Cel mai slab film al lui Nicolaescu ever, singurul lucru pozitiv din filmul asta este aparitia lui Jean Constantin care joaca magistral.
VeniVidi
pe 28 Aprilie 2023 19:48
De la comisarul Miclovan, care acționa de exemplu pe fondul Rebeliunii legionare din 1941, avem aici pe agentul CIA Morgan care acționează în zilele Revoluției din decembrie 1989. Senatorul Sergiu Nicolaescu a avut pe mână multe dintre documentele Revoluției, în comisia de anchetă pe care a prezidat-o. A știut multe, a fost în mijlocul evenimentelor și a făcut acest film în care reconstituirea istorică a evenimentelor este fundalul acestui thriller. Un film de acțiune în care comisarii sunt niște agenți CIA care s-au strecurat prin mulțimea gloanțelor trase în decembrie 1989. Așa cum s-au strecurat și au acționat atâția alți agenți și teroriști, mult invocați și niciodată descoperiți. Narațiunea fictivă și discutabilă este densă, cu răsturnări multiple de situație. La vremea lui, filmul a prins însă la public și la noi și probabil și în străinătate, unde iubitorii de gen ar putea să fie mai puțin exigenți cu privire la fundalul istoric, sau poate curioși tocmai din acest motiv.
user-63fbc71d74d61
pe 26 Februarie 2023 22:57
Va salut ,o întrebare dacă se poate, știe cineva titlul piesei de la începutul filmului? ... compusa de Petru Mărginean incerc sa o găsesc peste tot dar nu am reușit mulțumesc
user-63b02ad8a0ee8
pe 30 Ianuarie 2023 20:36
Un film scris și regizat de mintea INFANTILĂ a senatorului Sergiu Nicolăescu.....Dar...când ești "pilă" , nu trebuie să justifici in fața nimănui ce ai făcut cu banii primiți de la stat....nu îți critică nimeni calitatea filmului......nu răspunzi nicicum în fața nimănui ☝️
Nu ai nimic interesant de văzut.....decât triunghiul blănos al Ioanei Pavelescu și un nud frumos al actriței blonde , americane....care din câte știu eu e cunoscătoare de arte marțiale ....
Filmul e o încercare nereușită de a face un film de acțiune în pas cu timpul respectiv ☝️☝️☝️
Poate dacă apărea în anul 1990...mai ales că prezintă și evenimentele petrecute în Decembrie"89......era mai bine primit filmul ....deși își ia note mici la aproape toate capitolele .......Că film de acțiune... după ce lumea a văzut filmele cu Schwarzy, van Damme , Stallone.... ăsta e ~pistol cu apă~
Deceoare
pe 27 Mai 2020 21:54
Pistă falsă a Senatorului/Regizor a “revoluției” din decembrie 1989. Ca și atunci multă minciună și fals, el i-a spus ficțiune.
Nu contează scenaristul, nu contează regizorul, nu contează actorii. Porcăria de film este porcărie. Majoritatea filmelor făcute după 1990 sunt bani pierduți în van.
pasca_marius
pe 30 Decembrie 2019 21:48
Cum s-au cheltuit bani din bugetul de stat de către senator.În plus mai folosește și actori străini non name.
balta67verde
pe 21 Octombrie 2016 20:56
Nu inteleg ce a fost in capul domnului Sergiu Nicolaescu. Filmul este o prostie imensa, actorii starini sunt jalnici, nici macar prezenta lui Jean Constantin nu poate ridica nivelul acestui film penibil. Si-a batut joc de revolutie, si-a batut joc de orice fan al filmului romanesc.
bizonul
pe 09 Noiembrie 2014 07:51
Nu am vazut filmul, dar nu cred ca Nicolaescu a facut un film "rau". Un singur lucru rau a facut el, omul istoric, care a copiat faptele bune din istoria neamului prin filmele sale, s-a asociat si aliat cu dr.k.l , adica cu PSD-ul, asta n-o inteleg eu niciodata. De ce !? Cand avea la indamana chiar partidele istorice de buna credinta , partide cu onoare...
cezarika21
pe 02 Iulie 2012 10:48
Relatând o poveste fictivă petrecută în perioada Revoluției din decembrie 1989, "Punctul Zero" este cel mai slab film al regizorului Sergiu Nicolaescu. Subiectul este fantezist şi hilar: doi agenţi CIA sunt trimişi în România în zilele Revoluției pentru a executa o operațiune cu numele de cod „Punctul zero”. Ei au trei obiective clare: să pună mâna pe o listă cu teroriștii aflați în SUA, să fure o casetă de bijuterii aparținând Elenei Ceaușescu și să-i scoată din țară pe soții Ceaușescu.
Scenariul e pur şi simplu tâmpit: agenţii americani nu ştiu nici ei ce vor (o porţiune din film vor să-l scape pe Ceausescu, apoi vor ca acesta să fie executat; au nevoie de bijuterii, dar vor să fugă din ţară fără ele), o cântăreaţă americană îşi schimbă amanţii ca pe şosete, dar spune nonşalant că-i iubeşte, un agent CIA îşi aduce aminte pe la jumătatea filmului că plecase pe la 12 ani din România şi începe s-o rupă pe româneşte. Secvenţele de acţiune sunt realizate neprofesionist, procesul de la Târgovişte este interpretat cu amatori care seamănă cu soţii Ceauşescu, dar joacă stângaci, finalul e total neconvingător (personajul care murise cu vreo 40 de minute în urmă apare viu exact la momentul potrivit şi moare de-adevăratelea de ăsta dată, iar personajul principal face în ultimul cadru un semn de salut către cameră).
Interpretările actoriceşti sunt orice limită. O mulţime de actori amatori sunt aleşi doar pentru asemănarea fizică cu unele personaje istorice (există copii fidele ale soţilor Ceauşescu, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu), plus Iurie Darie care aduce oarecum cu generalul Stănculescu. Toţi actorii joacă prost, singurul care mişcă ceva este doar Virgil Andriescu, dar şi el se compromite. Vocile amatorilor sunt dublate, iar într-o secvenţă apare ca figurant şi Sergiu Nicolaescu cu un AKM pe umăr. Sonorul este de proastă calitate (replicile au fost adăugate probabil la postsincron pentru majoritatea interpreţilor, chiar şi pentru americani).
Multe secvenţe sunt lipsite de logică (nu se spune ce se întâmplă cu bijuteriile, ce va face Brigitte, de ce Morgan o ia cu el pe micuţa Elena, ce s-a întâmplat cu maiorul de poliţie), în timp ce unele sunt de-a dreptul ridicole (apariţia lui Jean Constantin în rolul lui Elvis Celentano, alias Limbă 2, şi plecarea din cartierul ţigănesc cu o rablă de Dacie în uralele tuturor puradeilor ca în "Borat"). Concluzia mea: o batjocură la adresa Revoluţiei din decembrie 1989, amestecând violenţă, sex şi glume de prost gust.
aavramescu23
pe 04 Aprilie 2012 08:42
Daca si filmul asta e slab, spuneti-mi care film romanesc e cu adevarat bun. Mie mi se pare cel mai bun film romanesc de pana acum. Ce spuneti de Supravietuitorul?! Din pct meu de vedere e cel mai slab film romanesc de pana acum si cel mai slab din seria Comisarul Moldovan.
RCunnect
pe 07 August 2010 16:57
reflecta si realitatea chiar daca unora nu le convine, filmul este regizat ok
cl65ene
pe 28 Martie 2010 21:02
cel mai prost film pe care l-am vazut vreodata!!!! si am vazut destule!
pe 23 Septembrie 2005 15:04
film penibil , slab , cu actorii preferati ai lui Sergiu Nicolaescu .
pe 28 Martie 2004 19:59
Este un film bun, in opinia mea, cu o regie exceptionala si o distributie pe masura.