Repulsion (1965)

Un film albnegru interesant pentru cei care studiaza astfel de cazuri clinice.

Filmul în sine nu e rău,iar Catherine Deneuve joaca bine și nu strica dacă punea mai multa viata personajului.Culmea e ca te pune și pe tine ca privitor in locul acelui personaj de iti imaginezi tot felul de ciudățenii.

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　

Impresionant! Jocul atat de bun al lui Deneuve face sa merite vizionarea pana la final a acestui film.

O realizare transformata în alb și negru , dar perfect filmata . În această lucrare , Roman Polanski nu ne arată un film horror sângeros , el face o dramă excelent psihologica care se concentrează pe schizofrenie și repulsie față de sexualitate

Pana in minutul 17 nicio scena nu ne atentioneaza cu privire la ratacirea fetei. Poate doar interesul pentru joaca maicutelor din curtea manastirii catre care dadea fereastra camerei ei si care sugereaza ca doar in castitate si izolare se gaseste adevarata pace sufleteasca. Pe de alta parte, regizorul a reusit prin comparatie sa scoata si mai mult in evidenta sordidul fragmentului de viata laica ce ni-l prezinta in film.
In minutul despre care vorbeam obiectivul camerei de filmat se opreste pe o fotografie de familie ce ne-o infatiseaza pe ea ca fetita, intr-o scena din care nu lipseste nici macar cainele, ce intregeste tabloul familiei iubitoare, frumoase, traditionale. Pe diafana copila aparatul foto o surprinde privind undeva in zare, intr-un punct doar de ea vazut. Cu privirea din fotografie se si incheie filmul, dupa ce ni se face din nou turul camerei in care nebunia ei a lasat urme evidente, desi jucariile frumos asezate, neatinse de uraganul sufletesc ne arata ca poate nu s-a maturizat niciodata. Doar ceasul marcheaza scurgerea inexorabila a timpului...
Da, sunt oameni care in plan fizic ne stau aproape, dar psihic bantuie prin alte lumi, uneori reci, intunecate, triste, inspaimantatoare...

Urata poveste a unei fete frumoase. Cam asa s-ar sintetiza tot filmul, regizat de Polanski si acum sa ma gandesc la un epitet... Ah. Cred ca ar fi... ingenios.
Cu toate ca am anumite rezerve in privinta scenelor de pe holul intunecat, impresia vag bolnavicioasa ramane destul de accentuata, pentru ca asistam pana la urma la declinul psihic abrupt al unei fiinte, a carei reprezentare nu sunt sigur ca a fost cea mai nimerita, dar nici tocmai rea, gratie admirabilei Deneuve. Admirabila prin gratia fizicului sa zicem, pentru ca rolul ei - si imi permit sa raman la impresia aceasta - nu a fost deosebit de greu, mai ales tinand cont ca a fost pastorit cum se cuvine de Polanski.
Cat despre morbidul dementei, ei bine exact aceasta motivul pentru care filmul e interesant. Contrastul intre relantiul tacut al filmului, frumusetea imaculata a actritei si trauma abuzului (care degenereaza in repulsie si crima) face de fapt "deliciul filmului". Caci altfel, povestile normale "pentru linistea noastra" sunt o risipa de timp si nu starnesc reactii sau sentimente de vreun fel. Sau ba da, de plictiseala...

Departe gandul de mine sa zic ca e un film rau, cam greu sa'i iasa lui Polanski asa ceva, e interesant mai ales prin starea fetei si atmosfera morbida ce se creeaza in jurul ei. Insa cum n'am reusit sa gasesc vreo explicatie pt aceasta stare, nici filmului nu'i gasesc prea multe motive de adevarata apreciere. Ma gandesc ca macar lui Lynch i'a placut, seamana destul de bine cu Eraserhead. Altfel, fara sa faca un rol grozav si cu un personaj cel putin ciudat, Deneuve nicicum nu poate sa'ti provoace repulsie.

ciudata in primul rand, iar daca nu poti sa vezi filme precum Rosemary's Baby, nu ai nici o sansa

Pe cât e de frumoasă Catherine Deneuve în acest film, pe atât e de labilă (mă rog, personajul interpretat de ea)... Alături de Rosemary's Baby (1968) şi Le Locataire (1976) reprezintă cele mai bune filme ale lui Polanski.