Cu sapte ani inainte de a scrie The Silence of the Lambs (Tacerea mieilor), Thomas Harris a creat portretul demonului in cea mai pura forma posibila. Cu romanul de suspans Red Dragon, Harris si-a familiarizat cititorii cu trei personaje ale caror destine se intersecteaza in mod devastator: Dr. Hannibal Lecter, un psihiatru genial ajuns criminal, Will Graham, un inspector FBI vulnerabil din punct de vedere psihic si The Tooth Fairy, un criminal care isi macelareste victimele dupa anumite ritualuri.
Mitul personajului Lecter, un personaj negativ de referinta in literatura contemporana, a fost continuat de Harris prin doua best-sellere, The Silence of the Lambs(1988) si Hannibal (1999). In filmul The Silence of the Lambs (Tacerea mieilor), film distins cu premiul Oscar, Anthony Hopkins l-a ridicat pe Lecter la rangul de personaj memorabil, de neuitat. Hopkins a primit Oscar-ul pentru cel mai bun actor, reusind sa creeze una din acele situatii destul de rare in care rolul si actorul se potrivesc perfect, fiind aproape imposibil sa-ti imaginezi un alt actor interpretand acest rol sau sa te gandesti la Hopkins fara sa-l asociezi cu Lecter. Ca rezultat, atunci cand s-a ivit ocazia, Anthony Hopkins a reluat acest rol in filmul lui Ridley Scott, intitulat Hannibal, rezultand una din cele mai de succes productii ale anului 2001.
Dragonul Rosu completeaza trilogia Hopkins – Hannibal. Bazat pe romanul lui Harris din 1981, Dragon Rosu este regizat de Brett Ratner, producatori fiind Dino De Laurentiis si Martha De Laurentiis care au colaborat cu Hopkins si pentru Hannibal. Ted Tally, care a primit Oscar-ul pentru scenariul din The Silence of the Lambs (Tacerea mieilor) asigura scenariul acestui film.
In afara de Hopkins, filmul mai aliniaza o distributie foarte valoroasa formata din actori mai tineri, trei dintre ei avand cate doua nominalizari la Oscar: Edward Norton, Ralph Fiennes si Emily Watson.