Părerea criticului
Cand am iesit de la Ratatouille noua configuratie domestica imi era clara: urma sa imi concediez rapid cei doi pisoi, altfel cine stie ce rozatori geniali nu se aciuiaza primprejurul casei mele din cauza coditei de fier cu care stapanesc cotoii ograda! Sa fim seriosi, daca Linguini avea in programul sau cotidian grija unei pisici, putin probabil ca relatia sa cu sobolanul Remy sa fi decurs atat de fructuos.
Studiourile Pixar s-au remarcat in 1986 cu o scurta istorie in care viata de familie era prezentata prin intermediul relatiei dintre doua lampi de birou. Se numea Luxo Jr. slagarele animate lansate de ei sunt Toy Story, A Bug’s Life, Monsters, Inc, Finding Nemo, The Incredibles ori Cars. Au luat premii Oscar atat pentru scurtmetraj cat si pentru lungmetraj animat - Geri’s Game sau The Incredibles, acesta din urma realizat tot de Brad Bird. Acum s-au intors pe marile ecrane cu o poveste gustoasa. Pentru mine e cea mai suculenta nascocire a lor in format de lungmetraj. Ca o emisiune cu Radu Anton Roman care nu prezinta retete culinare, nici aburii vii ai vreunui preparat, insa contine inspiratele sale recitaluri in viu grai. Prin acele revarsari verbale mancarile capatau aura, miros si o forma care trecea dincolo de ecranul televizorului.
Dupa ce soarecii au devenit mai simpatici din cauza lui Jerry, dupa ce mamutii si tigrii au o infatisare mult mai prietenoasa datorita lui Ice Age, sau dupa ce capcaunii sunt de preferat ca vecini, datorita lui Shrek, iata ca Ratatouille te imbata atat de tare in arome de bucatarie, incat la iesirea din cinema nu poti crede ca exista binecuvantare mai mare decat sa ajungi intr-o lume in care toti bucatarii sunt sobolani... sau in care e bucatar macar unul, iar acela sta la tine acasa.
Remy este un fin degustator de miresme, un fel de Grenouille din Parfumul lui Patrick Süskind. Are insa un aparent neajuns. E sobolan. Cu toate ca pasiunea sa pentru bucatarie depaseste granitele micilor furtisaguri pentru propria burtica, din pozitia sa sociala e dificil sa se afirme ca bucatar. Totusi, el crede cu tarie in ceea ce afirma idolul sau, renumitul Gusteau, bucatar, proprietar de restaurant, realizator de televiziune si autor de carte: oricine poate gati, un slogan pe care Gusteau il lasa mostenire lumii. Fara a dori nespus asta, Remy isi face ucenicia in grupul sau de rozatoare, unde propriul tata, in acelasi timp capetenia tuturor, il pune sa adulmece alimentele intregii populatii in asa fel incat sa fie evitat pericolul otravirii vreunui individ. Alungate de pe taramurile natale, rozatoarele nimeresc in Paris, unde calea spre succes a lui Remy pare a se deschide, chiar daca drumul e plin de capcane: unele intinse de colegii de serviciu ai asociatului sau umanoid, Linguini, altele de protectia consumatorului, iar piatra de incercare este temutul critic culinar Anton Ego.
Mai stiti cantecul acela in care Mihai Constantinescu indemna la iubirea cainilor vagabonzi? Ei bine, asta pune in scena Ratatouille: o istorie in care sobolanii sunt mai constiinciosi, mai asezati si mai rafinati decat unele dintre gazdele lor umane. Superb: nu tu urma de ciuma, nicio victima chiar daca rozatoarele se mai infurie si pedepsesc unii oameni... doar mancare, inca una de calitate! Si cum la noi sunt prezenti prin multe scoli, cum impart spatiul cu multi bolnavi prin spitale, filmul asta pica numai bine pentru o terapie de linistire a fobiei cu radacini in familia rozatoarelor. Asa ca e un produs care poate sprijini perfect o campanie de imprietenire a omului cu mai-micul sau colocatar: daca adapostesti un Remy si din obtuzitate ii faci felul?
de Lucian Maier
Studiourile Pixar s-au remarcat in 1986 cu o scurta istorie in care viata de familie era prezentata prin intermediul relatiei dintre doua lampi de birou. Se numea Luxo Jr. slagarele animate lansate de ei sunt Toy Story, A Bug’s Life, Monsters, Inc, Finding Nemo, The Incredibles ori Cars. Au luat premii Oscar atat pentru scurtmetraj cat si pentru lungmetraj animat - Geri’s Game sau The Incredibles, acesta din urma realizat tot de Brad Bird. Acum s-au intors pe marile ecrane cu o poveste gustoasa. Pentru mine e cea mai suculenta nascocire a lor in format de lungmetraj. Ca o emisiune cu Radu Anton Roman care nu prezinta retete culinare, nici aburii vii ai vreunui preparat, insa contine inspiratele sale recitaluri in viu grai. Prin acele revarsari verbale mancarile capatau aura, miros si o forma care trecea dincolo de ecranul televizorului.
Dupa ce soarecii au devenit mai simpatici din cauza lui Jerry, dupa ce mamutii si tigrii au o infatisare mult mai prietenoasa datorita lui Ice Age, sau dupa ce capcaunii sunt de preferat ca vecini, datorita lui Shrek, iata ca Ratatouille te imbata atat de tare in arome de bucatarie, incat la iesirea din cinema nu poti crede ca exista binecuvantare mai mare decat sa ajungi intr-o lume in care toti bucatarii sunt sobolani... sau in care e bucatar macar unul, iar acela sta la tine acasa.
Remy este un fin degustator de miresme, un fel de Grenouille din Parfumul lui Patrick Süskind. Are insa un aparent neajuns. E sobolan. Cu toate ca pasiunea sa pentru bucatarie depaseste granitele micilor furtisaguri pentru propria burtica, din pozitia sa sociala e dificil sa se afirme ca bucatar. Totusi, el crede cu tarie in ceea ce afirma idolul sau, renumitul Gusteau, bucatar, proprietar de restaurant, realizator de televiziune si autor de carte: oricine poate gati, un slogan pe care Gusteau il lasa mostenire lumii. Fara a dori nespus asta, Remy isi face ucenicia in grupul sau de rozatoare, unde propriul tata, in acelasi timp capetenia tuturor, il pune sa adulmece alimentele intregii populatii in asa fel incat sa fie evitat pericolul otravirii vreunui individ. Alungate de pe taramurile natale, rozatoarele nimeresc in Paris, unde calea spre succes a lui Remy pare a se deschide, chiar daca drumul e plin de capcane: unele intinse de colegii de serviciu ai asociatului sau umanoid, Linguini, altele de protectia consumatorului, iar piatra de incercare este temutul critic culinar Anton Ego.
Mai stiti cantecul acela in care Mihai Constantinescu indemna la iubirea cainilor vagabonzi? Ei bine, asta pune in scena Ratatouille: o istorie in care sobolanii sunt mai constiinciosi, mai asezati si mai rafinati decat unele dintre gazdele lor umane. Superb: nu tu urma de ciuma, nicio victima chiar daca rozatoarele se mai infurie si pedepsesc unii oameni... doar mancare, inca una de calitate! Si cum la noi sunt prezenti prin multe scoli, cum impart spatiul cu multi bolnavi prin spitale, filmul asta pica numai bine pentru o terapie de linistire a fobiei cu radacini in familia rozatoarelor. Asa ca e un produs care poate sprijini perfect o campanie de imprietenire a omului cu mai-micul sau colocatar: daca adapostesti un Remy si din obtuzitate ii faci felul?
de Lucian Maier
