever made..Este similar cu Nasul din punctul de vedere al influentei avute asupra admiratorilor sai .. daca esti fan al filmelor de groaza este de neacceptat sa nu fi vazut un film de asemenea calibru ..Psycho continua sa fie si peste ani un adevarat thriller -horror care ,desi nu beneficiaza de artificiile tehnologiei moderne ,iti da fiori chiar si cind l-ai revazut pentru a nu stiu cita oara..
  • deadlord
    pe 27 August 2012 20:06
    Un horror clasic si infricosator. Cel mai bun si cel mai cunoscut film marca Alfred Hitchcock. Filmul a reusit sa ma tina in suspans cum nu a mai facut-o alt film. Coloana sonara este incredibila si ajuta extrem de mult la creerea suspansului. Scenariul este foarte bine realizat, regia este incredibila, iar distributia foarte buna. Un film ce merita vazut.
  • nikkolle
    pe 22 August 2012 14:10
    Pentru anii 60' chiar e un thriller OBLIGATORIU DE VAZUT! Nu prea am cum sa il compar cu alte filme din moment ce nu prea am vizionat prea multe thrillere din acea epoca :(( fiind adepta thrillerelor horror :D cu mai mult "bulion" sa zic asa :))) si nu asa vechi :D! Insa in mod sigur m-a surprins in mod placut acest film cu un sfarsit neasteptat pentru mine cel putin ;))! Eu ma gandeam la cu totul altceva ;)) !
    DE VAZUT CATEGORIC!
  • matew10
    pe 10 August 2012 14:22
    Pe principiul orice persoana lipsita de o afectiune de durata naste monstri; filmul vorbeste despre un barbat prins intr-o menghina: pe de o parte vrea sa devina independent si sa-si faca noi prieteni, pe de alta parte sufletul mamei sale neangropate il obliga sa faca rau deoarece un suflet damnat nu poate face decat rau. Hichcock pune accent in acest film pe dualitate, similara unei lupte interioare continue. Un film pentru pasionati si nu mai.
  • valericba
    pe 01 August 2012 14:05
    Chiar daca nu se afla printre favoritele mele, Psycho este fara indoiala unul dintre cele mai bune filme realizate de Alfred Hitchcock. L-am revazut cu placere zilele trecute, si inca odata (daca mai era nevoie) mi-a intarit credinta in talentul infailibil al lui Hitchcock.
    Psycho a fost, este si va ramane unul din thrillerele psihologice de referinta ale cinematografiei mondiale, Hitchcock lasand posteritati, prin Psycho o serie de scene memorabile.
    Il recomand cu placere.
  • madalinaXD
    pe 30 Iunie 2012 10:11
    filmul nu evita nici un detaliu care apare si in carte...un film foarte bun merita vazut...dar recomand sa cititi cartea inainte de a viziona filmul:d
  • Gabitzabmw
    pe 22 Mai 2012 10:08
    Super film...L-am vazut de 2 ori..Ideea este geniala...te tine in suspans
  • Audrey19
    pe 01 Aprilie 2012 15:39
    Mi-a placut la nebunie mai ales ca a respectat cartea adica pentru multi inseamna mult asta si cred ca este cel mai bun film ever al lui hitchock si are multe filme bune:d
  • Cariina
    pe 18 Martie 2012 12:36
    cel mai bun Hitchcock. Cine nu a auzit de scena de la dus? cu tipatul lui Janet Leigh... Plus un Anthony Perkins care pentru mine intra in top 5 interpretari all time.
  • alex_il_fenomeno
    pe 22 Ianuarie 2012 19:52
    poate cel mai bun film al lui Alfred Hitchcock , unul atat de profund , plin de suspans , dar si o productie atat de neasteptata , mai ales cu acel final , care te lasa masca ! ritmul povestii este atat de bun , incat te tine incitat chiar de la inceput , cand pune o umbra foarte groasa de mister prin intamplarile ilustrate aici ! cred ca nu are cum sa nu iti placa un astfel de film , pentru ca indiferent de cate ori l-ai vedea , mereu vei ramane impresionat de aceasta realizare ! de neratat pentru nimic in lume !
  • DragonMaster
    pe 07 Ianuarie 2012 14:47
    Un film clasic foarte vechi dar care niciodata nu i-si va pierde valoarea si pe care toata lumea ar trebui sa il vada ,iar actori au jucat exceptional mai ales Anthony Perkins.Filmul este mai mult un Thriller psihologic decat horror dar totusi este unul dintre cele mai bune filme vazute de mine iar nota oferita filmului este 10.
  • Aluna
    pe 27 Decembrie 2011 19:40
    Anthony Perkins joaca un psihopat asa cum NIMENI nu a facut-o. Daca crede cineva ca nu am dreptate sa-mi spuna. Horror, da horror. Nu-i nevoie de scene sangeroase pentru a face un film horror. Este DIFERIT de toate filmele horror pe care le-am vazut. Nu te sperie pe moment, te sperie in momentul in care iti aduci aminte tipatul lui Janet Leigh, TOATA scena de la dus si multe alte momente . Sa nu uitam viorile scartaind...

    ...si Janet Leigh si Alfred Hitchcock dar mai ales Anthony Perkins meritau un Oscar! In 1961 Psycho merita Oscarul pentru cel mai bun film la care nici macar nu a fost nominalizat!
  • MNarcis
    pe 05 Noiembrie 2011 12:37
    Cuvintele sunt de prisos, adaug doar ca trebuie obligatoriu de vazut aceasta capodopera artistica!
  • d3a
    pe 11 Octombrie 2011 19:39
    Nu e horror deloc, nu ai cum sa te sperii la scena de la dus, !!! mai degraba te pufneste rasul... Personal nu m-a tinut deloc in suspans filmul. Coloana sonora, poate a fost spectaculoasa pe vremuri, dar acu e de-a dreptul penibila, si subiectul e folosit destul de des si in zilele noastre (vezi Primal Fear).
    Sunt dezamagita, nu ma asteptam ca asa sa fie "cel mai bun film horror al tuturor timpurilor", aceasta apreciere fiind in fond cea care m-a facut sa-l vizionez pana la capat, sperand mereu ca va aparea ceva interesant, socant.
  • Lulli
    pe 07 Septembrie 2011 23:45
    E alb-negru? Un avantaj ! O capodopera adevarata. Un horror extraordinar.. Pentru Anthony Perkins unde-i Oscaru'? Pentru Alfred Hitchcock la fel.
  • aayana
    pe 02 Septembrie 2011 15:45
    După atâția ani de la apariție, Psyco este la fel de proaspăt și bun. Reușește să țină misterul până la capăt, unde rămâi de-a dreptul buimac. Mintea umană este specialitatea lui Hitchcock dar felul în care detaliile conturează povestea, fac diferența. Un film de colecție!
  • 93GabiBT
    pe 18 Iunie 2011 13:09
    Va spun sincer, foarte rar am intalnit un film care sa te introduca intr-o asemenea atmosfera (se simte tensiunea in fiecare moment). Nu este un thriller obisnuit, ci unul inteligent. Toti cei ce au lucrat la acest film, in frunte cu Hitchcock, au reusit sa creeze o tensiune psihologica foarte greu de atins.

    Suspansul este ridicat, depasind limita in cateva scene (ceea ce este formidabil).
    In momentul deznodamantului iti dai seama de ce este o capodopera acest film si de ce este cel mai bun thriller din totdeauna.

    Plusuri:
    - este alb negru si foarte clar (daca era color nu mai era la fel de misterios);
    - actorii sunt foarte bine alesi (fetele lor sunt foarte expresive si au ceva straniu in priviri);
    - coloana sonora este fantastica (de asta iti vei da seama din primul minut);
    - modul in care este filmat este foarte bun si ajuta la crearea atmosferei misterioase a filmului;
    - actiunea se desfasoara cursiv si este usor sa urmaresti povestea filmului;
    - s.a. ....

    Minusuri:
    - nu prea exista - de-asta este acest film de colectie si in top 10 cele mai bune filme facute vreodata.
  • frodo_b
    pe 07 Iunie 2011 23:50
    Dintre toate filmele lui Alfred Hitchcock „Psycho” este cel mai celebru, cel mai înspăimîntător, cel mai inovator și cel mai unic film, în ciuda nenumăratelor încercări de a reînvia faima acestui succes. E adevărat însă că în timpul vieții maestrului nimeni nu a îndrăznit să filmeze o continuare - și numai în anii `80 au apărut încă trei „Psycho”, iar „Psycho III” a fost filmat de către însuși Anthony Perkins, care a rămas pe toată viața prizonierul rolului său de maniac-ucigaș - Norman Bates. Dar în miile de thrillere, horroruri, supsensuri, chillere și alte genuri apărute în deceniile următoare sau depus eforturi de a speria spectatorii anume cu ajutorul metodelor Hitchcock inventate în mare parte în „Psycho”. S-ar părea că „Psycho” trebuia să aibă soarta altor filme legendare copiate cadru după cadru sau chiar după anumite racursuri. Deseori gloria capodoperelor astupă valoarea lor adevărată. Însă „Psycho” captivează din primele momente, și te ține într-o stare de suspans și de o tensiune incredibilă și cutremătoare.

    Alfred Hitchcock simțea foarte subtil mecanismul intern de creare a fricii, și ca un psihiatru experimentat, știa terminațiile nervoase secrete, o atingere a căror poate excita o stare de o psihoză necontrolată, un adevărat coșmar. Spre deosebire de mulți imitatori „maestrul fricii” știa că frica e ascunsă în interior și nu depinde de factori exteriori. Regizorul ne obligă să ne fie frică, înainte de toate, de propriile presupuneri, ipoteze, de fanteziile ascunse, de așteptările tensionante, singur doar construind o situație inițială îngrozitoare. Spectatorul vrînd-nevrînd se identifică cu secretara singură – Marion Crane, ce a nimerit în acea noapte în acel motel izolat. Proprietarul motelului – Norman Bates, își are secretul său, pe care o noi îl dezvăluim împreună cu eroina principală, ce se află într-un dublu pericol, deoarece pe dînsa o căuta poliția care avea o presupunere că ea a furat banii de la banca în care lucra. Și iată anume coșmarul care se ascunde în realitatea de zi cu zi, psihoza unei lume normale din exterior este principalul lucru de care se tem eroii în capodoperele lui Alfred Hitchcock, acest coșmar și sa întîmplat.

    În „Psycho” acest sentiment este adus la limită, pînă la marginea prăpastiei după care există numai un abis de nebunie. Prin urmare sunt cizelate pînă la perfecțiune și toate tehnicile cinematografice, mijloacele de expresie artistică: de la o montajare perfectă pînă la muzica ce te ține în suspans aparținînd genialului compozitor Bernard Herrmann. Inovațiile veritabile în care căutarile formale sunt întodeauna semnificative, sunt legate de suget și au sens totuși continuă să influențeze și după trecerea a cîtorva decenii. Iar în cinematografie care este arta cea mai tehnologizată, capodoperile epice (mai ales acele care aduc inovații și ideii noi) sunt cu greu păstrate. „Psycho” poate avea pretenții de ordin tematic. Însă acest film rămîne pînă în prezent o capodoperă a cinematografului profesionist, a unei implicări a spectatorului într-un joc al fricii. De altfel acest film a avut și cele mai mari încasări din toată cariera excelentului regizor, iar lenta a fost vizionată în cinematografele americane de 60 de de milioane de spectatori. Spectatorii au primit provocarea de a intra în acest joc psihologic unde totul se află pe o muchie de cuțit...
  • Vorador
    pe 24 Mai 2011 19:34
    Nu stiu ce cuvinte sa spun pentru a indemna cat mai multe persoane sa vada aceasta capodopera a lui Hitchcock,imi aduc aminte ca prima oara cand l-am vazut, in afara de scena din dus care o stie toata lumea nu cunosteam deloc povestea acestui film.Pe tot parcursul filmului nu te plictisesti deloc, iar finalul este unul dintre cele mai imprevizibile care a dat startul mai multor filme sa aiba finaluri deosebite.P.S:Stiu ca celebra scena din dus nu este asa scary cand o vezi prima oara,dar cand Hitchcock prin maiestria lui filmeaza ochiul victimei intr-un mod cum rar mai vezi,iti dai seama de ce scena a ajuns una dintre cele mai celebre din istoria cinematografiei.
  • ciobotaru
    pe 20 Mai 2011 21:40
    foarte bun , prostia mea a fost ca am vazut mai intai o ecranizare mai nou, si cam am avut idee despre ce este vorba in el
  • madia
    pe 26 Aprilie 2011 12:17
    La mai bine de 50 de ani de la aparitia lui si la mai bine de 10 vizionari personale, Psycho continua sa ma tulbure si sa ma tina cu sufeltul la gura de fiecare data.
    Anthony Perkins, in rolul Norman Bates, este magistral... credibil de infricosator.
    Nu mai pot spune multe lucruri despre Psycho care sa nu fi fost spuse deja... decat ca...cine nu a vazut acest film...mai are timp. Merita. Nota 10/10
  • MrJuVe
    pe 12 Februarie 2011 21:09
    Filmul, la vremea lui, a fost ca o revolutie. Era primul film de acest gen si, pe langa asta, era unul dintre primele in care o femeie aparea doar in sutien. Totusi, dupa 50 de ani de la aparitia sa, nu prea mai surprinde cu nimic, ritmul este lent, cu multe momente moarte. Nu sunt un amator al genului horror, dar am vazut cateva si trebuie sa spun ca Psycho nu merita nota mai mare de 5, chiar daca la aparitia sa a fost considerat o capodopera, deci un film de nota 10. Sunt unele filme care scad in valoare o data cu trecerea timpului si altele care, dimpotriva, se asemana cu un vin bun si capata o mai mare insemnatate.
  • portofel
    pe 07 Februarie 2011 21:02
    Nici nu stiu ce-as mai putea adauga si eu......nu esti cu adevarat cinefil, daca nu ai vazut filmul asta......mare pacat sa-l eviti...
  • CristiN
    pe 03 Februarie 2011 01:45
    Ce pot sa zic , mie mi-a placut filmul . Fiecare cu genurile lui . Gusturile nu se discuta .
  • Iamsaved
    pe 15 Ianuarie 2011 23:24
    De mult voiam sa vad si eu acest film si in seara asta in sfarsit am avut ocazia...sincer?mi-a placut foarte mult,chiar daca ma asteptam sa se termine cum s-a terminat(cine nu ma crede,asta e,nici nu prea imi pasa)dar mi-au placut micile hint-uri si modul cum a fost filmat,scena de la dus chiar ca te paralizeaza un pic,combinatia de muzica,cu putin sange care se surge si tipete,este naucitoare si reprezentativa.In final,pot spune ca merita vizionat,dar cred ca farmecul initial s-a pierdut,sunt sigura ca este o mare diferenta intre o minte din anii 60' si o minte de acum,asa ca surpriza se mai diminueaza,ceea ce ramane,totusi este realizarea impecabila,jocul superb al lui Anthony Perkins,muzica care pur si simplu te face sa sari de pe scaun si aura care il invaluie.
  • pe 29 Decembrie 2010 03:45
    [...] Perkins a jucat in peste 60 de filme si seriale, de la comedie la drama, dar Psycho este filmul care l-a urmarit intrega cariera, pentru ca dupa primul film din 1960 au urmat inca [...]
  • ionutt-
    pe 07 Decembrie 2010 12:00
    Filmul asta’i ca vinu’ vechi, cu cat trec anii peste el cu atat ii creste si mai mult valoarea . Care nu l’ai vazut ,ia si baga.
  • legolas05
    pe 25 Noiembrie 2010 15:15
    bun film...................................................................................insa cam vechi
  • turonian
    pe 05 Noiembrie 2010 20:18
    Dragi prieteni, nu mai e considerat horror acum, dar la vremea la care a apărut era foarte "horror". Mai citiţi şi voi ce înseamnă horror şi cum a evoluat în timp, înainte de a vă da cu părerea doar de dragul de a o face. Din punctul meu de vedere este thriller/mister cu accente horror (chiar şi acum). Oricum, consider filmul o capodoperă a genului, Hitchcock e magnific, iar acest film, o superreuşită.
  • Sergiu.Lobont
    pe 29 Octombrie 2010 22:52
    Bun film... nu iese cu nimic in evidenta pana in ultimele 15 minute fata de celelalte filme de genul. In final realizezi ca ai pierdut o gramada de indicii pentru ca pur si simplu nu te asteptai sa fie acolo si pe urma incepi sa reiei secvente din film ca sa te lamuresti. Pentru mine finalul a facut tot filmul... a fost sarea si piperul.
  • mihaelatb
    pe 11 Octombrie 2010 11:07
    cand am vazut prima data filmul, era la cinemateca, era atat de liniste in sala si atata tensiune, incat orice zgomot ar fi produs crize de inima in lant.
  • rozbonbon
    pe 27 Septembrie 2010 14:28
    Pe mine m-a intrigat in acest film(si vad ca nu spune nimeni pe aici...)faptul ca toti ce ajung la motelul lui Bates si coboara din masina ,nu coboara cum ar fi normal, pe usa de pe partea volanului ci ies pe usa din dreapta.Daca a mai observat cineva aceasta ciudatenie si imi poate da o explicatie ii multumesc!
  • Mastragaci
    pe 23 Septembrie 2010 23:48
    intradevar nu e horror , da e foarte bun. 9 stele pentru ca nu imi arata cum baga cutitu in aia, io vreau sa vad cum sare sangele din ea(alte vremuri, pe atunci taicame-o era in coaie la bunicumeo, iti dai seama io unde eram) . de vazut obligatori mai ales pentru cei care urmaresc astfel de filme(de aici incepe totul)
  • andreyuzzu
    pe 19 Septembrie 2010 01:59
    E prea overrated filmul asta. A pus baza filmelor horror dar nu e in nici un caz cel mai bun , capodopera nici atat. Suspans a avut decat la scena de la dus , in rest a fost un film normal. Vertigo se apropie mai mult de perfectiune decat Psycho.
  • edy21
    pe 31 August 2010 20:08
    Foarte foarte bun film cu o poveste foarte buna un film care te tine in suspans si tensiune si care se joaca cu mintea ta !!!
    O capodopera pt. anii '60 Alfred Hitchcock !!!
  • cetateanu
    pe 30 August 2010 20:50
    Anthony Perkins in rolul nebunului Norman Bates reuseste sa faca un film plin de suspana marca Alfred Hitchcock . Foarte multe filme sunt deosebite, câteva sunt geniale dar puţine sunt adevărate capodopere, iar Psycho este unul dintre ele. Această capodoperă a lui Hitchcock a şocat o lume întreagă acum 50 de ani printr-o serie de inovaţii pe care maestrul genului thriller le-a introdus pentru prima dată pe marele ecran. Cu un buget de 800.000 de dolari, Hitchcock a realizat ultimul său film alb negru, în ideea că un film bun dar foarte ieftin poate avea succes în box office-ul american. Şi întradevăr succesul a fost uriaş, atât de uriaş încât şi astăzi remake-urile reuşite sau mai nereuşite, aduc publicul spectator în cinematografe în speranţă că poate vor retrăi acelaşi suspans pe care l-au simţit când au vizionat prima dată acest film.

    Bazat pe romanul Psycho de Robert Bloch, filmul lui Hithcock ne introduce în destinul lui Marion Crane, o tânără nemulţumită de viaţa ei şi care ar face orice să fie alături de iubitul ei Sam Loomis. Când şansa unui nou început i se oferă, Marion extrage 40.000 de dolari de la şeful ei şi fuge fără să se uite în spate. Drumul ei până la Bates Motel ne ilustrează genialitatea lui Hithcock care crează prin Marion un personaj ce se comportă exact ca cineva care săvârşeşte pentru prima dată ceva ce nu ar trebui. Este mereu strestă, are impresia că cineva o urmăreşte iar cînd un poliţist îşi face datoria, paranoia începe iar acţiunile ei devin tipice pentru un fugar ( îşi schimbă maşina fără să stea pe gânduri). Speriată de gândul că este urmărită, Marion ajunge la Motelul Bates unde îl găseşte pe Norman un bărbat ce este la o primă vedere amabil. După o discuţie la o gustare de seară, Marion îşi dă seama că ceva nu este în regulă cu Norman mai ales datorită obsesii pe care acesta o arată faţă de mama sa. Realizând că nu poate trăi fugind, Marion se hotărăşte să se întoarcă. Din păcate nu reuşeşte pentru că noapte cineva intră peste ea şi o ucide. La scurt timp după acest eveniment familia şi şeful lui Marion încep o investigaţie pentru a afla ce s-a întâmplat cu ea. Adevărul iese la iveală şi dacă nu ai văzutf ilmul şi nu şti mai nimic despre Psycho sunt sigur că acesta te va şoca.

    Psycho este un film de neuitat care a modificat pentru totdeauna arta cinematografică. Scena crimei de la duş care a fost filmată timp de 6 zile cu 77 de camere la Antony Perkins nici măcar nu a fost prezent. Ţipătul intens a lui Marion, perdeaua care se trage, apariţia criminalului şi cuţitul sunt cadre care au rămas ca un tipar pentru cinematografia mondială. Un alt lucru prin care Psycho a rămas de neuitat este coloana sonoră din timpul crimei de la duş. Compusă de Brenard Hermann, şi intitulată ,,The Murder”, muzica se potriveşte de minune cu atrocitatea şi violenţa crimei.

    Psycho este un film care va rămâne mereu viu indiferent de câte remake-uri sau filme care au cam acelaşi subiect se vor face. Geniul lui Hitchcok, talentul lui Perkins şi a lui Janet Leigh vor rămâne de neegalat. Recomand vizionarea filmului pentru orice cinefil care se respectă.
  • Turi
    pe 08 August 2010 22:00
    Daca acum 50 de ani Hitchock a reusit sa faca filme geniale, cu mijloacele din ziua de azi ce ar fi iesit? A ramas un nume de referinta si nu cred sa fie cineva sa nu fi auzit de el. Actori buni, scenariu bun, regizor exceptional deci ce putea iesi? Un film foarte bun!
  • opensperrend
    pe 03 August 2010 21:00
    am citit cartea si voi vedea filmul....insa nu ma astept sa fie horror ci mai mult thriller:)
  • daiana00
    pe 30 Iunie 2010 11:37
    Finalul din pacate nu am mai avut sansa sa-l vad,dar nu pot sa spun decat ca a fost un film genial, mai ales ca eu deobicei nu vizionez filme vechi, si chiar nu stiu ce m-a facut sa raman asupra acestuia. Pe tot parcursul filmului te tine in suspans si nu poti decat sa ramai... "wow"
  • mvpsebi
    pe 29 Mai 2010 22:19
    Un mare clasic al cinematografiei, cu multe scene reprezentative. A reusit sa dea o alta nota filmelor de suspans. Sa nu-l uitam nici pe Anthony Perkins, fabulos rolul sau.
  • ankadiana
    pe 23 Mai 2010 13:50
    nu stiu daca exista un scenariu horror mai reusit.e un film cu adevarat bun.foarte bun.
  • cl24
    pe 23 Mai 2010 00:09
    Cand spui Alfred Hitchcock, spui capodopera cinematografica... Deci si acest film este unul de referinta din cinematografia americana.
  • OvFire
    pe 22 Mai 2010 13:03
    Cu acest film, Hitchcock isi cimenteaza pozitia de regizor inegalabil al filmelor thriller/horror, psihologice. Contrar opiniei multora, nu e horror, e thriller, cu implicatii psihologice (dubla personalitate). Anthony Perkins intr-o interpretare superba a criminalului Norman Bates, ce sufera de dubla personalitate. Un film nemuritor, care va reusi sa surprinda si peste 100 de ani.
  • keira
    pe 12 Mai 2010 22:20
    Psycho ramane in istoria filmului un thriller psihologic deosebit. Atmosfera creata de Hitchcock este foarte reusita iar interpretarea actorului principal este poate unica. Nu-mi imaginez pe altcineva decat pe Anthony Perkins interpretand rolul lui Norman Bates. Incursiunile hitchockiene in domeniul bolilor psihice sunt foarte interesante.
  • catze999
    pe 11 Mai 2010 20:49
    nu credeam ca exista asa film in anii 60. asta e taticul filmelor "psycho" dupa cum il recomanda si titlul
  • veronica210
    pe 03 Mai 2010 04:51
    "...voi sta aici tacuta in caz ca ma banuiesc pe mine..Probabil ma urmaresc.Pai,n-au decat.Sa vada ce fel de persoana sunt.Nici macar nu voi omori acea musca.Sper ca ma privesc.Vor vedea.Si vor spune.."Ea nu ar fi facut rau nici unei muste." Genial final...
  • Ynspy
    pe 30 Aprilie 2010 17:45
    un film facut acum 50 de ani,a carui valoare s-a pastrat decenii de a randul...respect pt. acest mare regizor care este Alfred Hitchcock..
  • alexcretu75
    pe 21 Aprilie 2010 14:33
    Filmul e foarte bun dar nu e horror deloc.Imi pare rau pentru cei care iubesc acest film dar sa stie ca nu e horror.Eu va spun sa va uitati ca e foarte bun filmul dar nu e in acest gen horror.
  • aripidezapada
    pe 15 Aprilie 2010 00:07
    pe toate astea de Hitchcok:D
    Cred ca l-am vazut de nu stiu cate ori...
    Mi se par obligatorii de vazut, de genu.. cultura generala:D un stil de neegalat... Pacat ca nu dau mai des la tv.
  • hushchild
    pe 26 Martie 2010 20:12
    Alfred Hitchcock este un regizor de exceptie fapt demonstrat si de acest film.. care iti taie rasuflarea... Anthony Perkins realizeaza intr-adevar un rol foarte bun...
  • pe 28 Ianuarie 2010 19:32
    [...] Filmul reprezinta o adaptare a unui roman de groaza si spune povestea unei tinere care fura 40.000 de dolari de la serviciu. Aceasta isi doreste doar sa fie cu iubitul ei, care e casatorit, si fara un plan in minte fuge din oras. Dupa ce conduce toata noaptea prin ploaie, ea se opreste la un motel unde este ucisa prin injunghiere, in timp ce face dus. Aceasta imagine a facut istorie in cinematografia mondiala. Era pentru prima oara cand personajul principal era ucis cu atata brutalitate in prima jumatate a filmului. [...]
  • crissa208
    pe 27 Decembrie 2009 17:18
    Chiar nu ma asteptam ca acum aproape 5 decenii sa se faca un asemenea film. Mi-a placut foarte mult filmul, ideea a fost surprinzator de buna, muzica a fost cea care m-a facut sa simt evenimentele din film. Finalul a fost unul imprevizibil si foarte interesant. Recomand tuturor sa vada acest film. Genial film.
  • Florinnm
    pe 21 Decembrie 2009 01:21
    Un film excelent,marca "Hitchcock"...Merita vazut,categoric n-o sa va para rau.
  • mihnea999
    pe 15 Decembrie 2009 00:06
    mare fan al seriei ... A.H s-a intrecut pe el in filmul asta ... Imi plac thrillerurile psihologice
  • aicelynn
    pe 11 Noiembrie 2009 15:14
    Genial Alfred Hitchcock, ca intotdeauna... Te ridica intr-un suspans teribil, te coboara la un final ce te lasa fara cuvinte
  • 14Madalina
    pe 03 Septembrie 2009 21:40
    nu inteleg ce cauta la horror!!! eu as spune ca e thriller..in fine...e foarte bun filmul!
  • maryus87
    pe 15 August 2009 18:41
    Filmul este aproape o capodopera, chiar si dupa aproape 50 de ani continua sa surprinda. Recunosc ca nu ma asteptam la un asemenea final, care a fost inedit; DAR nu inteleg un lucru: ce cauta pe primul loc in mai multe topuri (inclusiv imdb) la categoria horror?!! Filmul este un thriller/crime/suspans. Am vizionat multe filme horror si bune si rele...insa psycho nu se incadreaza in aceasta categorie, chiar daca mentine o puternica atmosfera de suspans si are 3 scene de groaza.
  • Jokes
    pe 31 Mai 2009 01:26
    Cred ca este printre cele mai bune filme realizate vreodata.
  • mu_zz_i
    pe 05 Ianuarie 2009 11:21
    Cred ca s-a gandit ceva AH la scenariul filmului asta. Nu stiu daca este horror insa cred mai mult in a fi thriller. Nu ma asteptam ca Norman Bates sa sufere de dubla personalitate si sa ucida el si pe M. Crane dar si pe detectiv. Sincer pt mine a fost total imprevizibil si ma uimeste faptul ca in anii '60 cineva s-a gandit la subiectul cu dubla personalitate.