În urmă cu 30 de ani, Rocky Balboa (interpretat de Sylvester Stallone), era un individ fără viitor, angajatul unui cămătar dintr-o suburbie a Philadelphiei. Într-o bună zi, norocul îi surâde: are ocazia de a urca pe ringul de box pentru a-l înfrunta pe campionul en-titre Apollo Creed, având șanse de 1 la un milion. Curajul și perseverența lui Rocky, atât pe ring cât și în viață, au născut speranțe în sufletul a milioane de oameni.
Azi, când gloria de odinioară a apus, Rocky își petrece serile povestind întâmplări din viața sa clienților restaurantului al cărui patron este - denumit "Adrian's", după fosta sa soție, decedată, pe care o plânge în tăcere. Fiul său, Robert (interpretat de Milo Ventimiglia) nu trece nici măcar să-l vadă, fiind prea ocupat să-și trăiască propria viață. Timpul și loviturile încasate l-au slăbit pe Rocky, i-au lăsat cicatrici, i-au deformat pumnii și i-au luat totul, în afară de istorioarele cu care-și întreține clienții. Însă, în adâncul sufletului, Rocky a rămas același – un luptător.
Mason 'The Line' Dixon este campionul actual. În ochii publicului, singura sa trăsătură distinctivă este ușurința cu care și-a câștigat titlul. Având în vedere că nu s-a confruntat niciodată cu un adversar cu adevărat comparabil, chiar și fanii săi îl consideră un monstru plin de mușchi și lipsit de suflet, fără un real viitor în sport.
Într-o zi, o simulare pe computer îl pune față în față pe ring cu Rocky Balboa în vremurile sale de glorie. Cine ar fi câștigat, dacă cei doi s-ar fi confruntat în realitate? Loviturile ucigătoare și tehnice ale lui Dixon sau pasiunea și forța lui Rocky? Managerului lui Dixon îi vine ideea de a organiza o confruntare reală între cei doi, impulsionând astfel cariera clientului său.
Vestea face furori în rândurile fanilor de box. Tuturor li se pare o glumă. Dar pentru Rocky, acum de două ori mai în vârstă decât adversarul său, meciul este o șansă nesperată de a-și dovedi sieși și celor dragi că, odată cu trecerea timpului doar corpul devine mai slab, pe când sufletul mai puternic.
MGM Pictures în asociere cu Columbia Pictures și Revolution Pictures prezintă Rocky Balboa, o producție Chartoff/Winkler Productions, în regia și scenariul lui Syvester Stallone. Filmul este produs de Charles Winkler, William Chartoff, David Winkler, Kevin King și Guy Reidel.
Producători executivi sunt Irwin Winkler și Robert Chartoff. Imaginea este semnată de Clark Mathi, iar scenografia de Franco Carbon. Montajul este realizat de Sean Albertson. Costumele sunt create de Gretchen Patch. Coloana sonoră este compusă de Bill Conti. Filmul este distribuit de Twentieth Century Fox și este finalul unei saga legendare începută în urmă cu 30 de ani.