Este un serial bun, m-a prins destul de tare. Sezonul 1 a fost foarte captivant, iar sezonul 2 la fel. Acum sunt la sezonul 3 și parcă începe deja să fie aceeași poveste ca în primele două serialele de genul ăsta sunt captivante în primele 2-3 sezoane, după care devine cam aceeași „vrăjeală”, doar cu o poveste nouă. Se pot întinde la nesfârșit.
Pentru primele două sezoane dau nota 10. Recunosc că sunt o persoană care se plictisește repede și e foarte atentă la detalii, orice mică greșeală o observ imediat și o adaug la „dosar”. Dacă într-un episod se întâmplă 2-3 lucruri aiurea, prostești sau ieșite din comun fără rost, îl opresc și gata.
De exemplu, în serialul ăsta, în sezonul 2, episodul 7, a fost o fază care putea fi evitată foarte ușor, dar, na, trebuia puțină dramă… A fost singurul moment care nu mi-a plăcut, dar nu suficient cât să renunț la serial, pentru că sezonul 1, cel puțin, m-a făcut să-mi țin respirația de multe ori.
alexandru_fejer
pe 15 Martie 2025 14:20
Dacă ai sperat că „Reacher” va fi o explozie de acțiune și suspans, îți recomand să îți pui un rucsac, să urci pe bicicletă și să mergi într-o excursie de 3 zile prin pădure – cel puțin acolo nu trebuie să te confrunți cu momente de plictiseală cronică. Serialul asta încearcă să aducă pe ecran spiritul cărților lui Lee Child, dar, în loc de viteză și adrenalina unei mașini de curse, te duce pe o autostradă părăsită, unde Reacher încetinește ca să admire florile de pe marginea drumului.
Alan Ritchson, cunoscut pentru faptul că poate sparge un perete cu privirea, joacă rolul lui Jack Reacher – fost ofițer de poliție militară cu un IQ care ar putea să-l lase în urmă pe Einstein, dar, în acest serial, se mișcă mai încet decât un melc cu tocuri. Aparent, Reacher este un tip care ar putea să rezolve orice problemă doar privindu-te, dar în serial nu face decât să bată drumuri lungi prin orașe mici, unde nimeni nu-l bagă în seamă. Odată ce ajunge într-un oraș mic și plin de corupție, se presupune că vor apărea crime misterioase și conflicte… dar, în realitate, totul se întâmplă cu viteza unui melc cu oboseală cronică.
Acțiunea? Mai mult ca o pauză lungă de publicitate. Momentele de adrenalină sunt la fel rare. Când Reacher trebuie să își arate abilitățile de luptă, e ca și cum ai privi pe cineva care încearcă să spargă un nuc cu o lingură – adică, ceva se întâmplă, dar nu e chiar ce te aștepți.
Personajele secundare sunt ca niște cactuși: nu te deranjează, dar nici nu te fac să vrei să le oferi o îmbrățișare. Relațiile dintre personaje sunt mai plate decât o foaie de hârtie uitată sub un pahar de apă.
Dacă vrei să îți petreci serile alături de un tip care pare că ar putea face orice, dar de fapt doar se uită la lucruri cu o privire profundă, poate „Reacher” e pentru tine. Dacă nu ești pregătit pentru un serial unde totul se întâmplă cu aceeași viteză ca un documentar despre cum cresc mușchii unui urs în timpul iernii, îți recomand să încerci altceva. Pe scurt, „Reacher” e ca un hamburger imens cu multă carne, dar fără condimentele care să-l facă să fie… interesant.
user-65553f648c5c5
pe 01 Martie 2025 11:01
Foarte slab serialul.Un serial politist plictisitor si foarte incoerent in derulare.Merita maxim nota 6.
ionut_puiu444
pe 30 Ianuarie 2024 20:32
Foarte șmecher serialul. Reacher are câte un pic din Sherlock Holmes, Jason Bourne și Raymond Reddington. Mă oftic că sunt puține episoade pe sezon (doar 8), dar se pare că se va filma și sezonul 3.
Costirik
pe 09 Iunie 2022 23:06
Nu sunt un fan al cartilor, dar imi place mult cum este facut acest personaj. Fara remuscari, mila, fara acea prostie Disney, orice viata conteaza, chiar si a unui pedofil. Esti un infractor periculos, primesti un glont in cap.
lavara_laiarna
pe 13 Mai 2022 12:21
Serialul are ritm și atrage pentru că reușește să nu exagereze la niciun capitol. .prea mult.
Andi07
pe 18 Martie 2022 21:56
Nota 10 ....................Nota10....................Nota10
sebybog
pe 12 Februarie 2022 14:40
În sfârșit, o ecranizare care nu se dezlipește de carte. Actorul ales este exact ceea ce trebuia pentru a ni-l șterge din memorie pe Tom Cruise. A fost o placere sa urmăresc primul sezon. Am citit toate cărțile din seria Reacher apărute la noi și serialul a fost exact ce trebuie.