Părerea criticului
Ok, după ce i-am citit pe toţi cei de dinaintea mea să vă spun şi eu ce cred. Este un film deosebit, diferit de tot ce au realizat regizorii de dinaintea lui Tarantino (e vorba de acel moment), de aceea stilul nu este înţeles de mulţi. Filmul începe cu o definiţie a cuvântului pulp care trimite cu gândul la revistele americane de benzi animate cu eroi, cu scene violente şi cu replici preluate de prin cine ştie ce cărţi.
Pornind de la această definiţie, Tarantino (autor si al scenariului) preia unele astfel de personaje (pe care nu ai sa le întâlneşti niciodată în realitate pentru că aparţin unui univers "pulp") şi le dă viaţă pe ecran. El sparge linearitatea acţiunii, amestecând secvenţele astfel încât abia la sfârşit înţelegi de ce filmul începe aşa cum începe şi care e cronologia acţiunii. Nu spun că e bine sau rău, dar e ceva diferit faţă de ce au încercat ceilalţi regizori (de aceea acest film nu poate fi comparat cu "Cetăţeanul Kane", "Zbor deasupra unui cuib de cuci" sau mai ştiu eu ce).
Personajele create de Tarantino sunt toate memorabile: borfaşul filozof (Samuel L. Jackson), care rosteşte un citat din Biblie înainte de a ucide pe cineva doar pentru a se da important, înţelegând citatul abia la finalul filmului, borfaşul fără niciun fel de principii (John Travolta) care priveşte lumea doar de la nivelul său de percepţie, neîncercând să înţeleagă mai multe despre rostul vieţii, "paraşuta" (Uma Thurman) care vrea să facă în viaţă doar ce doreşte ea, iar toţi ceilalţi trebuie să se plieze după dorinţele ei, luptătorul (Bruce Willis) care după atâtea eşecuri ale strămoşilor săi morţi în războaie încearcă să-şi fenteze destinul şi să fugă cu o sumă mare de bani, mafiotul (Ving Rhames) care-şi iartă duşmanul într-un gest de mărinimie doar pentru că acesta l-a surprins într-o ipostază jenantă, prietenul (Tarantino) care se trezeşte la uşă cu un prieten ce-i aduce acasă un cadavru (asta da prietenie!), doi şmecheri (Roth şi Plummer) care încearcă să jefuiască un restaurant fără să-şi imagineze că acolo ar putea să mănânce nişte criminali înrăiţi şi favoritul meu, cel care rezolvă probleme (Harvey Kaitel), care, cu o precizie de ceas elveţian, rezolvă o problemă ce i-ar băga în boale pe mulţi.
În afară de personaje, memorabile mai sunt şi unele replici: replica lui Samuel L. Jackson, argumentaţia lui Travolta, vorbele lui Willis sau umorul negru al lui Kaitel (adresându-se lui Travolta: "Tu vii din spate cu maşina mea, dacă ea păţeşte ceva, atunci va trebui să scap de două cadavre, nu de unul"; sau în discuţie cu Tarantino: "Unchiul Conrad şi mătuşa Ginny sunt milionari? Nu? Ei bine, unchiul tău Marsellus este", şi-i dă un teanc de bani).
Violenţa, limbajul vulgar, comportamentul imoral provin tot din universul "pulp", deci nu este vina scenaristului - regizor că apar în film. Într-o lume care adoră astfel de personaje (revistele pulp au tiraje de milioane de exemplare pe număr în America), nu e de mirare că a apărut şi un film care să le dea viaţă. Dincolo de preferinţele regizorului, tonul filmului este evident unul satiric.
Recunoscându-i-se valoarea, ”Pulp Fiction” a fost selectat în 2013 de Biblioteca Congresului American pentru păstrarea în Registrul Național de Film, fiind considerat ”semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”.
Pornind de la această definiţie, Tarantino (autor si al scenariului) preia unele astfel de personaje (pe care nu ai sa le întâlneşti niciodată în realitate pentru că aparţin unui univers "pulp") şi le dă viaţă pe ecran. El sparge linearitatea acţiunii, amestecând secvenţele astfel încât abia la sfârşit înţelegi de ce filmul începe aşa cum începe şi care e cronologia acţiunii. Nu spun că e bine sau rău, dar e ceva diferit faţă de ce au încercat ceilalţi regizori (de aceea acest film nu poate fi comparat cu "Cetăţeanul Kane", "Zbor deasupra unui cuib de cuci" sau mai ştiu eu ce).
Personajele create de Tarantino sunt toate memorabile: borfaşul filozof (Samuel L. Jackson), care rosteşte un citat din Biblie înainte de a ucide pe cineva doar pentru a se da important, înţelegând citatul abia la finalul filmului, borfaşul fără niciun fel de principii (John Travolta) care priveşte lumea doar de la nivelul său de percepţie, neîncercând să înţeleagă mai multe despre rostul vieţii, "paraşuta" (Uma Thurman) care vrea să facă în viaţă doar ce doreşte ea, iar toţi ceilalţi trebuie să se plieze după dorinţele ei, luptătorul (Bruce Willis) care după atâtea eşecuri ale strămoşilor săi morţi în războaie încearcă să-şi fenteze destinul şi să fugă cu o sumă mare de bani, mafiotul (Ving Rhames) care-şi iartă duşmanul într-un gest de mărinimie doar pentru că acesta l-a surprins într-o ipostază jenantă, prietenul (Tarantino) care se trezeşte la uşă cu un prieten ce-i aduce acasă un cadavru (asta da prietenie!), doi şmecheri (Roth şi Plummer) care încearcă să jefuiască un restaurant fără să-şi imagineze că acolo ar putea să mănânce nişte criminali înrăiţi şi favoritul meu, cel care rezolvă probleme (Harvey Kaitel), care, cu o precizie de ceas elveţian, rezolvă o problemă ce i-ar băga în boale pe mulţi.
În afară de personaje, memorabile mai sunt şi unele replici: replica lui Samuel L. Jackson, argumentaţia lui Travolta, vorbele lui Willis sau umorul negru al lui Kaitel (adresându-se lui Travolta: "Tu vii din spate cu maşina mea, dacă ea păţeşte ceva, atunci va trebui să scap de două cadavre, nu de unul"; sau în discuţie cu Tarantino: "Unchiul Conrad şi mătuşa Ginny sunt milionari? Nu? Ei bine, unchiul tău Marsellus este", şi-i dă un teanc de bani).
Violenţa, limbajul vulgar, comportamentul imoral provin tot din universul "pulp", deci nu este vina scenaristului - regizor că apar în film. Într-o lume care adoră astfel de personaje (revistele pulp au tiraje de milioane de exemplare pe număr în America), nu e de mirare că a apărut şi un film care să le dea viaţă. Dincolo de preferinţele regizorului, tonul filmului este evident unul satiric.
Recunoscându-i-se valoarea, ”Pulp Fiction” a fost selectat în 2013 de Biblioteca Congresului American pentru păstrarea în Registrul Național de Film, fiind considerat ”semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”.
