Părerea criticului
Cu un personaj precum Dracula pe marile noastre ecrane, criticul de film poate fi intimidat. La gândul că ceea ce va scrie nu se va ridica la înălțimea personajului. Totuși, comedia horror Renfield, cu Nicholas Hoult în rol titular și Nicolas Cage în rol secundar, cel al lui Dracula, ridică de pe umerii criticului de film această povară.
Creat de Nicolas Cage, Dracula nu are seducția personajului imaginat de Bram Stoker, ori eleganța personajului creat de Christopher Lee sau latura romantică pusă în valoare de Gary Oldman, ori ascuțimea limbii (aici ne referim la replici) ale contelui nemuritor jucat de actorul danez Claes Bang (miniseria Netflix Dracula), ca să numesc trei dintre actorii care chiar au reușit să redea creaturii noblețea și... pacea, după atâtea nenumărate ecranizări. Nicolas Cage deshumează creatura și îi aduce o notă de cinism, dar personajul e scris destul de simplist - e pur și simplu rău, fără remușcări, fără nuanțe, ca un personaj de desene animate. Desigur, ne aflăm într-o comedie, iar ambiguitatea morală probabil nu ar face pe nimeni să râdă.
Totuși, personajul titular este plasat într-o astfel de dilemă - ceea ce dă o mai mare greutate filmului: după un secol în care i-a slujit lui Dracula, Renfield realizează că e monstruos ce face și mai bine se oprește. Din acest punct, filmul devine interesant - pentru că oferă o împrospătare a subgenului filmelor cu vampiri.
Renfield, jucat de astenicul, melancolicul și totuși seducătorul Nicholas Hoult, e un John Wick printre morții-vii. Atunci când Renfield încearcă să îl „servească” pe Dracula cu ceva personaje negative prospăt asasinate, publicul va vedea un spectacol de decapitări și dezmembrări, grotești, de un umor negru (un braț dezmembrat al unui oponent poate străpunge - aruncat, firește, de Renfield - pieptul unui mafion și să îl tintuiască la perete, ca o țăpușă), împachetate în scene de acțiune și lupte creative, energice, un soi de roller coaster în același timp abominabil și atractiv, cam precum este - în esență - însuși Dracula.
Nota comică se dorește a se obține și de pe urma explorării relațiilor abuzive - în timpul unui sejur la New Orleans, Renfield intră în legătură cu un grup de terapie pentru cei care se află în relații de co-dependența și vorbește acolo despre șeful lui abuziv, de care nu mai poate să scape. Renfield are nevoie de ajutor pentru a ieși din această relație toxică cu Dracula. Acest ajutor vine sub forma unei polițiste. Atunci când intervine pentru a o ajuta pe această polițistă de la brigada rutieră (Awkwafina) să îl prindă pe fiul arogant (Ben Schwartz) al unui lider feminin al crimei organizate (Shohreh Aghdashloo), Renfield își va da seama ce erou poate fi. Tânăra e singura polițistă care nu e coruptă într-un department corupt, dorindu-și sa facă dreptate atât orașului ei cât și familiei, iar motivația ei este ceea ce îi lipsește lui Renfield.
Impetuozitatea lui Awkwafina este contraponderea perfecta pentru stilul introvertit al lui Hoult.
Sângeros, creativ, excesiv și grotesc, filmul este amuzant, atingând mai multe genuri, pe măsură ce drama cu vampiri tratează relația toxica între Renfield și Dracula, iar partea romance rămânând mai mult în faza de admirație a lui Renfield față de temerara polițistă.
Creat de Nicolas Cage, Dracula nu are seducția personajului imaginat de Bram Stoker, ori eleganța personajului creat de Christopher Lee sau latura romantică pusă în valoare de Gary Oldman, ori ascuțimea limbii (aici ne referim la replici) ale contelui nemuritor jucat de actorul danez Claes Bang (miniseria Netflix Dracula), ca să numesc trei dintre actorii care chiar au reușit să redea creaturii noblețea și... pacea, după atâtea nenumărate ecranizări. Nicolas Cage deshumează creatura și îi aduce o notă de cinism, dar personajul e scris destul de simplist - e pur și simplu rău, fără remușcări, fără nuanțe, ca un personaj de desene animate. Desigur, ne aflăm într-o comedie, iar ambiguitatea morală probabil nu ar face pe nimeni să râdă.
Totuși, personajul titular este plasat într-o astfel de dilemă - ceea ce dă o mai mare greutate filmului: după un secol în care i-a slujit lui Dracula, Renfield realizează că e monstruos ce face și mai bine se oprește. Din acest punct, filmul devine interesant - pentru că oferă o împrospătare a subgenului filmelor cu vampiri.
Renfield, jucat de astenicul, melancolicul și totuși seducătorul Nicholas Hoult, e un John Wick printre morții-vii. Atunci când Renfield încearcă să îl „servească” pe Dracula cu ceva personaje negative prospăt asasinate, publicul va vedea un spectacol de decapitări și dezmembrări, grotești, de un umor negru (un braț dezmembrat al unui oponent poate străpunge - aruncat, firește, de Renfield - pieptul unui mafion și să îl tintuiască la perete, ca o țăpușă), împachetate în scene de acțiune și lupte creative, energice, un soi de roller coaster în același timp abominabil și atractiv, cam precum este - în esență - însuși Dracula.
Nota comică se dorește a se obține și de pe urma explorării relațiilor abuzive - în timpul unui sejur la New Orleans, Renfield intră în legătură cu un grup de terapie pentru cei care se află în relații de co-dependența și vorbește acolo despre șeful lui abuziv, de care nu mai poate să scape. Renfield are nevoie de ajutor pentru a ieși din această relație toxică cu Dracula. Acest ajutor vine sub forma unei polițiste. Atunci când intervine pentru a o ajuta pe această polițistă de la brigada rutieră (Awkwafina) să îl prindă pe fiul arogant (Ben Schwartz) al unui lider feminin al crimei organizate (Shohreh Aghdashloo), Renfield își va da seama ce erou poate fi. Tânăra e singura polițistă care nu e coruptă într-un department corupt, dorindu-și sa facă dreptate atât orașului ei cât și familiei, iar motivația ei este ceea ce îi lipsește lui Renfield.
Impetuozitatea lui Awkwafina este contraponderea perfecta pentru stilul introvertit al lui Hoult.
Sângeros, creativ, excesiv și grotesc, filmul este amuzant, atingând mai multe genuri, pe măsură ce drama cu vampiri tratează relația toxica între Renfield și Dracula, iar partea romance rămânând mai mult în faza de admirație a lui Renfield față de temerara polițistă.
