Părerea criticului
Filmele Resident Evil îşi au fără îndoială publicul lor, dar din punct de vedere al scenariului nu fac decât două lucruri foarte simple: să satisfacă fanii jocurilor şi să fie cel mult un pretext pentru sânge, violenţă şi gore. Dar iată că Zach Gregger (Weapons) preia franciza şi reuşeşte să păstreze aceste ingrediente obligatorii, dar şi să le eleveze adăugând umor şi inimă. Resident Evil nu este pentru toată lumea, dar este categoric o experienţă cinematografică mai satisfăcătoare decât întreaga serie cu Milla Jovovich la un loc, pentru că Cregger se pricepe mult mai bine la ritm şi dozaj decât Paul W.S. Anderson şi nici nu simte vreo loialitate paralizantă faţă de jocurile pe care nu le-a jucat chiar toată lumea.
Austin Abrams, pe care cel mai recent l-am văzut în Weapons şi Euphoria şi îl vom revedea numaidecât în Whalefall, un alt film unde se chinuie din răsputeri să supravieţuiască într-un mediu ostil, este excelent ales în rolul lui Bryan, un livrator însărcinat să facă o livrare foarte importantă în Raccoon City. Pornit cu maşina spre oraşul înconjurat de păduri, Bryan loveşte cu maşina o femeie apărută ca de nicăieri pe şoseaua înzăpezită şi aşa începe un coşmar pe care Cregger îl amplifică la nesfârşit, omagiind jocurile, dar mai ales luându-şi publicul încontinuu prin surprindere.
Resident Evil este cu adevărat înspăimântător şi este punctat de jump scares inspirate, pe care Cregger le presară pe itinerariul terifiant al lui Bryan fără să le aglomereze, astfel încât publicul investeşte tot mai multă simpatie în acest tip banal şi complet lipsit de abilităţile care l-ar putea recomanda pentru statutul de erou. Bryan este un tip cu totul oarecare, ba am putea spune că, după ce are cea mai neinspirată reacţie când iubita îl anunţă la telefon că un test de sarcină a ieşit pozitiv, chiar că e laş. Ei bine, Bryan va avea de multe ori ocazia să arate că este mai mult decât atât...
Pe măsură ce scenariul îl pune în tot mai multe situaţii menite să-l facă să înţeleagă că se află într-un pericol de moarte, publicul se lasă cucerit de reacţiile şi deciziile sale complet lipsite de eroism, mai mult decât s-ar lăsa de vreun erou interpretat de Dwayne Johnson, Vin Diesel sau cine ştie ce alt star mult mai uşor de plasat într-un context action. Faza e că tocmai fizicul plăpând şi lipsa de experienţă a lui Bryan creează rând pe rând umor, empatie şi teroare, ultima pentru că ştii că protagonistul este complet nepregătit fizic şi psihic să înfrunte ororile din Raccoon City.
Abrams impresionează şi cu faptul că este încontinuu pe ecran, într-unul dintre cele mai solicitante şi elaborate fizic roluri pe care le vei vedea anul acesta. Nu doar că personajul trece prin toate stările, dar trebuie să se contorsioneze în fel şi chip pentru a scăpa cu viaţă din multitudinea de capcane încontinuu inedite care i se aşază în faţă. Fără să fie lipsit de personaje secundare, puţine dintre ele au mai mult decât câteva replici, cu excepţia lui Paul Walter Hauser (fabulos în miniseria Black Bird, despre presupusul criminal în serie Larry Hall), în rolul unui angajat inept al Umbrella Corporation.
Într-un interviu, Cregger a mărturisit că filmul era iniţial mult mai amuzant şi că a redus semnificativ numărul scenelor comice. Sunt momente când Resident Evil alunecă în comedie à la Stan şi Bran, dar alternarea terifiant-comic potenţează ambele abordări şi dau un plus de umanitate lui Bryan, dar şi un moment de respiro publicul, tocmai pentru ca acesta să fie cât mai puţin pregătit pentru următoarea sperietură.
Austin Abrams, pe care cel mai recent l-am văzut în Weapons şi Euphoria şi îl vom revedea numaidecât în Whalefall, un alt film unde se chinuie din răsputeri să supravieţuiască într-un mediu ostil, este excelent ales în rolul lui Bryan, un livrator însărcinat să facă o livrare foarte importantă în Raccoon City. Pornit cu maşina spre oraşul înconjurat de păduri, Bryan loveşte cu maşina o femeie apărută ca de nicăieri pe şoseaua înzăpezită şi aşa începe un coşmar pe care Cregger îl amplifică la nesfârşit, omagiind jocurile, dar mai ales luându-şi publicul încontinuu prin surprindere.
Resident Evil este cu adevărat înspăimântător şi este punctat de jump scares inspirate, pe care Cregger le presară pe itinerariul terifiant al lui Bryan fără să le aglomereze, astfel încât publicul investeşte tot mai multă simpatie în acest tip banal şi complet lipsit de abilităţile care l-ar putea recomanda pentru statutul de erou. Bryan este un tip cu totul oarecare, ba am putea spune că, după ce are cea mai neinspirată reacţie când iubita îl anunţă la telefon că un test de sarcină a ieşit pozitiv, chiar că e laş. Ei bine, Bryan va avea de multe ori ocazia să arate că este mai mult decât atât...
Pe măsură ce scenariul îl pune în tot mai multe situaţii menite să-l facă să înţeleagă că se află într-un pericol de moarte, publicul se lasă cucerit de reacţiile şi deciziile sale complet lipsite de eroism, mai mult decât s-ar lăsa de vreun erou interpretat de Dwayne Johnson, Vin Diesel sau cine ştie ce alt star mult mai uşor de plasat într-un context action. Faza e că tocmai fizicul plăpând şi lipsa de experienţă a lui Bryan creează rând pe rând umor, empatie şi teroare, ultima pentru că ştii că protagonistul este complet nepregătit fizic şi psihic să înfrunte ororile din Raccoon City.
Abrams impresionează şi cu faptul că este încontinuu pe ecran, într-unul dintre cele mai solicitante şi elaborate fizic roluri pe care le vei vedea anul acesta. Nu doar că personajul trece prin toate stările, dar trebuie să se contorsioneze în fel şi chip pentru a scăpa cu viaţă din multitudinea de capcane încontinuu inedite care i se aşază în faţă. Fără să fie lipsit de personaje secundare, puţine dintre ele au mai mult decât câteva replici, cu excepţia lui Paul Walter Hauser (fabulos în miniseria Black Bird, despre presupusul criminal în serie Larry Hall), în rolul unui angajat inept al Umbrella Corporation.
Într-un interviu, Cregger a mărturisit că filmul era iniţial mult mai amuzant şi că a redus semnificativ numărul scenelor comice. Sunt momente când Resident Evil alunecă în comedie à la Stan şi Bran, dar alternarea terifiant-comic potenţează ambele abordări şi dau un plus de umanitate lui Bryan, dar şi un moment de respiro publicul, tocmai pentru ca acesta să fie cât mai puţin pregătit pentru următoarea sperietură.
