Nu a reusit sa-mi acapareze in niciun moment toata atentia, ba chiar m-a dezamagit putin cu finalul ales, usor previzibil si fortat spre a avea un impact emotional puternic (cel putin asa mi s-a parut mie), dar subiectul are destula complexitate in spatele multor cadre reci si o doza excelenta de comic injectata pe alocuri (vezi cainele folosit pe post de " porumbel voiajor" ), cinematografia este superba, iar actorii fix ceea ce trebuie. Cu bune si cu mai putin bune, ramane o experienta cinefila a anului 2015 de tinut minte.
lili22
pe 19 Ianuarie 2019 12:02
un film bun si admirabilinterpretat, nu ma asteptam sa imi placa asa mult.
sabinalin
pe 23 Iulie 2016 06:27
Scrapia este o boală cunoscută din secolul 18. A fost depistată pentru prima oară în Marea Britanie, în 1732, într-o crescătorie engleză de oi și capre. În 1936, doi veterinari francezi, Cuille și Chelle, au stabilit că această boală era cauzată de un agent non-convențional prezent în creierul și măduva spinării animalelor bolnave, pe care nu l-au putut însă identifica. Ei au demonstrat că boala era inoculabilă și transmisibilă la alte oi, în anumite condiții. De atunci boala s-a răspândit și pe alte continente. În cele peste două secole de existență nu a fost semnalat nici un caz de transmitere a bolii la om. Dar identificarea agentului infecțios (prionul) este de dată recentă (1997). Deși, până în prezent, posibilitatea transmiterii bolii la om sau la alte animale nu a fost demonstrată, ea nu poate fi exclusă cu certitudine.
Scrapia e personajul principal al acestui remarcabil film islandez care a facut senzatie, pe buna dreptate, la festivalul de la Cannes. Un film despre umanitate in toata plendoarea si decadenta ei, despre faptul ca sangele apa nu se face chiar daca se intra intr-un conflict care ar putea sa dureze pana la marea trecere. Foarte atasante personajele celor doi frati, te fac sa iti pese de ce li se intampla, te fac sa iti lacrimeze sufletul in anumite momente...
mrk88
pe 22 Iulie 2016 16:44
Nu stiu de unde vin toate aceste comentarii elogiatoare si ratingurile astea bune la acest film.
Pentru mine acest film a fost o ora si jumate din viata mea pierdute total degeaba. O mizerie plictisitoare, fara actiune... Am tot asteptat degeaba sa se intample ceva. Nici macar deznodamant nu vezi la final.
Nu va pierdeti vremea oameni buni!
xerses
pe 18 Iulie 2016 11:02
Surprinzatoare povestea, dar filmul nu are cine stie ce performante....din punctul de vedere al unui cinefil obisnuit cu mai multa dinamica si dramatism.
GabrielaSirbu
pe 13 Iunie 2016 11:02
Recunosc ca nu prea stiu mare lucru despre Islanda si islandezi si nici nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun film de-al lor, pana la asta. Cand a inceput genericul, m-a pufnit rasul vazand ca a participat ca Cannes, mi-am zis ca va fi genul de film profund dar inteligent, pe care eu nu-l voi pricepe…Pe la jumatatea lui – a filmului – am vrut sa ies din sala, dar…curiozitatea omeneasca + faptul ca m-am calit la filmele minimaliste RO…= si oaia Islandeza joaca un rol important in destinele islandezilor, ca si Miorita noastra nationala, dar in alt fel…oaia islandeza reuseste sa faca, pentru islandez, ce nu poate face islandezul pentru semenul sau. Nu-l recomand pentru ca este genul de film in care nu se intampla nimic/mare lucru pana in ultimile 10 minute…si nu vreau injuraturi. Ii dau7 stelute pentru alea 10 minute+poate ca ar trebui sa importam oi islandeze…
bitter_moon
pe 27 Februarie 2016 18:42
De la balada Mioriţa nu am mai ȋntâlnit o creaţie care să reflecte cu atâta forţă comuniunea dintre om și animalele sale! Numai că povestea de faţă nu are loc pe plaiuri românești, ci ȋn ȋnnourata și recea Islandă.
Iar crescătorii de oi islandezi nu sunt nici pe departe atât de metaforici precum baciul moldovean, ba mai mult decât atât, din cauza izolării sunt aproape primitivi, abrutizaţi, uneori la fel de tăcuţi precum animalele ce le au ȋn grijă. Așa că ȋn această poveste nici nu poate fi vorba de mioriţe fermecate, ȋnzestrate cu limbaj articulat. Şi nici de resemnare ȋn faţa destinului implacabil, căci vom ȋntâlni niște oameni ale căror trăsături principale sunt mândria, dârzenia și puterea de a se răzvrăti, de a-și lua soarta ȋn propriile mâini.
Poate că făcând o paralelă ȋntre această operă cinematografică islandeză și celebra creaţie populară românească, v-am lăsat impresia că personajele din film sunt lipsite de substanţă, insensibile, dure. Ȋnsă pe cât de reci sunt ȋn aparenţă, pe atât de fierbinte sângele ȋn ele. Mă refer ȋn special la cei doi fraţi, Gummi și Kiddi, protagoniști a căror desfășurare de forţe ne conduce către o singură concluzie: legătura de sânge este indestructibilă, indiferent de ȋncrâncenarea cu care ne negăm dragostea fraternă.
Dacă ȋmi veţi urma recomandarea de a vedea filmul Rams care rulează ȋn cinematografe ȋn această perioadă, veţi vedea că nu se aseamănă cu nicio altă creaţie artistică, ci este de maximă autenticitate. Şi nu numai atât, căci este de o valoare deosebită, fapt care i-a adus mai multe premii internaţionale.
Vizionare plăcută!
wildinthecountry
pe 03 Iunie 2015 18:23
Un film incredibil de bun vazut la TIFF din sectiunea Competitie,primul film de 10, care sper sa si castige marele trofeu.
Regizorul aflat la al doilea lungmetraj reuseste sa transmite atat de multe prin aceasta pelicula intima, introspectiva,personala si plina de pitoresc.
Filmul lui Hakonreson reuseste ceva incredibil si dificil:sa se miste fara efort printre genuri ,de la comedie la drama, fara a-si pierde propria axa, fara a se pierde in detalii si subploturi.
Privind acest minunat film te trec toate starile de la regret,melancolie la tristete,disperare.
Chiar daca scenariul pare simplu, regizorul ii adauga tandrete si dragoste pentru fiecare personaj , atentie la detalii, la modul de existenta al celor 2 frati instrainati,te face sa le intelegi atat de bine motivatiile, asa incat filmul nu pare a fi obositor, desi aparent pare foarte static.
Personajele jucate de cei 2 actori principali sunt incarcate de o vitalitate fantastica, incat te fac rapid sa te conectezi la starile lor ,sa te implici in poveste si sa speri ca totul sa se termine cu bine...
Nu stiu daca exista o posibila conexiune intre acest film si pelicula islandeza vazuta anul trecut tot la TIFF Despre oameni si cai, dar cred acest ultim film ridica putin stacheta si devine mai profund.Exista dragostea fata de animal ,fata de munca,fata de un mod de viata de a celor 2 frati ,care vreme de peste 40 de ani s-au ocupat cu acelasi lucru si anume cresterea oilor, meserie facuta din pasiune pura. Fara existenta oilor,existenta lor proprie nu ar mai putea fi justificata...
Atunci cand scrapia (o boala infecto-contagioasa ce apare la oi) infecteaza un berbec al unuia din frati,cei 2 trebuie sa treaca peste faptul ca nu si-au vorbit de peste 40 de ani si sa faca front comun pentru a salva ce au ei mai de pret:Oile.
Tind sa ii dau dreptate lui Chirilov legat de ultima secventa din film, care si mie mi s-a parut cea mai puternica vazuta de mine in ultimul timp (chiar mai puternica fata de secventa de final din Phoenix,filmul lui Petzold).
Secventa trebuie simtita si nu povestita. In ea am simtit frica de a pierde pe cineva drag, manie si regret fata de ani buni irositi pe tampenii , lucruri inutile, vrajba si resentimente...
Vizionand acest superb film realizez ca oile reprezinta o conexiune profunda fata de propria identitate a celor 2 frati si a pamantului din jurul lor, pe langa care dusmania de o viata dintre ei pare infima....
Scrapia e personajul principal al acestui remarcabil film islandez care a facut senzatie, pe buna dreptate, la festivalul de la Cannes. Un film despre umanitate in toata plendoarea si decadenta ei, despre faptul ca sangele apa nu se face chiar daca se intra intr-un conflict care ar putea sa dureze pana la marea trecere. Foarte atasante personajele celor doi frati, te fac sa iti pese de ce li se intampla, te fac sa iti lacrimeze sufletul in anumite momente...
Pentru mine acest film a fost o ora si jumate din viata mea pierdute total degeaba. O mizerie plictisitoare, fara actiune... Am tot asteptat degeaba sa se intample ceva. Nici macar deznodamant nu vezi la final.
Nu va pierdeti vremea oameni buni!
Iar crescătorii de oi islandezi nu sunt nici pe departe atât de metaforici precum baciul moldovean, ba mai mult decât atât, din cauza izolării sunt aproape primitivi, abrutizaţi, uneori la fel de tăcuţi precum animalele ce le au ȋn grijă. Așa că ȋn această poveste nici nu poate fi vorba de mioriţe fermecate, ȋnzestrate cu limbaj articulat. Şi nici de resemnare ȋn faţa destinului implacabil, căci vom ȋntâlni niște oameni ale căror trăsături principale sunt mândria, dârzenia și puterea de a se răzvrăti, de a-și lua soarta ȋn propriile mâini.
Poate că făcând o paralelă ȋntre această operă cinematografică islandeză și celebra creaţie populară românească, v-am lăsat impresia că personajele din film sunt lipsite de substanţă, insensibile, dure. Ȋnsă pe cât de reci sunt ȋn aparenţă, pe atât de fierbinte sângele ȋn ele. Mă refer ȋn special la cei doi fraţi, Gummi și Kiddi, protagoniști a căror desfășurare de forţe ne conduce către o singură concluzie: legătura de sânge este indestructibilă, indiferent de ȋncrâncenarea cu care ne negăm dragostea fraternă.
Dacă ȋmi veţi urma recomandarea de a vedea filmul Rams care rulează ȋn cinematografe ȋn această perioadă, veţi vedea că nu se aseamănă cu nicio altă creaţie artistică, ci este de maximă autenticitate. Şi nu numai atât, căci este de o valoare deosebită, fapt care i-a adus mai multe premii internaţionale.
Vizionare plăcută!
Regizorul aflat la al doilea lungmetraj reuseste sa transmite atat de multe prin aceasta pelicula intima, introspectiva,personala si plina de pitoresc.
Filmul lui Hakonreson reuseste ceva incredibil si dificil:sa se miste fara efort printre genuri ,de la comedie la drama, fara a-si pierde propria axa, fara a se pierde in detalii si subploturi.
Privind acest minunat film te trec toate starile de la regret,melancolie la tristete,disperare.
Chiar daca scenariul pare simplu, regizorul ii adauga tandrete si dragoste pentru fiecare personaj , atentie la detalii, la modul de existenta al celor 2 frati instrainati,te face sa le intelegi atat de bine motivatiile, asa incat filmul nu pare a fi obositor, desi aparent pare foarte static.
Personajele jucate de cei 2 actori principali sunt incarcate de o vitalitate fantastica, incat te fac rapid sa te conectezi la starile lor ,sa te implici in poveste si sa speri ca totul sa se termine cu bine...
Nu stiu daca exista o posibila conexiune intre acest film si pelicula islandeza vazuta anul trecut tot la TIFF Despre oameni si cai, dar cred acest ultim film ridica putin stacheta si devine mai profund.Exista dragostea fata de animal ,fata de munca,fata de un mod de viata de a celor 2 frati ,care vreme de peste 40 de ani s-au ocupat cu acelasi lucru si anume cresterea oilor, meserie facuta din pasiune pura. Fara existenta oilor,existenta lor proprie nu ar mai putea fi justificata...
Atunci cand scrapia (o boala infecto-contagioasa ce apare la oi) infecteaza un berbec al unuia din frati,cei 2 trebuie sa treaca peste faptul ca nu si-au vorbit de peste 40 de ani si sa faca front comun pentru a salva ce au ei mai de pret:Oile.
Tind sa ii dau dreptate lui Chirilov legat de ultima secventa din film, care si mie mi s-a parut cea mai puternica vazuta de mine in ultimul timp (chiar mai puternica fata de secventa de final din Phoenix,filmul lui Petzold).
Secventa trebuie simtita si nu povestita. In ea am simtit frica de a pierde pe cineva drag, manie si regret fata de ani buni irositi pe tampenii , lucruri inutile, vrajba si resentimente...
Vizionand acest superb film realizez ca oile reprezinta o conexiune profunda fata de propria identitate a celor 2 frati si a pamantului din jurul lor, pe langa care dusmania de o viata dintre ei pare infima....