Sinopsis

În România, bolnavii de cancer nu pot beneficia de medicamente citostatice nici gratuit, așa cum prevede legea, nici contra cost din farmaciile românești. Pentru a-și rezolva o problemă, aceia care au acces și fonduri sunt nevoiți să apeleze la farmaciile din străinătate fiind siguri că banii cheltuiți nu vor mai fi recuperați. Ceilalți, mai puțin norocoși, sunt condamnați la întârzierea sau neînceperea tratamentului sau urmarea unui tratament incomplet, cu șanse semnificativ mai mici de vindecare, în prima fază și, bineînțeles, în cele din urmă, la moarte.

Mulți dintre bolnavii care încearcă, într-un fel sau altul, să facă rost de medicamente, sunt ajutați de o adevărată REȚEA de oameni. Membrii rețelei cumpără medicamentele din străinătate și le trimit în România cu ajutorul prietenilor, cunoștințelor, turiștilor care cunosc situația respectivă. La ora actuală rețeaua numără peste 250 de oameni și prețul medicamentelor tranzacționate anual se ridică la aproximativ 60.000 euro.

Trebuie subliniat faptul că membrii rețelei nu obțin niciun fel de beneficiu material de pe urma participării lor la acest "trafic". Firul narativ al documentarului e constituit de traseul medicamentelor din una dintre cele mai vechi farmacii din Viena (situată lângă clădirea Operei) până la bolnavul din România.