Comentarii Comentează
  • borisvultur
    pe 04 Decembrie 2017 15:47
    Film în nuanțe sepia. de un minimalism aparte (se petrece în interioare), cu câteva personaje bine conturate, cu acel spirit rusesc inconfundabil, cu actori de nota zece și emoții gradate, perene. Pur și simplu un film magnetizant, pe care îl revăd din când în când, să nu uit că în 1979 erau filme excepționale.
  • cosmin742000
    pe 30 Decembrie 2016 15:48
    Un film rusesc de dragoste foarte bun , ecranizare dupa piesa lui Aleksandr Volodin
  • dan.apostol
    pe 13 Decembrie 2014 00:15
    L-am vazut de cinci ori consecutiv in cinci seri intr-un cinematogarf inghetat din Drumul Sarii, cu ani in urma, impreuna cu sotzia mea care plingea de mila personajelor. Atunci am descoperit-o pe Gurcenko si am iubit-o in Siberiada si Gara pentru doi!
  • cezarika21
    pe 11 Martie 2013 10:23
    Inspirat dintr-o piesă de teatru a lui Aleksandr Volodin, filmul "Cinci seri" prezintă regăsirea după 17 ani a doi foşti iubiţi despărţiţi în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Aflat cu treburi la Moscova, şoferul de camion Aleksandr (Sașa) Ilin recunoaște din întâmplare imobilul în care locuise cu ani în urmă împreună cu iubita sa, Tamara. Femeia nu se mai căsătorise şi continua să locuiască tot acolo. Foştii iubiţi au la dispoziţie cinci seri pentru a-şi regăsi dragostea de altădată şi a începe o viaţă nouă împreună.

    Filmul are o structură asemănătoare cu cea a unei piese de teatru, acţiunea având loc aproape exclusiv doar în apartamente de bloc. Cei doi foşti iubiţi petrec acolo cinci seri de amintiri, reproșuri și explicații, încercând să-şi clarifice propriile sentimente. Acest film al lui Nikita Mihalkov este fabulos prin atmosfera de epocă recreată, prin trecerea de la alb-negru la color, prin interpretările formidabile (Stanislav Liubşin, Liudmila Gurcenko) şi prin scenariul reuşit.

    Şi totuşi, nu pot să nu constat că URSS-ul din anii '50 (anii lui Stalin) arată minunat: magazinele sunt pline, oamenii au tot ce-şi doresc pe plan material, viaţa e frumoasă. Niciun cuvânt despre dictatură, nicio aluzie politică, nimic. URSS pare a fi paradisul clasei muncitoare. Văzut desprins de mediul istoric în care s-au desfăşurat evenimentele, filmul este în schimb foarte bun.
  • Iulidesprefilme
    pe 13 Octombrie 2012 20:16
    Ludmila Gurcenko, (Harkov, 12. 11.1935), actriţă înzestrată cu umor, sensibilitate, foarte populară în anii 1970-1980, un fel de Anna Magnani cu temperament slav, a jucat deopotrivă de bine în comedii, drame, melodrame, musical.
  • BaetuAndrei
    pe 02 Decembrie 2011 22:03
    Dramă, adaptarea pentru ecran a unei piese de Alexandr Volodin. Moscova, sfârşitul anilor '50. Aflat în trecere prin oraş, Saşa ajunge din întâmplare în preajma imobilului unde, cu 17 ani în urmă, o cunoscuse şi o iubise pe Tamara. Despărţiţi de război, foştii îndrăgostiţi au acum la dispoziţie cinci seri pentru a încerca să se apropie din nou unul de celălalt şi să reînvie sentimente pe care le credeau de mult stinse.
    - Premiul pentru cel mai bun actor (Vladimir Liubşin) la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid-1979.