Părerea criticului
„Reconstituirea unei iubiri” este genul de film de la care multi spectatori vor iesi contrariati (asta, in cazul in care au intrat sa-l vada, avand in vedere ca e debutul in regie al unui tanar danez, Christopher Boe). Si totusi, este unul din cele mai bune filme ale acestui an, un tur de prestidigitatie – cerebral, senzual si elegant – care intoarce micul cinefil din noi, cam adormit in vremea din urma, la cateva din titlurile-far ale anilor ’60: ca si in „Anul trecut la Marienbad”, povestea este „sapata” permanent de goluri de memorie, de mistere si de ipoteze; ca si in „Aventura”, nu vom ajunge niciodata sa stim tot; in fine, ca si in „8 ½”, totul este un construct – o „reconstructie”, cum zice titlul original -, aici al unei povesti de iubire care, privita din alt unghi (si din altul, din altul, etc...), ar fi aratat altfel...


Daca iubirea „doare” – cum spune personajul principal (interpretat de Nikolaj Lie Kaas) -, uitarea doare si mai mult; este ceea ce da profunzime povestii, facand ca – dincolo de trucurile de regie, care amintesc de Lars von Trier, si de cele de scenariu, care amintesc de „Being John Malkovich” – filmul acesta sa rezoneze cu sensibilitatea tinerilor, transformindu-l (cine ar fi crezut?) intr-un „hit”: la Cluj, in cadrul festivalului Transilvania, “Reconstruction” a primit premiul de regie si a fost vazut de un numar record de spectatori – inclusiv in aer liber, sub ploaie!
Adevarul e ca Lie Kaas arata bine, iar Maria Bonnevie – care interpreteaza, in dublu rol, “obiectul dorintei” sale – este una din cele mai frumoase aparitii pe ecran: un chip curat, lipsit de orice artificiu, care te poate face sa-ti amintesti de un film mult timp dupa ce l-ai vazut - adica sa ti-l „reconstruiesti” in minte... Asa ca nu-l ratati!