Părerea criticului
Stiati ca lumea e plina, lumea misuna, colcaie, forfoteste, geme, zbiara, urrrla de paranormali? Unii citesc gandurile, altii vad viitorul, altii aud trecutul, cativa miros prezentul, unii telekinezeaza, altii pirokinezesc, altii chinezesc pur si simplu (ca actiunea se petrece la King Kong... asta, Hong Kong). Toti se calca pe bataturi prin haloimasul ala asiatic cu zgarie-nori, bambusi si lampioane, ca sa puna mana pe o valiza-n care e ceva ce vor ei. Ce anume, nu va spun - nu neaparat ca sa nu va stric vizionarea c-un spoiler, ca oricum n-as putea intrece felul cum v-ar strica ziua vizionarea insasi a acestui ghiveci fara cap si fara coada, incropit (de-un oarecare David Bourla) pe-o insailatura de intamplari turnate cu ghiotura, atat de confuze incat sunt imposibil de urmarit; nu - nu va spun, fiindca efectiv n-are nici o importanta ce-i mana pe ei in lupta (nici acum, nici in timpul proiectiei, si nici dupa).
Ca sa nu credeti ca-s rau degeaba, doar asa, cateva exemple, la plesneala:
Un "pusher" ("impingaret") e unul care impinge amintiri false-n mintea cuiva, ca sa manipuleze persoana - de pilda, il face sa creada ca ei sunt prieteni de-o viata, cand de fapt abia atunci s-au vazut prima oara (ca sa-l ia cu masina, sau sa-i dea niste bani, sau sa-ntoarca pistolul spre colegu-i si sa-l gaureasca). Chestia asta face o data bum, o data poc, o data fas... si inca vreo suta de fasuri, fiindca desi se varsa cam pe la jumatea filmului, continua sa se repete pana la saturatie.
Un "carrier" ("carator") e un telejapo... asta, telekinezic. Cea mai tare poanta e ca-si face pistoalele sa pluteasca prin vazduh, de-a pitulusul pe dupa stalpi, si-n timp ce el isi tine de vorba adversarul, arma vine la ala pas-pas prin invaluire si i se propteste-n tampla; sau, el sta la fereala si-si trimite pistolul in misiune sa traga-n aia. Gigea, nu? Da, gigea - prima oara; si-a doua; cand chestia asta se repeta si-a zecea oara, iti vine s-o iei la fuga. Nu de frica - ci de sila.
Un "nu-mai-stiu-cum-ii-zice" vede-n viitor, si-n functie de asta face si drege, iar viitorul ala se ajusteaza si el din mers. Aici sa vezi haos! Regia (unu' Paul McGuigan, care-n ultimii zece ani a facut si el cateva thrilleruri lesinate) e atat de abulica, incat jocurile astea de-a uite-vii-nu-e-toru' sunt inca de la inceput imposibil de urmarit (pana si-n stiftul ala de "Next", cu Nicu Cage, erau macar coerente), asa ca nu peste mult renunti sa le mai bagi in seama, si nu faci decat sa oftezi cand Camilla Belle si Ming-Na isi tot zic: "Ai sa mori intr-un lift", "Eu ti-am si vazut moartea!" "Deci stii ca n-am sa mor prea curand!" "Ba nu stii nimic!" "Ba pe-a ma-tii!". Apropo, uneia i se tot profeteste ca o sa moara "de tigru"; evident, primul lucru, te gandesti c-o sa dea nas in nas c-un tigru pe bune (parc-o si vezi cum cade baldabac intr-o groapa, se ridica, se scutura de praf, si tigrul "Grrr!" dintr-un tufis umbros; asta se cheama cliseu); la fel de evident, al doilea lucru, iti zici ca nici vorba, va fi ceva si mai si; (asta s-ar cheama surpriza); al treilea lucru, pe la sfarsit, cand e beleaua-n toi, intr-un antrepozit ca ala din "Cu mainile curate" de la sfarsit, vedem ca niste lazi cu produse au etichete c-un cap de tigru; (asta se cheama fas).
...si tot asa. Bourla si McGuigan par doi fideli discipoli ai Legilor lui Murphy: daca un personaj, un plot, un sub-plot, o secventa se poate face prost, sigur o vor face prost.
Din motive care-mi scapa, producatorii au fost saisprezece (nu de George Cornea) - cu acelasi David Bourla in frunte (sau poate-n coada, ca primul e doar in ordine alfabetica; nu cred ca prea conteaza - desi nu-mi pot reprima o angoasa absconsa vazand ca s-au adunat saispe tampiti ca sa produca un film si mai tampit).
S-ar mai retine imaginea lui Peter Sova, colaborator constant al lui McGuigan, care cand vede betia de culori din Hong Kong o impestriteaza si mai mult, scotand un kitsch de toata uratenia.
O singura veste buna se desprinde din varza asta: Dakota Fanning, la cei aproape cinspe ani ai ei, e pe duca. Pa, tu! Pa...!
Ca sa nu credeti ca-s rau degeaba, doar asa, cateva exemple, la plesneala:
Un "pusher" ("impingaret") e unul care impinge amintiri false-n mintea cuiva, ca sa manipuleze persoana - de pilda, il face sa creada ca ei sunt prieteni de-o viata, cand de fapt abia atunci s-au vazut prima oara (ca sa-l ia cu masina, sau sa-i dea niste bani, sau sa-ntoarca pistolul spre colegu-i si sa-l gaureasca). Chestia asta face o data bum, o data poc, o data fas... si inca vreo suta de fasuri, fiindca desi se varsa cam pe la jumatea filmului, continua sa se repete pana la saturatie.
Un "carrier" ("carator") e un telejapo... asta, telekinezic. Cea mai tare poanta e ca-si face pistoalele sa pluteasca prin vazduh, de-a pitulusul pe dupa stalpi, si-n timp ce el isi tine de vorba adversarul, arma vine la ala pas-pas prin invaluire si i se propteste-n tampla; sau, el sta la fereala si-si trimite pistolul in misiune sa traga-n aia. Gigea, nu? Da, gigea - prima oara; si-a doua; cand chestia asta se repeta si-a zecea oara, iti vine s-o iei la fuga. Nu de frica - ci de sila.
Un "nu-mai-stiu-cum-ii-zice" vede-n viitor, si-n functie de asta face si drege, iar viitorul ala se ajusteaza si el din mers. Aici sa vezi haos! Regia (unu' Paul McGuigan, care-n ultimii zece ani a facut si el cateva thrilleruri lesinate) e atat de abulica, incat jocurile astea de-a uite-vii-nu-e-toru' sunt inca de la inceput imposibil de urmarit (pana si-n stiftul ala de "Next", cu Nicu Cage, erau macar coerente), asa ca nu peste mult renunti sa le mai bagi in seama, si nu faci decat sa oftezi cand Camilla Belle si Ming-Na isi tot zic: "Ai sa mori intr-un lift", "Eu ti-am si vazut moartea!" "Deci stii ca n-am sa mor prea curand!" "Ba nu stii nimic!" "Ba pe-a ma-tii!". Apropo, uneia i se tot profeteste ca o sa moara "de tigru"; evident, primul lucru, te gandesti c-o sa dea nas in nas c-un tigru pe bune (parc-o si vezi cum cade baldabac intr-o groapa, se ridica, se scutura de praf, si tigrul "Grrr!" dintr-un tufis umbros; asta se cheama cliseu); la fel de evident, al doilea lucru, iti zici ca nici vorba, va fi ceva si mai si; (asta s-ar cheama surpriza); al treilea lucru, pe la sfarsit, cand e beleaua-n toi, intr-un antrepozit ca ala din "Cu mainile curate" de la sfarsit, vedem ca niste lazi cu produse au etichete c-un cap de tigru; (asta se cheama fas).
...si tot asa. Bourla si McGuigan par doi fideli discipoli ai Legilor lui Murphy: daca un personaj, un plot, un sub-plot, o secventa se poate face prost, sigur o vor face prost.
Din motive care-mi scapa, producatorii au fost saisprezece (nu de George Cornea) - cu acelasi David Bourla in frunte (sau poate-n coada, ca primul e doar in ordine alfabetica; nu cred ca prea conteaza - desi nu-mi pot reprima o angoasa absconsa vazand ca s-au adunat saispe tampiti ca sa produca un film si mai tampit).
S-ar mai retine imaginea lui Peter Sova, colaborator constant al lui McGuigan, care cand vede betia de culori din Hong Kong o impestriteaza si mai mult, scotand un kitsch de toata uratenia.
O singura veste buna se desprinde din varza asta: Dakota Fanning, la cei aproape cinspe ani ai ei, e pe duca. Pa, tu! Pa...!
