Părerea criticului
Cel mai asteptat film al lunii este categoric Quantum of Solace: Partea lui de consolare, adica filmul in care agentul 007 ar fi trebuit sa zica pentru a 22-a oara "Bond, James Bond". N-o zice, pentru ca regizorul Marc Forster renunta la cateva dintre trademark-urile personajului (de pe lista a fost taiat si aproape la fel de celebrul Martini "shaken-not-stirred") si-l reduce la un fel de acrobat pe repede-inainte, astfel incat nici macar n-ai timp sa respiri. Filmat exact ca Ultimatumul lui Bourne, Quantum of Solace ne teleporteaza printr-o multime de tari (de la Bolivia sarim in Rusia, din Austria in Italia si asa mai departe), unde Daniel Craig executa coregrafii spectaculoase, alaturi de felina Olga Kurylenko, de subtila Gemma Arterton si de autoritara Judi Dench. Da, Forster a considerat ca personajul liderului MI6, M, a fost prea putin utilizat in filmele anterioare, asa ca Judi Dench apare in QoS de aproape trei ori mai mult decat in Casino Royale, transformandu-se intr-o cvasi-mama si punctandu-si discursurile de "baga-ti mintile in cap" tinute lui Bond cu accente aproape materne.
In haosul pus in scena de Marc Forster, actorii (carora li se adauga si un Mathieu Amalric parca nu la fel de bun ca durul Mads Mikkelsen cu lacrimile lui de sange) dau tot ce pot, dar n-ai cum sa nu regreti lipsa frumoasei Eva Green. Cat despre misterul mortii ei, care l-a transformat pe Bond intr-un afemeiat cu inima la fel de rece ca si sangele, probabil acesta s-a strecurat cumva printre paginile scenariului, asa ca-l vom dezlega intr-o extrem de probabila parte a treia. Cu un James Bond fara gadget-uri, fara sex (cu o singura exceptie, cam nefericita), fara niciun villain impresionant si o lupta finala dezamagitoare, Quantum of Solace nu se ridica deloc la inaltimea lui Casino Royale si sta foarte prost la capitolul momente care-ti taie rasuflarea. Eu unul mai tin minte unul singur: excelenta secventa cu punerea in scena a operei Tosca, ocazie cu care Bond se infiltreaza printre membrii Quantum. Cam putin pentru un film de doua ore...
In haosul pus in scena de Marc Forster, actorii (carora li se adauga si un Mathieu Amalric parca nu la fel de bun ca durul Mads Mikkelsen cu lacrimile lui de sange) dau tot ce pot, dar n-ai cum sa nu regreti lipsa frumoasei Eva Green. Cat despre misterul mortii ei, care l-a transformat pe Bond intr-un afemeiat cu inima la fel de rece ca si sangele, probabil acesta s-a strecurat cumva printre paginile scenariului, asa ca-l vom dezlega intr-o extrem de probabila parte a treia. Cu un James Bond fara gadget-uri, fara sex (cu o singura exceptie, cam nefericita), fara niciun villain impresionant si o lupta finala dezamagitoare, Quantum of Solace nu se ridica deloc la inaltimea lui Casino Royale si sta foarte prost la capitolul momente care-ti taie rasuflarea. Eu unul mai tin minte unul singur: excelenta secventa cu punerea in scena a operei Tosca, ocazie cu care Bond se infiltreaza printre membrii Quantum. Cam putin pentru un film de doua ore...
