Părerea criticului
La o săptămână după ce a devenit marele câştigător al secţiunii canneze Un Certain Regard, Rams/Despre oameni şi oi poate fi văzut în competiţia festivalului Transilvania. Nu îl rata, căci are toate şansele să se afle pe lista cu cele mai bune filme ale anului pentru pasionaţii de cinema de calitate.
După ce anul trecut vedeam la TIFF Despre oameni şi cai/Of Horses and Men, o altă producţie islandeză ce explorează legătura indisolubilă dintre islandezi şi natură, Rams porneşte de la o premisă asemănătoare, dar reuşeşte o combinaţie foarte interesantă de umor sec şi emoţionantă dramă de familie.
O secvenţă descrie cel mai bine acest mix special: îl vedem pe Gummi (Sigurður Sigurjónsson), crescător de oi de mult trecut de prima tinereţe, ieşind în faţa casei sale dintr-o pustie vale islandeză şi... lătrând. Un câine apare numaidecât, Gummi îi dă să muşte o foaie de hârtie şi-i spune: "hai, du-i-o lui Kiddi". Kiddi (Theodór Júlíusson) este fratele mai mare al lui Gummi, iar mezinul are nevoie de mesagerul canin pentru că cei doi fraţi nu şi-au mai vorbit de patru decenii, deşi au casele la o sută de metri distanţă. Ce îi poate face să reia legătura?
Rareori poţi vedea pe ecran o poveste mai complexă şi mai completă. Regizorul de documentare Grímur Hákonarson face trecerea la ficţiune ajutat de experienţa sa în ceea ce priveşte comunităţile rurale din Islanda şi le surprinde perfect spiritul şi dedicaţia pentru animalul din ogradă: când se descoperă că oile lor, dintr-o varietate legendară şi multi-premiată, ar putea suferi de o boală contagioasă ce le condamnă la moarte, Gummi şi Kiddi vor fi nevoiţi să improvizeze pentru a-şi salva avuţia cea de preţ şi, până la urmă, singurul mod de viaţă pe care îl cunosc.
Nu am văzut încă toate filmele din competiţia TIFF, dar nu este premiu din palmares pe care nu i l-am da lui Despre oameni şi oi. Scenariul explorează convingător şi imprevizibil ce poate îndepărta doi fraţi astfel încât să nu-şi vorbească patru decenii, dar şi ce-i poate apropia, interpretările celor doi actori principali sunt colosale, imaginea lui Sturla Brandth Grøvlen foloseşte întinderile pustii ale Islandei pentru a crea fundalul perfect pentru amuzanta vrajbă a celor doi fraţi, iar amuzantele lor interacţiuni ar putea recomanda filmul şi pentru Premiul Publicului.
Dar cel mai ataşant element al filmului este fără îndoială Gummi, interpretat de un excelent Sigurður Sigurjónsson. Cu barbă de Moş Crăciun şi o privire albastră, limpede, Gummi nu are parte de nici măcar o clipă de linişte în liniştita sa vale, iar Sigurjónsson surprinde perfect zbuciumul calm al personajului şi modul practic, eficient cu care îşi înfruntă provocările.
După ce anul trecut vedeam la TIFF Despre oameni şi cai/Of Horses and Men, o altă producţie islandeză ce explorează legătura indisolubilă dintre islandezi şi natură, Rams porneşte de la o premisă asemănătoare, dar reuşeşte o combinaţie foarte interesantă de umor sec şi emoţionantă dramă de familie.
O secvenţă descrie cel mai bine acest mix special: îl vedem pe Gummi (Sigurður Sigurjónsson), crescător de oi de mult trecut de prima tinereţe, ieşind în faţa casei sale dintr-o pustie vale islandeză şi... lătrând. Un câine apare numaidecât, Gummi îi dă să muşte o foaie de hârtie şi-i spune: "hai, du-i-o lui Kiddi". Kiddi (Theodór Júlíusson) este fratele mai mare al lui Gummi, iar mezinul are nevoie de mesagerul canin pentru că cei doi fraţi nu şi-au mai vorbit de patru decenii, deşi au casele la o sută de metri distanţă. Ce îi poate face să reia legătura?
Rareori poţi vedea pe ecran o poveste mai complexă şi mai completă. Regizorul de documentare Grímur Hákonarson face trecerea la ficţiune ajutat de experienţa sa în ceea ce priveşte comunităţile rurale din Islanda şi le surprinde perfect spiritul şi dedicaţia pentru animalul din ogradă: când se descoperă că oile lor, dintr-o varietate legendară şi multi-premiată, ar putea suferi de o boală contagioasă ce le condamnă la moarte, Gummi şi Kiddi vor fi nevoiţi să improvizeze pentru a-şi salva avuţia cea de preţ şi, până la urmă, singurul mod de viaţă pe care îl cunosc.
Nu am văzut încă toate filmele din competiţia TIFF, dar nu este premiu din palmares pe care nu i l-am da lui Despre oameni şi oi. Scenariul explorează convingător şi imprevizibil ce poate îndepărta doi fraţi astfel încât să nu-şi vorbească patru decenii, dar şi ce-i poate apropia, interpretările celor doi actori principali sunt colosale, imaginea lui Sturla Brandth Grøvlen foloseşte întinderile pustii ale Islandei pentru a crea fundalul perfect pentru amuzanta vrajbă a celor doi fraţi, iar amuzantele lor interacţiuni ar putea recomanda filmul şi pentru Premiul Publicului.
Dar cel mai ataşant element al filmului este fără îndoială Gummi, interpretat de un excelent Sigurður Sigurjónsson. Cu barbă de Moş Crăciun şi o privire albastră, limpede, Gummi nu are parte de nici măcar o clipă de linişte în liniştita sa vale, iar Sigurjónsson surprinde perfect zbuciumul calm al personajului şi modul practic, eficient cu care îşi înfruntă provocările.
