Nu prea pare a film artistic, poate documentar - este interogatoriul si perchezitia efectuate de FBI dupa ce Reality Winner a divulgat documente secrete in presa. Totul se desfasoara static, intr-o camera goala, cu trei personaje. Da, actrita este buna, mi-a placut in ce am vazut-o pina acum si cred ca va avea parte de recunoastere in viitor. Dar scenariul este cazul real, transcrierile dialogurilor, asa ca nimic spectaculos sau macar atragator.
xerses
pe 29 Ianuarie 2024 16:16
Este un film care aduce in discutie comportamentul aparent banal al unei tinere care de fapt simte nevoia sa faca un gest condamnabil la locul de munca, gest care a pus in pericol securitatea....
user-5c8bfba2e40a4
pe 11 Octombrie 2023 22:53
Am avut impresia ca urmăresc unul dintre filmulețele care ni se prezentau la cursurile de protecția informațiilor. Numai ca alea durau 15 minute, iar asta o ora jumate. Și zău ca primele erau mai interesante.
Un film ce nu merita urmărit. Anost, ieși de la el și nu știi de ce nu-i zice mai bine documentar cu actori. Dar, apoi te gândești ca documentarele sunt și alea mai interesante. Ce or fi urmărit cu filmul asta, habar n-am. Nu avem un scenariu în adevăratul sens al cuvântului, actorii în rolul agenților sunt artificiali, ce mai, o porcărie.
R_Afc
pe 06 Octombrie 2023 19:03
Am văzut-o pe Sydney Sweeney în roluri de adolescenți fițoși, de teroriști megalomani, de jucători sclifosiți, de martiri ai generației Z și chiar de domnișoare fîșnețe, totul pînă acum. „Reality” este primul film în care Sweeney trebuie să demonstreze că este mai mult decît o blondină sexoasă cu un decolteu spectaculos, un film în care era obligatoriu să-și ridice nivelul actoricesc, într- un personaj care să ghideze acțiunea fără efort, iar ea ajunge să fie licărirea care separă filmul de o zacuscă ordinară. Sweeney a primit în sfârșit un rol serios pe care a reușit să-l interpreteze cu multă limpezime și naturalețe, redînd o paletă de emoții pe care doar femeile le pot transmite, oricît de talentați ar fi bărbații și cîte tehnici de actorie ar studia, în acest domeniu, vor fi mereu inferiori femeilor, mai ales dacă trebuie să interpreteze roluri complexe.
Filmul este o colecție de stenograme, transcrieri și registre. Scenariul nu există, ascultăm conversații despre pisici și cîini, dar dacă nu sunteți familiarizați cu subiectul s-ar putea să vă capitveze. Înțeleg că s-a urmărit autenticitatea, dar totul a fost foarte greu de realizat din cauza acestei alegeri nefericite. Este dificil să-i urmăresc pe actori citind expressis verbis o adunătură de fraze goale, chiar dacă ei depun eforturi susținute pentru a contracara această artificialitate, sînt constrînși de formalismul rigid al regizoarei debutante. Bîlbîiala forțată este cel mai vizibil exemplu în acest sens, iar în momentul cînd recită o parte redactată a transcrierii totul pare telenovelistic și deplasat. De-a lungul filmului, Tina Satter trece periodic la textul transcrierii la ceea ce pare a fi o redare a unui fișier audio, întrerupînd potențiale imersiuni în interacțiunile tensionate, interesante și pline de greutate.
Povestea o puteți citi în cinci minute. Nu e nici pe departe suficient de interesantă pentru a fi trimisă pe pînzele cinematografelor, ar fi mai degrabă potrivită într-o piesă de teatru. Interogatoriul, cu mult dialog, într-un singur loc, are o utilitate mai evidentă pe scîndură, unde aspectul în timp real al formei permite un sentiment de integrare completă în această convenție. Cinematografia și teatrul sunt forme de artă diferite, care au propriile puncte forte și limitări.
Un film ce nu merita urmărit. Anost, ieși de la el și nu știi de ce nu-i zice mai bine documentar cu actori. Dar, apoi te gândești ca documentarele sunt și alea mai interesante. Ce or fi urmărit cu filmul asta, habar n-am. Nu avem un scenariu în adevăratul sens al cuvântului, actorii în rolul agenților sunt artificiali, ce mai, o porcărie.
Filmul este o colecție de stenograme, transcrieri și registre. Scenariul nu există, ascultăm conversații despre pisici și cîini, dar dacă nu sunteți familiarizați cu subiectul s-ar putea să vă capitveze. Înțeleg că s-a urmărit autenticitatea, dar totul a fost foarte greu de realizat din cauza acestei alegeri nefericite. Este dificil să-i urmăresc pe actori citind expressis verbis o adunătură de fraze goale, chiar dacă ei depun eforturi susținute pentru a contracara această artificialitate, sînt constrînși de formalismul rigid al regizoarei debutante. Bîlbîiala forțată este cel mai vizibil exemplu în acest sens, iar în momentul cînd recită o parte redactată a transcrierii totul pare telenovelistic și deplasat. De-a lungul filmului, Tina Satter trece periodic la textul transcrierii la ceea ce pare a fi o redare a unui fișier audio, întrerupînd potențiale imersiuni în interacțiunile tensionate, interesante și pline de greutate.
Povestea o puteți citi în cinci minute. Nu e nici pe departe suficient de interesantă pentru a fi trimisă pe pînzele cinematografelor, ar fi mai degrabă potrivită într-o piesă de teatru. Interogatoriul, cu mult dialog, într-un singur loc, are o utilitate mai evidentă pe scîndură, unde aspectul în timp real al formei permite un sentiment de integrare completă în această convenție. Cinematografia și teatrul sunt forme de artă diferite, care au propriile puncte forte și limitări.