Un remorcher și trei șlepuri navighează pe Dunăre. Ajung la Brăila. Emilia vizitează la închisoare un ilegalist cu care vorbește cifrat. Filmul prezintă două acțiuni reușite de sabotare a mașinii de război germane. Suntem în anul 1943 când războiul luase o altă turnură: nemții au pierdut inițiativa în Est iar aliații au debarcat în Sicilia. Sar în aer antrepozite cu benzină și muniție. Personajele care se mișcă în portul dunărean sunt ofițeri germani și români (atunci aliați), ilegaliști, muncitori, artiști de cabaret...Chestorul poliției Brăila investighează actele de sabotaj. În oraș, pentru a se da un aer de normalitate, două zile pe săptămână fanfara cântă în parc marșuri patriotice și valsuri. Dincă Preda este un informator al Siguranței, iar sora sa Emilia (profesoară de istorie) este ilegalistă. Mama lor lucrează la cherhana și nu-l aprobă pe fiul său care vrea să facă bani din activitatea de informator. Siguranța și Gestapoul caută pe făptași. Matei Verișteanu, ilegalist comunist și logodnicul Emiliei, este autorul primului sabotaj. Emilia este o cunoștință mai veche a chestorului poliției care o și invită la Cofetăria Frascati. Matei fusese camarad de arme cu Dimitrie Turda, dezertase și era crezut mort. Bătrânul general Remus Turda, erou de la Robănești (pe care Mareșalul a vrut să-l facă prefect) era critic cu fiul său lt. Dimitrie „Ce căutați în fundul Rusiei?”
Toți militarii frecventează un Cabaret (La găina cu ouă de aur) unde se pot asculta cântece din repertoriul internațional și din cel românesc: Lili Marleen, J’ attendrais, Doi ochi negri, Roata morii se-nvârtește. Vedeta orașului, cântăreața Martha Grumăzescu și eroul orașului lt. Dimitrie Turda se îndrăgostesc și par să împărtășească idei antifasciste ( „Lua-l-ar dracu de război!”). Martha era și în grațiile colonelului german Willy, pe care se pare că îl spiona. Oamenii de rând mergeau la cârciumă. Acolo se cânta: „ Uite-așa aș vrea să mor”. Se vindea rahat cu apă rece. La Brăila asistăm și la un meci de box dintre campionulul român Constantin David și Panaitescu Zigotto. Se făceau pariuri. Deși Matei a fost prins, alți conspiratori obțin schema noului depozit de muniție al nemților. Matei e interogat dar n-a fost dat pe mâna Gestapoului. Un alt depozit sare în aer. Alți tovarăși și-au făcut bine treaba. Lăsând la o parte sabotajele puse în operă de ilegaliștii comuniști, filmul este interesant prin reconstituirea de epocă prin costume, muzică, decoruri etc. Este bazat pe scenariul lui Fănuș Neagu, un bun cunoscător al orașului dunărean și al vieții cotidiene din zona bălților.
cezarika21
pe 06 Septembrie 2017 19:35
Prezentând o nouă pagină din istoria fictivă a acțiunilor antifasciste întreprinse de comuniști pe teritoriul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ”Punga cu libelule” nu reușește să convingă pe nimeni, deoarece actele de sabotaj la adresa mașinăriei de război hitleriste au fost izolate și s-au încheiat rapid prin câteva focuri de armă. Totuși, dacă vezi un film ca ”Punga cu libelule” ai putea rămâne cu impresia că 90% din populația României avea convingeri antifasciste și contribuia într-o măsură sau alta la răsturnarea regimului antonescian. Fals.
Conspirația comunistă (cum altfel!) împotriva depozitelor de muniții germane de la Brăila are un aer occidental, destul de naiv, cu ofițeri eroi ce practică joc dublu, cu cântărețe de cabaret implicate în sustragerea planurilor militare de la ofițerii germani cuceriți și cu instrucțiuni strecurate printre gratiile închisorii. Există o pendulare periodică a acțiunii între centru și mahalale, prilejuind amestecarea muzicii de cabaret à la Parisienne cu sârba și geamparalele. În tot acest haos sentimental-muzical de tip balcanic nici nu-ți mai dai seama cum s-a plănuit sabotajul și cine l-a realizat.
Nevoit să lucreze cu un scenariu politizat pe care probabil nu-l agrea, regizorul Manole Marcus lucrează bine secvențele individuale, dar omite, intenționat sau nu, să le ofere o direcție. În aceste condiții, filmul își pierde o mare parte din impact, inclusiv în plan propagandistic.
cosmin742000
pe 12 Noiembrie 2016 15:33
Un film romanesc de razboi bun....................................................
Toți militarii frecventează un Cabaret (La găina cu ouă de aur) unde se pot asculta cântece din repertoriul internațional și din cel românesc: Lili Marleen, J’ attendrais, Doi ochi negri, Roata morii se-nvârtește. Vedeta orașului, cântăreața Martha Grumăzescu și eroul orașului lt. Dimitrie Turda se îndrăgostesc și par să împărtășească idei antifasciste ( „Lua-l-ar dracu de război!”). Martha era și în grațiile colonelului german Willy, pe care se pare că îl spiona. Oamenii de rând mergeau la cârciumă. Acolo se cânta: „ Uite-așa aș vrea să mor”. Se vindea rahat cu apă rece. La Brăila asistăm și la un meci de box dintre campionulul român Constantin David și Panaitescu Zigotto. Se făceau pariuri. Deși Matei a fost prins, alți conspiratori obțin schema noului depozit de muniție al nemților. Matei e interogat dar n-a fost dat pe mâna Gestapoului. Un alt depozit sare în aer. Alți tovarăși și-au făcut bine treaba. Lăsând la o parte sabotajele puse în operă de ilegaliștii comuniști, filmul este interesant prin reconstituirea de epocă prin costume, muzică, decoruri etc. Este bazat pe scenariul lui Fănuș Neagu, un bun cunoscător al orașului dunărean și al vieții cotidiene din zona bălților.
Conspirația comunistă (cum altfel!) împotriva depozitelor de muniții germane de la Brăila are un aer occidental, destul de naiv, cu ofițeri eroi ce practică joc dublu, cu cântărețe de cabaret implicate în sustragerea planurilor militare de la ofițerii germani cuceriți și cu instrucțiuni strecurate printre gratiile închisorii. Există o pendulare periodică a acțiunii între centru și mahalale, prilejuind amestecarea muzicii de cabaret à la Parisienne cu sârba și geamparalele. În tot acest haos sentimental-muzical de tip balcanic nici nu-ți mai dai seama cum s-a plănuit sabotajul și cine l-a realizat.
Nevoit să lucreze cu un scenariu politizat pe care probabil nu-l agrea, regizorul Manole Marcus lucrează bine secvențele individuale, dar omite, intenționat sau nu, să le ofere o direcție. În aceste condiții, filmul își pierde o mare parte din impact, inclusiv în plan propagandistic.