Radiance (2017)

Actrita din rolul principal este foarte frumoasa dar filmul nu are nimic special.E greoi.

Este un film bunicel cu o japoneză foarte, foarte frumoasă. În prima jumătate de oră ai tendința de a renunța la vizionare, dacă o faci nu pierzi mare lucru, dacă urmărești în continuare te face curios și tot nu câștigi mare lucru. Tema principală a filmului este apusul soarelui, în condițiile în care Japonia este Țara Soarelui-Răsare. Fotograful se vrea a fi un expert în IT, dar singurele trimiteri la competențele lui sunt o convorbire telefonică cu un ”șef de secție” și un mesaj primit pentru a verifica un ”document tehnic”.Nu prea convingător, totuși. Filmu nu lămurește misterul dispariției tatălui lui Osaki, a cărei interpretare o găsesc excelentă, un film de urmărit totuși pentru cinefili dar va fi repede uitat.

Cuvintele sunt prea sărace pentru a cuprinde eleganţa, frumuseţea şi măreţia acestui film. Blind love story, romantism, suferinţă, tragism, pasiune – iată câteva dintre ingredientele pe care le veţi întâlni într-o peliculă de înaltă ţinută artistică. Este mai mult decât un story cu un fotograf orb.Povestea nu este numai a dorinţei de viaţă şi de iubire care poate învinge, în cele din urmă (însă după suferinţe cumplite) infirmitatea, ci poate fi văzută şi ca o parabolă cu trimitere la legendele privind condiţia umană în raport cu zeii sau cu nemurirea. Suntem oameni, deci imperfecţi, sortiţi mereu să cădem şi să ne ridicăm (sau să nu ne mai ridicăm, precum Icar). Şi totuşi, avem acel germene de măreţie în noi, acea dorinţă de a înfrunta fatalitatea care ne poate face egali cu zeii, aşa interpretez eu, în subsidiar, mesajul filmului. Însă şi dacă nu filosofăm asupra sensurilor pe care le propune, este oricum o peliculă memorabilă, aparte, aşa cum, poate, doar cinematografia asiatică poate să producă.