Părerea criticului
Vineri, 18 septembrie, se lansează pe Netflix serialul Ratched, în care celebrul Ryan Murphy (Glee, American Crime Story, Feud, Pose) îşi revizitează obsesiile cinematografice readucând-o la viaţă pe sora Ratched, celebrul personaj negativ din Zbor deasupra unui cuib de cuci care i-a adus actriţei Louise Fletcher un Oscar în 1976. Miza serialului pare simplă şi anume să ne arate cum a devenit sora medicală monstrul din filmul cu Jack Nicholson. Singura problemă aici este că, încă din primele episoade, eroina e zece ori mai a naibii decât originalul...
Interpretată excelent de Sarah Paulson, o întâlnim pe Mildred Ratched în 1947, când, prin manipulări şi chiar şantaj obţine un post de asistentă în ospiciul doctorului Hanover (Jon Jon Briones), a cărui ambiţie este să folosească tehnici revoluţionare pentru a-şi vindeca pacienţii de cele mai grave suferinţe psihologice. Cu un mix perfid de flirt, încurajări şi sfaturi inspirate, Mildred i se va băga repede pe sub piele, câştigându-şi astfel şi un inamic redutabil, asistenta-şefă Buckett (Judy Davis), care până atunci tăia şi spânzura în întreg spitalul.
Ca de obicei în producţiile lui Murphy, totul este gândit la milimetru în fiecare cadru, iar pentru aspectele tehnice ale serialului, de la decoruri şi recuzită la costume şi coafuri, pare să fi muncit o adevărată armată de oameni. Dar, dacă ambalajul este perfect, nu acelaşi lucru se poate spune despre formă, căci Ratched nu întârzie prea mult să devină o serie de fapte sinistre realizate de o serie de personaje încă şi mai sinistre... Dacă nu ai o problemă atunci când îţi e foarte greu să găseşti în întreg serialul un personaj pe care să-l poţi simpatiza, ei bine cu siguranţă nu o să ai o problemă cu Ratched. Noi am avut...
Am spus deseori în cronicile noastre că unul din aspectele pe care îl apreciem la un serial este relevanţa şi din nefericire cu greu poţi găsi ceva relevant în Ratched. Chiar dacă acesta atinge câteva din problemele sociale relevante în epocă, de exemplu misoginia, stigmatul social al homosexualităţii sau corupţia de toate felurile, pare că singurul scop al scenariului este să încerce la nesfârşit să-şi surprindă spectatorii cu excese de genul crime în masă sau lobotomii explicite. La un moment dat chiar ai toate şansele să te saturi de nesfârşita paradă a dezaxaţilor (şi nu ne referim la pacienţii ospiciului).
Am apreciat Ratched şi pentru că oferă reîntâlniri cu două dintre cele mai cunoscute actriţe de la începutul mileniului, când cariera lor era pe val, Sharon Stone (care acum arată exact ca Madonna) şi Cynthia Nixon. Una este o femeie extrem de bogată cu o vendetă specială împotriva doctorului Hanover, iar cealaltă soţia lesbiană a guvernatorului Californiei, care dezvoltă o atracţie specială pentru Mildred Ratched. Din păcate, cu toate calităţile sale indiscutabile, pe noi serialul ne-a pierdut după al doilea episod...
Interpretată excelent de Sarah Paulson, o întâlnim pe Mildred Ratched în 1947, când, prin manipulări şi chiar şantaj obţine un post de asistentă în ospiciul doctorului Hanover (Jon Jon Briones), a cărui ambiţie este să folosească tehnici revoluţionare pentru a-şi vindeca pacienţii de cele mai grave suferinţe psihologice. Cu un mix perfid de flirt, încurajări şi sfaturi inspirate, Mildred i se va băga repede pe sub piele, câştigându-şi astfel şi un inamic redutabil, asistenta-şefă Buckett (Judy Davis), care până atunci tăia şi spânzura în întreg spitalul.
Ca de obicei în producţiile lui Murphy, totul este gândit la milimetru în fiecare cadru, iar pentru aspectele tehnice ale serialului, de la decoruri şi recuzită la costume şi coafuri, pare să fi muncit o adevărată armată de oameni. Dar, dacă ambalajul este perfect, nu acelaşi lucru se poate spune despre formă, căci Ratched nu întârzie prea mult să devină o serie de fapte sinistre realizate de o serie de personaje încă şi mai sinistre... Dacă nu ai o problemă atunci când îţi e foarte greu să găseşti în întreg serialul un personaj pe care să-l poţi simpatiza, ei bine cu siguranţă nu o să ai o problemă cu Ratched. Noi am avut...
Am spus deseori în cronicile noastre că unul din aspectele pe care îl apreciem la un serial este relevanţa şi din nefericire cu greu poţi găsi ceva relevant în Ratched. Chiar dacă acesta atinge câteva din problemele sociale relevante în epocă, de exemplu misoginia, stigmatul social al homosexualităţii sau corupţia de toate felurile, pare că singurul scop al scenariului este să încerce la nesfârşit să-şi surprindă spectatorii cu excese de genul crime în masă sau lobotomii explicite. La un moment dat chiar ai toate şansele să te saturi de nesfârşita paradă a dezaxaţilor (şi nu ne referim la pacienţii ospiciului).
Am apreciat Ratched şi pentru că oferă reîntâlniri cu două dintre cele mai cunoscute actriţe de la începutul mileniului, când cariera lor era pe val, Sharon Stone (care acum arată exact ca Madonna) şi Cynthia Nixon. Una este o femeie extrem de bogată cu o vendetă specială împotriva doctorului Hanover, iar cealaltă soţia lesbiană a guvernatorului Californiei, care dezvoltă o atracţie specială pentru Mildred Ratched. Din păcate, cu toate calităţile sale indiscutabile, pe noi serialul ne-a pierdut după al doilea episod...
