Ofiterul roman Marcus Vinicius, care tocmai se intorsese dintr-un razboi din Asia Minor, ajunge acasa la unchiul sau Petronius, prieten al imparatului Nero, un estet si iubitor de arta. Vinicius ii destainuie lui Petronius ca s-a indragostit de o fata frumoasa si misterioasa, pe nume Ligia, pe care a intâlnit-o in casa generalului Aulus Plaucius. Dorind sa-l ajute pe tânar, Petronius ii propune sa-i faca o vizita lui Plaucius. Acolo, Petronius realizeaza ca Vinicius are dreptate; el decide sa-l ajute pe nepotul sau. Vinicius si Ligia se intâlnesc in gradina, unde fata deseneaza un peste pe nisip. Dar el este atât de absorbit de frumusetea ei incât nu pare sa observe acest amanunt.
Dupa doua zile, Ligia este condusa de garzile pretoriene la palatul imperial si pentru ca era fiica unui general, este supravegheata indeaproape de imparat. Când Vinicius aude aceasta de la tatal fetei, se infurie. Unchiul sau il sfatuieste sa faca tot posibilul sa o ia pe fata la el acasa, cât mai repede. La palat, Akte, fosta metresa a lui Nero, o ia pe Ligia sub aripa sa ocrotitoare. Ea o pregateste pe fata pentru cel mai mare festin dat in onoarea imparatului. La inceput, Ligia este impresionata de farmecul ce o inconjoara dar totul se naruie atunci când, Vinicius, beat, o hartuieste. Ea este salvata de credinciosul ei servitor, Ursus – un ligian deosebit de puternic, ce o rapeste de la festin, lasându-l pe Vinicius fara simtire. Ea se trezeste astfel alaturi de credinciosii lui Isus Cristos.
Vinicius este furios si vrea s-o gaseasca pe fata cu orice pret. Petronius se ofera inca o data sa-l ajute. El trimite pe grecul Chilon Chilnides s-o gaseasca pe Ligia. Chilon este convins ca ea si-a gasit refugiul printre crestini. In acelasi timp, micuta fiica a lui Nero moare si Ligia este acuzata de moartea ei, prin farmece, in timpul cât a locuit la palat. Pentru a o proteja pe Ligia de mânia imparatului, Petronius il sfatuieste pe Nero sa mearga la Ancium. Noaptea, Vinicius, impreuna cu Chilon si gladiatorul Kroton, merg in cimitirul Ostrianum unde se adunau crestinii. Acolo o vad pe Ligia cu Ursus. Cei trei decid sa-i spioneze. Vinicius incearca din nou s-o rapeasca pe Ligia si din nou este fortat sa abandoneze, pentru ca Ursus a fost mai puternic decât Kroton. Vinicius se trezeste in casa crestinilor, o intâlneste pe Ligia si descopera ca ea ii impartaseste dragostea. Dar apostolul Petru o sfatuieste sa-l ocoleasca pe Vinicius pâna ce el va intelege si accepta principiile credintei ei.
Vinicius incearca in zadar s-o uite pe Ligia. El vine la Paul din Tarsus, unde locuia ea, si ii dezvaluie afectiunea sa pentru fata, indoielile sale si dorinta sa de a o urma in credinta ei crestina. Astfel, cei doi tineri sunt binecuvântati de apostolul Petru.
In Ancium, Nero citeste un poem legat de arderea Troiei. Curând si Roma avea sa fie arsa. Vinicius se grabeste sa o gaseasca pe Ligia. Il intâlneste pe Chilon care il conduce la ascunzatoarea crestinilor. El este botezat de apostolul Petru in credinta crestina.
Acum, crestinii sunt acuzati de arderea Romei - ei vor fi prinsi si pedepsiti. Multimii romanilor le este promisa pedepsirea celor vinovati in timpul unui spectacol public. Petronius il avertizeaza pe Vinicius, dar este prea târziu. Ligia fusese deja prinsa si incarcerata alaturi de ceilalti crestini. Ea se imbolnaveste si cade intr-o coma profunda. Vinicius face eforturi disperate sa o scoata din inchisoare, dar fara rezultat. Din ce in ce mai multi crestini mor in arena. Se dovedeste ca Nero vrea sa o pastreze pe Ligia pentru spectacolul final. In mijlocul arenei apare Ursus si dupa el un taur urias cu o fata goala legata de spatele acestuia. In ciuda aparentelor, Ursus omoara taurul cu mâinile goale. Multimea romanilor este in extaz strigând: “Indurare!”. Impotriva dorintei sale, Nero este fortat sa-i elibereze pe cei doi.
Vinicius o ia pe Ligia in Sicilia dar inainte de plecare il avertizeaza pe apostolul Petru sa paraseasca Roma cât mai curând posibil. Petronius, stiind ca-l astepta pedeapsa cu moartea pentru ca i-a ajutat pe crestini, decide sa-si ia viata. Nero este asasinat iar soldatii intra in palat strigând “Traiasca imparatul!”, “Traiasca Galba!”.