Comentarii Comentează
  • danut_iulian
    pe 26 Mai 2018 23:17
    O animatie buna cu o poveste originala si frumoasa.
  • claudiu-daniel-lugoj
    pe 18 Noiembrie 2017 00:08
    O animatie buna care te bine dispune.O animatie foarte comica care este dedicata intregii familii.Merita vazuta aceasta animatie.Este vorba despre un caine pe care tatal lui al vrea soldat la satul de unde era.El trebuia sa pazeasca oile din sat de o banda de lupi.Dar visul lui era muzica si sa cante la chitara.Tatal lui al trimite la oras sa urmeze cursurile de chitara si aici al intalneste pe cel mai bun cantaret din oras care era o vedeta in oras.Si de aici incepe aventura comica a catelului.
  • cosmin742000
    pe 19 Mai 2017 10:17
    Un desen animat chinezo-american , desi chiar nu mi-am dat seama care a fost contributia Chinei , destul de slab.Nici macar rockul de pe coloana sonora nu este neaparat unul de calitate
  • CristinaGrig
    pe 03 Martie 2017 10:46
    Animația în care protagonist este un câine de pază îndrăgostit de muzica rock, care devine de neoprit în încercarea de a-și vedea visul cu ochii – celebritatea – a intrat de câteva zile pe marile ecrane de la noi. Cuvântul de ordine este perseverenţa în ceea ce te face fericit – implicit şi pe cei din jurul tău. Cu muzica sa antrenantă – deşi greu atribuită genului rock - şi ilustrarea dificilului proiect al creaţiei, pelicula va plăcea şi adulţilor, pe care îi va încerca o umbră de nostalgie, mai ales dacă au dorit să facă sau chiar au făcut vreodată muzică la viaţa lor.

    Pentru a înțelege de ce protagonistul este un mastif tibetan, trebuie să știți că filmul a fost inspirat din romanul grafic al unui star rock chinez, Zheng Jun, care a și demarat producția, alături de colaboratori de la Hollywood - regizor este Ash Bannon (Toy Story 2, Surf’s Up), iar studioul digital ce s-a ocupat de aceasta, unul premiat, Reel FX.

    În romanul lui Jun, Bodi, născut și crescut în munții Himalaya, renunță la rolul de pazic pe care trebuia să îl preia de la tatăl său și pornește spre Beijing, pentru a deveni un star rock. Autorul a ținut să atragă prin scenariu și publicul internațional, dar pe cel chinez, așa că a păstrat un element caracteristic filmelor kung fu, în care energia poate fi direcționată și folosită în mod magic pentru a „elimina” inamicii, integrând în acelaşi timp povestea de succes a necunoscutului talentat care, prin determinare, un pic de noroc şi o mână de prieteni săritori, îşi împlineşte menirea şi demonstrează, încă o dată, că muzica este unul din limbajele universale, care elimină toate diferenţele dintre oameni.

    Cei mici se vor identifica foarte bine cu naivul Bodi, care se găseşte dintr-o dată într-un oraş mare, în care oamenii sunt reticenţi faţă de străini. Plin de entuziasm şi pasiune pentru muzică, eroul nostru reuşeşte să se împrietenească cu membrii unei trupe şi chiar să îl întâlnească pe idolul său, Angus Scattergood. Aventura sa urbană se complică, căci legenda rock, consumată de propriile angoase creative şi izolat într-un palat baricadat de gadget-uri, nu îl bagă în seamă, iar pe urmele sale se află o gască de „mafioţi” canini…

    În ciuda unor clişee, parcusul lui Bodi este unul care nu plictiseşte. Din contră, pe alocuri chiar amuză teribil şi reuşeşte să insufle celor mici lecţii pozitive legate de atitudinea corectă într-o relaţie de colaborare şi/sau prietenie, legate de importanţa determinării şi a încrederii în forţele proprii. Cele mai captivante momente l-au avut ca protagonist pe motanul Angus, prototopul starului izolat de „măreţia” lui de lumea exterioară, care, deşi s-a transformat într-o sursă de inspiraţie pentru alţii, nu mai poate crea, deoarece nu mai are surse de inspiraţie (personaje autentice, cu emoţii şi dorinţe arzătoare şi un talent pe măsură). Copiii nu au descifrat, probabil, în totalitate, acest „portret” al artistului deprimat, însă au râs în hohote la grimasele, replicile şi complicatele măsuri de siguranţă pe care acesta şi le-a luat, pentru ca nimeni să nu îi tulbure liniştea şi… inspiraţia.

    Mergeţi, aşadar, să îl vedeţi pe Bodi cum se transformă în "rock dog" şi veţi avea parte şi de o pisică rock pe cinste, un personaj chiar mai atrăgător decât protagonistul.