Părerea criticului
"Să schimbi totul înăuntru ca să te simţi viu" e refrenul din Repo! The Genetic Opera!, un horror muzical cu acţiunea plasată în anul 2056, despre cum transplanturile de organe au devenit o modă, mai ales că recuperarea este fără dureri şi rapidă, graţie unei endorfine dezvoltate de GeneCo, o companie de bio-tehnologie. Filmul intră în cinematografe din 10 iulie.
Regizor este Darren Lynn Bousman, care a stat şi la cârma a trei dintre cele patru filme SAW, iar în film au fost cooptaţi soprana Sarah Brightman (distribuită în rolul lui Blind Mag), Anthony Stewart Head, cunoscut în Statele Unite pentru rolul său din Buffy the Vampire Slayer (aici în rolul lui Repo Man), Paris Hilton, plus nişte muzicieni vedete.
Toate premisele anunţau un succes, dar - din păcate - filmul nu înscrie la niciun capitol. Concurează chiar, detaşat, la cea mai proastă producţie a anului. Nici măcar muzica, elementul cheie al filmului nu a avut decât câteva (puţine) părţi bune. Coregrafia e concepută parcă de un amator, costumele împrumutate parcă din garderoba unor staruri porno de mâna a doua, scenografia prea puţin creativă, imaginea proastă, cadrele înghesuite, ceea ce mă face să cred că au fost doar filmări de interior, şi că s-a folosit acelaşi platou. Paris Hilton face ce ştie ea mai bine: adică se fâţâie de colo-colo, încearcă s-o mai facă pe dura - dar nu prea-i iese, apoi încearcă autoironia, personajul ei fiind interesat de aspectul exterior, mai exact de operaţiile estetice.Protagonista, Alexa Vega, deşi cântă bine, nu reuşeşte să creeze un personaj cu adevărat frământat de situaţia lui. Sarah Brightman îşi spune
singura replică mai importantă din vârful buzelor, altfel îşi face bine partitura. Aerul uşor sărit de pe fix pe care îl adoptă e în liniile lumii distopice pe care GeneCo o guvernează.
Pe scurt, doar dacă vă plac la nebunie producţiile cu foarte multă varsare de sânge, cu eviscerări, asezonate cu punk rock veţi face abstracţie de minusurile filmului.
Regizor este Darren Lynn Bousman, care a stat şi la cârma a trei dintre cele patru filme SAW, iar în film au fost cooptaţi soprana Sarah Brightman (distribuită în rolul lui Blind Mag), Anthony Stewart Head, cunoscut în Statele Unite pentru rolul său din Buffy the Vampire Slayer (aici în rolul lui Repo Man), Paris Hilton, plus nişte muzicieni vedete.
Toate premisele anunţau un succes, dar - din păcate - filmul nu înscrie la niciun capitol. Concurează chiar, detaşat, la cea mai proastă producţie a anului. Nici măcar muzica, elementul cheie al filmului nu a avut decât câteva (puţine) părţi bune. Coregrafia e concepută parcă de un amator, costumele împrumutate parcă din garderoba unor staruri porno de mâna a doua, scenografia prea puţin creativă, imaginea proastă, cadrele înghesuite, ceea ce mă face să cred că au fost doar filmări de interior, şi că s-a folosit acelaşi platou. Paris Hilton face ce ştie ea mai bine: adică se fâţâie de colo-colo, încearcă s-o mai facă pe dura - dar nu prea-i iese, apoi încearcă autoironia, personajul ei fiind interesat de aspectul exterior, mai exact de operaţiile estetice.Protagonista, Alexa Vega, deşi cântă bine, nu reuşeşte să creeze un personaj cu adevărat frământat de situaţia lui. Sarah Brightman îşi spune
singura replică mai importantă din vârful buzelor, altfel îşi face bine partitura. Aerul uşor sărit de pe fix pe care îl adoptă e în liniile lumii distopice pe care GeneCo o guvernează.
Pe scurt, doar dacă vă plac la nebunie producţiile cu foarte multă varsare de sânge, cu eviscerări, asezonate cu punk rock veţi face abstracţie de minusurile filmului.
