Părerea criticului
In "Raport despre starea natiunii" de Ioan Carmazan, exista o secventa care spune tot despre filmul insusi. Suntem in piata, printre tarabe, si privim prin ochii unei camere TV care filmeaza; protagonistul, reporter la respectiva televiziune, este agresat verbal de un malac tuciuriu cu care mai avusese niste altercatii; dupa cateva injuraturi cum numai in filmele romanesti mai auzi, malacul scuipa in directia camerei - un scuipat gros, vartos, care se lipeste de camera TV. Adica de ecran. Adica de ochii nostri. Quod erat demonstrandum! Ca "subtilitate", lasa de dorit; dar ca eficacitate, nimic nu bate flegma-n ochi.
"Mesajul"? Suntem in rahat, traim in rahat, deci ne-am obisnuit cu rahatul si-o sa-l mai consumam mult si bine... Mesaj, deci, este. Dar mai este si altceva? Adica, film fiind, este cinema?
Nu, nu este. Este doar interjectie, injuratura si - cum ziceam - scuipat. Nu este nici macar "incoerent": dac-ar fi incoerent, ar trebui sa aiba o legatura - chiar si contradictorie - cu coerenta...
Acesta n-are; este pur si simplu lipsit, ocolit, privat de coerenta.
Ce are? O imagine buna (Cristian Comeaga), irosita degeaba. O scenografie inspirata (Carmen & Gheorghe Rasovszky), dar la ce folos? Un cuplu de tineri actori promitatori (Emil Hostina si Irina Dinescu) care au fete de cinema, dar n-au roluri. "Actori" strecurati printre tarabagii (o idee buna, in principiu), pe care-i mirosi de la o posta ca sunt actori pentru ca joaca mai prost ca neprofesionistii.
Si multe, prea multe fite: Carmazan vrea sa "deconstruiasca" realitatea, numai ca o camera in spinare si-o "poveste" spusa alandala nu fac neaparat un film "modern", ci - ca aici - o aiureala cu pretentii. O abureala in cel(uloid)ofan. Concuzia: meritam scuipatul, de bine ce-l si platim.
"Mesajul"? Suntem in rahat, traim in rahat, deci ne-am obisnuit cu rahatul si-o sa-l mai consumam mult si bine... Mesaj, deci, este. Dar mai este si altceva? Adica, film fiind, este cinema?
Nu, nu este. Este doar interjectie, injuratura si - cum ziceam - scuipat. Nu este nici macar "incoerent": dac-ar fi incoerent, ar trebui sa aiba o legatura - chiar si contradictorie - cu coerenta...
Acesta n-are; este pur si simplu lipsit, ocolit, privat de coerenta.
Ce are? O imagine buna (Cristian Comeaga), irosita degeaba. O scenografie inspirata (Carmen & Gheorghe Rasovszky), dar la ce folos? Un cuplu de tineri actori promitatori (Emil Hostina si Irina Dinescu) care au fete de cinema, dar n-au roluri. "Actori" strecurati printre tarabagii (o idee buna, in principiu), pe care-i mirosi de la o posta ca sunt actori pentru ca joaca mai prost ca neprofesionistii.
Si multe, prea multe fite: Carmazan vrea sa "deconstruiasca" realitatea, numai ca o camera in spinare si-o "poveste" spusa alandala nu fac neaparat un film "modern", ci - ca aici - o aiureala cu pretentii. O abureala in cel(uloid)ofan. Concuzia: meritam scuipatul, de bine ce-l si platim.
