Roma (2018)

Pentru ca-mi dau un feeling special filmele in alb-negru, pentru ca imi plac foarte multe proiectele personale ale regizorilor, pentru ca este un film observational excelent, pentru ca-i facut cu un mare talent spre stilistic si naturalete si nu in ultimul rand pentru ca sunt destule aspecte care m-au trimis cu gandul la copilarie, Roma mi se pare un film incantator.

Artă cinematografică! Fără comentarii. Merita și premiul pentru cel mai bun film.

Filmul se deruleaza atat de fluent, are o curgere lina, dar coerenta, incat nu simti cand trec cele 2 ore. Scenariul si maginea sunt exemplare, un noir impecabil din aceste puncte de vedere
Filmul Roma este despre fidelitate, despre bucuriile dar si deceptiile prin care poate trece o familie, despre suferinta si remuscari dar in final cred ca este vorba despre ceva mai mult de atat. Este vorba despre dragostea si puterea femeii care transcende timpul si deziluziile vietii. Cuaron foloseste tehnica introspectiei si a fluxului constiintei, capitole la care se pare ca este de departe un adevarat artist. Scena cu nasterea e cutremuratoare si te face sa realizezi cat de firava poate fi viata: Cleo a dorit sa isi tina pruncul in brate chiar daca inimioara lui nu mai batea. Scena asta m-a tulburat efectiv. (cu greu mi-am putut stapani lacrimile)..

Ma inclin maestre si iti multumesc pentru aceasta simfonie regizoriala.

La început am fost derutat, după atâtea elogii la adresa filmului, apoi m-am înarmat cu răbdare și m-am lăsat prins de excelenta reconstituire a anilor 70, de grija pentru detalii, de contorsiunile sufletului uman în cheie discretă.

Un film foarte plictisitor! Nu e nimic interesant.

Bun, dar nu la fel de bun ca Shoplifters incat sa ia Oscarul pentru cel mai bun film strain. Nu stiu cum au reusit sa-l nominalizeze si la cel mai bun film (poate acolo ar fi meritat sa castige)... Decizia de a-l filma alb-negru mi s-a parut neinspirata, adica faci un film unde actiunea se petrece in Mexic si il faci alb-negru, pacat, cu siguranta a ales varianta asta pentru a da mai mult dramatism povestii.

Un câcat de caine, o rață care călărește altă rață și un mexican gol făcând arte marțiale bălăngănindu-și ding dongul sunt intrigi majore în poveste.

Film misto, vazut pe Netflix cu mult inainte de a fi nominalizat la Oscar. Cand am vazut ca e alb-negru m-am speriat crezand ca e inca un film de arta in care un regizor se screme sa-si dovedeasca genialitatea. Nu e asa. Iti atinge, si chiar iti rupe coarda sensibila. E profund, e sentimental si mai ales e uman.

Inceput sa vad filmul azi pe 26 feb, mai ales dupa ce a fost cat pe aci sa castige premiul Oscar.
M-am oprit din film la min 52 - ceva lipseste (pt mine). Poate il reiau, sau poate trebuie sa il revad de la zero.

Ma uit in comentarii atat pe cinemagia cat si pe alte site-rui - se pare ca acest film ori iti place maxim, ori deloc.
Ma simt ciudat cand vad atatea feedback-uri pozitive si note maxime. Clar nu am prins ideea.

Nu dau nota. Sper sa revin dupa ce il mai vad odata.

Filmul Roma este apreciat în 2019 cu trei premii Oscar: film străin, imagine, cel mai bun regizor.

Roma e un film discutabil. Un omagiu adus femeii in general, surprinsa aici in cateva ipostaze definitorii. Mai degraba l-as asemana cu un film romanesc. Adica nu prea se intampla mare lucru, e filmat fara primplanuri, multe si lungi scene domestice, o anumita lentoare ce-ti pune rabdarea la incercare, jocul actorilor cumva spre rudimentar. Singura categorie la care merita mentionat e scenografia. Mi s-a parut o mare realizare sa reconstitui atat de fidel atmosfera anilor 70, desi, in opinia mea, actiunea putea fi plasata si in zilele noastre fara sa piarda nimic din semnificatii.

Filmul este destul de plictisitor, iar cei care comenteaza pe aici ca ti trebuie iq de 150 ca sa il intelegi, cei care vad arta cinematografica din film si toate bla blaurile astea, fie sunt telenovelisti, fie niste victime ale sistemului care apreciaza ceva si pt ca trebuie, că așșa zic specialiștii. Filmul in sine este ca o secventa de viata, ceva atât de realist încat zici ca regizorul n-a venit cu nimic nou, ci doar a filmat o secvență din viata unei servitoare mexicane la o familie mai instarita. Drama este mai mult a femeilor care sunt fie parasite, fie respinse de barbatii lor si alte situatii limita, filmate exact asa cum cred ca sjunt si in realitate - luptele de strada, nasterea pruncului mort, etc. Filmul pare a avea menirea sa ne arate noua cum se pot adapta imigrantii - datoria noastra fiind doar sa ii primim, pt ca sunt si ei oameni si treb sa ii ajutam, printr-o propaganda asupra unui subiect destul de actual. Filmul in sine n-are nicio poveste, e mai mult un reality-show, cu cateva ciudatenii pe acolo, gen tipul imbracat in urs cu orice ocazie (si cand sperie/distreaza copiii si cand ia padurea foc si se duce sa dea o maa de ajutor) si alte lucruri care se petrec intr-o viata normala, nu ceva deosebit. Deja ma satur de notarile cu tenta ale profesionistilor americani. Nu e de mirare ca cei 3 amici care au vazut inaintea mea filmul s-au plans toti ca n-au rrezistat pana la final. Eu am rezistat pt ca mi-am propus. N-am regretat, dar daca acest film castiga Oscarul, o sa ma gandesc la toate filmele superbe care n-au castigat, de-alungul timpului si cum involueaza industria. Nota 6,5.

Filmul Morometii, dupa parearea mea, e la fel de bun, daca nu mai bun. Din pacate, nu beneficiaza de asa o forta a reclamei cum este Netflixul.
Filmul este interesant, dar din start trebuie sa va incarcati cu o doza de rabdare, pentru ca este ,,altfel,, decat majoritatea. Daca la inceput este trenant, plictisitor, firul narativ se dezvaluie incet, incet. Exista o simetrie intre inceput si sfarsit, cu aceeasi imagine cu apa, cerul si avionul. De fapt, avionul apare insistent, obsesiv si in scena cu antrenorul de arte martiale- si semnifica probabil faptul ca ființa omenească este capabila sa devina liberă, să se rupă de cadrul terestru. Similitudinea dintre cele doua destine ale celor 2 femei este evidentă, doar planurile sociale sunt diferite. Cu toate ca familia stapânei este una de clasă mijlocie- ea chimist, apoi editor, el -medic, de remarcat ca aveau 2 slujnice in casa, in anii 70. Alternativa lui Cleo de fată în casă, ar fi fost o saracie crasă. Cu toate ca Cleo este servitoarea in casa, apropierea dintre ea si stapâne are loc abia dupa ce apar necazurile in viața lor. Drept dovadă, bunica nu știe atunci cand e intrabata la spital, nici varsta , nici numele complet al lui Cleo, nimic despre ea.
 Mexicul din acea perioada este surprins intr-un moment istoric in care presedintele comanda un masacru impotriva studentilor protestatari, pe fondul crizei economice- fapt ce explica evolutia ulterioara  a acestei țări.
Regizorul mai recurge la o simetrie, in fanfara care cânta- ironic- atunci cand Sofia este parasită, dar , la fel căntă si cand se intoarce acasa decisa sa isi accepte soarta si sa mearga inainte, luând viitorul ca pe o ,,aventură ,,.
Momentul cu masina cea noua- Dacia 1300- nu poate sa nu fie observat de orice român in vârstă de peste 20 de ani.

Raportat la monumentele de prostie scoase pe banda rulantă în ultimii ani doar de dragul efectelor speciale, Roma pare un film bun. Pare, am spus pentru ca daca ai răbdarea sa il urmărești până la capăt o sa vezi ca din pacate nu excelează nici ca poveste, nici ca dramatism. E o poveste relativ simpla, cliseistica chiar. Exista filme europene cu subiect asemănător dar mult mai bine realizate, filme care nu au obținut premii dat fiind faptul că nu au beneficiat nici pe departe de imensă mașinărie de publicitate a Netflixului. Cele două ore și ceva sunt pline de scene plictisitoare, voit lungite în care nu se intampla nimic notabil. 10 minute, personajul principal face curat în casă. Dacă ar fi fost un film romanesc, cu siguranță s-ar fi umplut situl de critici cum ca scenele sunt lungite inutil si romanii nu stiu sa faca filme. Dacă filmul
.vine din "afara", e cool, merita chiar premii. Mi se pare exagerată si nota de pe IMDB. Personal nu am simtit ca vizionînd acest film m-am îmbogățit spiritual cu ceva. Multe filme românești de dupa 2005 "bat" acest film supraapreciat, filme care reprezintă drame contemporane ale societății românești nemaivorbind de filme grecești, italiene, bulgărești chiar, puțin cunoscute si puțin mediatizate. În ultima parte filmul se mai anima scoțând spectatorul din lentoarea primei ore si jumatate. Repet, filmul nu e rau in ansamblu, doar supraapreciat si lungit inutil. O desfășurare a acțiunii în maximul o oră si jumatate era binevenită.

O realitate bine descrisa: o familie afalata in pragul destramarii, sustinuta de munca unei servitoare care are grija cu adevarat de copii si de casa, desi si ea trece printr-o drama personala.

Stiu ca sunt contra curentului, dar Roma lui Alfonso Cuarón nu m-a impresionat. Nu as vrea sa cred ca neorealismul mexican incepe in 2018, pentru ca cel italian (din care s-a inspirat) a avut perioada de glorie in anii 50.
Cuarón se inspira puternic din filmele lui Fellini.
Si la regizorul mexican apar prototipurile feminin si masculin, numai ca aici prezentate prin doua perechi aflate pe trepte sociale diferite. Primul Cleo si Fermin, al doilea cuplu, dna. Sofía si dl. Antonio. Cleo (la fel ca Gelsomina lui Fellini ) este imaginea a naivitatii, si a generozitatii eternului feminin, iar Fermin ( ca si Zampano) este reprezentantul eternului masculin, brutal, agresiv, primitiv si lipsit de responsabilitate. Si la celalalt cuplu se intalnesc caracteristicile femininului si masculinului , dar agresivitatea la dl Antonio este intr-o poportie foarte mica si este morala, in schimb apare frivolitatea, plictiseala, iar lipsa de responsabilitate este mult mai puternica fiind la mijloc nu unul, ci 4 copii.
Nu am inteles insa de ce au aparut secvente care nu au adus nici un beneficiu filmului. Nuditatea lui Fermin nu are nici o incarcatura artistica, nu face filmul mai realist sau mai credibil. Nici mesajul intrarii in casa, plina vesnic, de excremente nu l-am inteles.
Probabil ca nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu regizorul mexican, dar nici Gravity si nici acest film nu m-au impresionat.
Nici faptul ca a fost filmat in alb si negru nu mi se pare ceva deosebit. Nu are nici o relevanta pentru film,spre deosebire de Calauza lui Tarkovski.
Daca acest film va lua Oscar-ul, in timp ce filmele lui Fellini nu au luat nici un Oscar, cu toate ca erau cu mult mai bune decat ale lui Cuarón, inseamna ca nu mai exista o apreciere reala, artistica, a acestor premii, si ca totul este un aranjament de interese politice si economice.

Pot vota cu zero? Ca "1 stea-monument de prostie" e prea mult. Am vazut multe filme proaste dar ca asta nu !! Lumea s-a intors invers. La cate filme bune sunt pe lumea asta nebagate in seama cum de l-am gasit pe asta? Cind o sa fie filme bune nominalizate si premiate?

Nu ma uit la filmu asta ,cate filme frumoase este baga si unu decolorat ,si il si premiaza .Nu recomand ! o prostie de film

Desi este alb-negru, este un film de imagine si detaliu care scoate in evidenta drama unui om dar si puterea de a merge mai departe.

Roma, by Netflix sau by Alfonso Cuaron? (asa doar ca sa ofticam Cannes-ul, festival ce se vrea conservator si care nu introduce filme produse de entitati precum cea amintita) O intrebare pusa in gluma, bineinteles, caci Roma e proiectul de suflet al lui Alfonso Cuaron; Are si platforma de streaming online meritele ei, imense, cum reiese din multiplele discursuri de multumire pe care regizorul le-a adresat pe la mai toate festivalurile, numind direct entitatea respectiva, fara ocolisuri sau retineri.
Roma e un biopic destul de ciudat pentru ca cel ce isi ecranizeaza viata, Cuaron insusi, nu vrea sa creeze din acest proiect cava nostalgic, ceva din trecut, ci vrea sa aduca in actualitate un crampei din copilaria sa. Spun ca e ciudat mai ales cand declari peste tot ca ai tinut in mod expres ca in aceasta ecranizare up-to-date sa incluzi pana si mobila pe care au detinut-o parintii tai in anii '70, depunand pentru asta o munca de sisif.
Dar chiar si cu decorul istoric ori cu luciul imaginii in alb-negru, povestea ii face pe plac autorului ei si este valabila inca pe mai toate meridianele. Asa cum marturisea maestrul de ceremonii insusi, persoane de pe tot mapamondul s-au regasit in mesajul pe care el l-a pus in proiectie. Un lucru impresionant daca e sa tinem cont de cei aproape 40 de ani ce ne separa de la data evenimentelor reale.
Filmul este unul sensibil, foarte bun doar ca lucrurile sunt mult ca "prea in viata". E real, da, ca doar astfel se poate sa se contureaze o protagonista parca sculptata si nu doar o imagine pe sticla la care doar te uiti. E cumva palpabila aceasta Cleo. Iar Yalitza Aparicio, debutanta ce ii da viata, mirobolanta. Practic, mai mult la interpretare o sa ma limitez in discutia despre cum e si cum se simte acest film, Interpretare si ecouri ale ei.
Lucrurile incep cu timp in debutul vizionarii. Timpul e si un suport al naratiunii dupa cum ne spune Cuaron. In deschidere vedem o pardoseala cu gresie peste care trece apa cu detergent. Multa apa pentru ca "a spala acea curte interioara ia timp", ne spune regizorul. Si dupa vreo 3-4 minute, imaginea incepe sa se ridice si vedem o scrugere. Apa, cerul oglindit in ea, avionul care intretaie aceasta reflexie, multa simbolistica pe care fiecare o interpreteaza cum vrea - mana libera tot de la acelasi regizor. Incheierea se face tot cu ajutorul acestor 3 elemente, apa, cer si avion, exact in aceeasi ordine, deci pe subiect se merita sa se mediteze.
Personajul principal feminin are ceva din nobletea caracterizarilor lui Zola. O viata in slujba altora. Nu e sclavie asa cum v-ati puteti gandi, e ceva modern, ce se numeste in lumea latina "interna", adica servitoare cu program nelimitat. "Dueña", expresie folosita ca recomandare atunci cand angajatoarele o insotesc pe Cleo la spital, nu inseamna altceva decat "stapana", sau forma mai putin agresiva, dar mai umilitoare, "proprietara"; de parca ai putea sa detii o persoana. Si totusi Cleo nu e un suflet zdrobit. Are timpul ei, reuseste chiar sa ramana si insarcinata. E adevarat ca si afro-americanii aflati in robie aveau serile lor de dans si cantec, doar ca acum e mai civilizat si cu mai mult respect. M-a impresionat decizia de a nu include nici macar o reactie a femeii atunci cand este umilita de Fermin. Absolut nimic, nici maca nu se decide introducerea ei in cadru. Minunata aceasta decizie ce pastreaza intacta integritatea tinerei, nealterandu-i portretul cu nimic. Arta marca Cuaron!
Timpul insa se scurge inexorabil si unealta regizorala cea mai sfredelitoare aduce cu sine remuscarea. Pragmaticii au gasit in drama o eliberare. Ma inscriu oarecum printre ei, desi sa vezi trupul acela plapand cum se indoia in timpul manevrelor medicale, simti cum mori si tu putin cate putin. Insa o mama, indiferent de contextul in care se gaseste, pierde definitiv o bucata din ea, parte ce nu mai revine la viata niciodata. Dramatic, sfasietor si nedrept ce se intampla cu acesti ingeri de-o palma, pentru ca aici e universalitatea filmului: Astfel de lucruri se intampla chiar in momentul in care scriu aceste randuri. Si cat am asteptat in acele momente interminabile minunea. Cum mi-am ascutit auzul ca sa prin un scancet ce poate i-a scapat medicului. Dar viata, ca iarasi ea e vinovata, a lovit fara mila.
Inchei aici pentru ca durerea ce razbate de pe strada Tepeji numarul 21, chiar din inima cartierului Roma, din imesului Mexico City, m-a cuprins din nou si sigur in aceasta seara nu o sa mai imi dea pace.
Concluzie: Iti zdrobeste inima, pentru ca asa e in viata. Roma e locul ce exista in viata reala si unde Cleo munceste, traieste, atat cat ii permite munca si se naste ca mama. Tot in acest cartier ea moare pentru copilul ei, dar renaste pentru ai altora. Roma e trist pentru ca tristi sunt si cei ce trudesc ca altii sa se bucure de libertate. Un destin ca multe altele, de atunci, acum si din viitor. Nota 9,09!

Filmată în alb-negru, pelicula lui Alfonso Cuarón, Roma (câştigătoare a Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia în 2018 şi recent premiată cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin) te introduce, încă de la început, în viaţa unei familii obişnuite din Mexic. Eroina sa, Cleo, este o femeie simplă, ce lucra ca îngrijitoare la familia unui medic.
Este un film care poate fi încadrat în curentul realist, prezentând viaţa în detaliile sale simple, uneori triste, alteori fermecătoare, fără intrigi cu complexitate psihologică.
Aş spune că ”Roma” seduce în primul rând prin felul în care spune povestea, nu neapărat prin povestea în sine, cel puţin în prima sa parte. Regăseşti în cadrele regizorului argentinian veselie, tristeţe, joc, deprimare, dragoste, ceartă, familiaritate – toate văzute cu un ochi complice, introducând spectatorul într-un spaţiu intim, personal.
Scena cu luptătorul gol care făcea exerciţii de arte marţiale în dormitorul pe care îl împărţea cu eroina poate părea hilară sau uşor nepotrivită, dar are un sens profund: în viaţă venim goi, nepregătiţi şi tot ce trebuie să facem ulterior este să învăţăm, dezvoltându-ne şi perfecţionându-ne aptitudinile, cum să ne apărăm şansele cu maximum de succes în lupta, atât de dură uneori, numită viaţă.
Dramele şi suferinţele prin care trece Cleo, se înţelege, sunt ale oricărei femei de pe această planetă, indiferent de condiţie sau de origine.
Cuarón (care a primit de asemenea Globul de Aur pentru cel mai bun regizor pentru acest film) sugerează că viaţa este preponderent tristă, chiar tragică - şi, fireşte, nu e primul care are această viziune, pe care şi-o exprimă însă într-un mod personal, descriind o realitate pe alocuri sordidă, ostilă, dar care are în ea şi germenul vieţii - al existenţei însăşi - care este un ingredient necesar pentru a duce ”povestea” mai departe.
Atuurile principale ale acestei realizări de ţinută sunt că este filmată ireproşabil şi sensibilizează privitorul într-un mod aparte asupra dramelor existenţiale şi a măreţiei care îşi are sălaşul, probabil, în fiecare om în parte.
Ironie cumplită, chiar după ce antrenorul de lupte spusese un mare adevăr, că fiecare om are un potenţial imens, depinde de minte şi de trup cum îl dezvoltă şi foloseşte, Firmin, unul dintre cursanţi şi tatăl copilului (nenăscut încă) al eroinei dă dovadă de un cinism şi mai ales de o laşitate care cu greu pot fi atribuite unui reprezentant al unei specii superioare, ameninţând-o pe mamă chiar cu lovirea, dacă mai ”pretinde” că copilul este al lui.
Ba mai mult, şi doctorul îşi abandonează familia pentru o aventură frivolă, ceea ce o face pe stăpâna casei să-i spună lui Cleo că ”noi, femeile, suntem întotdeauna singure”, ceea ce nu e deloc o zicală feministă, ci, prin prisma filmului, atât de mult inspirat din viaţă însă, un adevăr de necontestat.
Element foarte interesant: marea, adică apa, unul dintre elementele primordiale, apare la început ca o oază de speranţă, apoi devine tot mai ameninţătoare, are dublu rol. Este ca şi viaţa pe care o ducem pe pământ, ne jucăm destinele la ruletă, uneori fără să ştim.
Deşi lumea lui Cuarón este una în agonie, speranţa revine, doar un pic, către final, ultimul cadru fiind cu un avion care se înalţă, departe, pe cer. Tragediile noastre rămân, dar specia merge mai departe.

cel mai tâmpit film "premiat. pierdere de timp. dezlanat insipid, incolor

Fara indoiala unul dintre cele mai bune filme realizate in 2018 de o simplitate si autenticitate dezarmante si totusi imposibil de imaginat ca Hollywoodul ar putea realiza asa ceva.Actorii sunt toti extraordinari ,cu toate ca doar unul este profesionist. Stilul de filmare este magnific .Faptul ca nu are un final este cireasa de pe tort.

Pentru mine nu a fost un film reusit, mi se pare ca imaginea alb-negru atat de stilizata si cu contraste puternice se preteaza pentru film-noir, nu pentru o cronica de familie. De asemena, decizia de a filma widescreen, cu o camera foarte statica si la mare distanta de personaje face filmul steril si lipsit de emotie. N-am apreciat nici interpretarea, stiu ca sunt actori neprofesionisti pentru autenticitate, dar la fel a fost si in Cidade de Deus, unde a functionat. Sunt dezamagit de regizorul Alfonso Cuarón, care a stiut pe vremuri sa imi transmita emotie in Y Tu Mamá También, Great Expectations si Children of Men.

Un film ca o opera de arta, un film frumos, alb-negru ca la Morometii 2, asemanarile se opresc aici intru forma nu neaparat si in fond, si aici avem de-a face cu o lume disparuta, lumea inceputului anilor 1970, pe atunci timpul mai avea inca rabdare, viteza nu era intr-atat de mare, mai era inca timp de sentimente, oamenii nu se grabeau intr-atat dinspre niciunde spre nicaieri, in centrul atentiei familia celula de baza a societatii, “ uite-te la mine, noi, femeile, suntem intotdeauna singure”, n-aveam cum sa scapam de mesajul feminist ca doar traim in perioada metoo, din fericire nu-I strident si nici n-avea cum sa fie pentru ca Alfonso Cuaron stie sa pastreze masura in tot ceea ce pune pe ecran in fata privitorului, sunt cateva secvente puternic incarcate de simboluri, frumusetea sta in detalii, m-a trecut un fior cand am vazut acel Renault 12, de va fi sau nu Oscar pentru film strain ramane sa vedem, mai degraba nu ca nu e cu holocaust,cert e ca Roma care nici o legatura cu Roma pe care o stim cu totii e un Leu de aur cat se poate de onorabil.

Roma..Nu e vorba de capitala Italiei:)) Roma, cartierul din Mexico City.

Roma spune povestea unei îngrijitoare care e angajata la o familie cu alt statut social.

Cuaron e un regizor mare. E tipul de regizor care tine sa faca totul la un film. Lucreaza la un proiect mult timp, iar asta se vede. Dupa cinci ani de la ultimul sau film, Gravity(un film superb, cu 7 premii Oscar), ne aduce un proiect personal, unul de exceptie.

Un film sau mai degraba o creatie cinematografica (,) care doreste sa ne aminteasca de copilarie, de greutatile vietii, de puterea familiei, dar si de puterea femeii in societate. Nu cred ca regizorul s-a folosit de situatia prezenta doar pentru a avea filmul succes, chiar daca e si o mica scena in care mama copiilor aflata intr-un moment de nervozitate, ii spune lui Cleo..''Orice ti s-ar spune, sa stii ca noi, femeile, suntem mereu singure''..Si asta e un adevar pana la urma. Cred ca filmul se axeaza mai mult pe unitatea familiei si pe partile bune dar mai ales partile rele din viata de familie.

Nu pot spune ca e filmat excelent, pentru ca nu pare filmat:)) Camera de filmat esti tu. Te simti ca un invitat in familia lor, in perioada anilor 70. Incredibil cat de natural e tot filmul. Eu cred ca Alfonso Cuaron s-a furisat in casa unor oameni si i-a filmat fara ca ei sa realizeze:)))E prea natural totul ...Iar acest lucru spune tot despre cat de mare e Cuaron. Dar sa nu ii uitam pe actori. Ei fac totul atat de real, incat nici nu realizezi ca e un film. .Copiii se comporta cum ne comportam si noi in copilarie.

Ce cadre superbe, scene lungi, filmate cu stil.. Atentia la detalii e perfecta. Uneori te intrebi daca vor face acel lucru si fix aia se intampla:) Filmul are un farmec aparte. Are o atmosfera. Simti caldura familiei, bucuria copilariei, dar si momentele grele prin care trec personajele.. Simti perioada respectiva dar si atmosfera orasului. Asta e un lucru foarte important. Asta a reusit si Luca Guadagnino anul trecut, in unul din filmele mele preferate, Call Me By Your Name..Si el a creat ceva special. A dat viata imaginilor. A transmis caldura familiei, caldura orasului ,dar si atmosfera perioadei respective.

Are si mici probleme, ca oricare film..E o mica scena cu doua personaje care se intalnesc intr-un moment destul de ciudat. Acea scena nu parea din acest peisaj creat. Parca nu era de acolo. O alta problema minora pe care am avut-o, e reprezentata de atmosfera creata in fiecare scena, despre care vorbeam mai sus.. Uneori nu e atat de prezenta, mai ales dupa vizionarea primei ore..

Netflix se tine tare. Au inceput sa dea filmele lor originale in cinematografe..Iar in ultimele luni au scos filme bune si foarte bune. Iar cu acest Roma reusesc sa inchida gura unor critici care ii acuzau ca filmele lor nu merita nominalizate la premiile cinematografice, deoarece nu se vad la cinema..si uite ca Netflix a facut si acest lucru..

Anul asta am vazut doua filme superbe, iar ambele sunt filmate in alb-negru..Roma si Cold War.

Da, e filmul meu preferat aparut in 2018..Din cele 31 pe care le-am vazut pana acum.. Mai am de vazut destule, poate mai bune, cine știe. Dar pana acum asta e pentru mine cel mai bun.
Sa vedem ce sanse are la Oscar. La Globurile de Aur are 3 nominalizari, sunt curios sa vad cate strange la Oscaruri..

⭐ 9.5

Roma este cu siguranța unul dintre cele mai bune filme din acest an. Este vizibil faptul ca Alfonso Cuaron, fiind atat regizor cat si scenarist, a expus o temă extrem de realistica (femeia părăsită nevoita sa se descurce singură intr-o etapa destul de grea a vietii) intr-un mod excelent. Realismul acestui film este dat si de scenariul inspirat din copilaria lui.
Yalitza Aparicio (Cleo) face un rol de exceptie. Nu doar ea, toti actorii au avut o interpretare foarte naturala.
Cinematografia este superbă. Mi se pare modul perfect de a reda o parte din trecutul tau prin nonculori.
Scenariul, o spun din nou, realistic din orice punct de vedere, nu ai timp sa te gandesti la ce va urma pentru ca traiesti filmul alaturi de personaje. Impresionant.
Pentru 2 ore pot sa spun ca m-am simtit captiv in Mexicul anilor 70. Sunt unele scene care m-au trimis cu gandul la copilarie si cred ca o sa fie multi care se vor regasi in cateva dintre ele. Excelent.
Nota 10

Un film de un realism extrem. Viata bate filmul, iar Alfonso Cuarón bate Hollywoodul cu siguranta! Regizorul si producatorul mexican a realizat o capodopera cinematografica din punctul meu de vedere.
In ciuda loviturilor pe care le primesti de la viata, trebuie sa gasesti forta de a merge inainte.
E mai mult decat un film, ai senzatia ca esti acolo, impreuna cu acea familie, in Mexicul anilor '70. Suferi pentru problemele lor, esti solitar cu Cleo, o compatimesti pe Sofia dar mai ales o placi pe bunica (Doamne, ce personaj!).
Cred ca e cea mai buna regie pe care eu am vazut-o vreodata, realmente m-a facut sa exclam: wow, esti mare domnule Cuarón!

Un film albnegru foarte sobru si diferit de ceea ce a creat acest regizor.Despre nefericita Cleo a carei viata se impleteste cu a unei bogate familii mexicane.

Este făcut din același aluat precum "Femeia care a plecat" al lui Diaz. În timp ce al doilea arată viața unei femei despărțite de familie, primul prezintă o alternativă vizuală a vieții unei femei ce nu ar fi fost despărțită de familie.
Minunat! Un exemplu eficace pentru a arăta necesitatea unei alternative, fiindcă pe calea clasică, cea hollywoodiană, acest proiect nu ar fi luat vreodată naștere. Totodată, arată capacitatea de creație a cineaștilor și ambiția nemăsurată a Netflixului.

irezistibil de prost , nervii de fier si 10 min de vizionare clabuci de apa.......vizionare placuta daca crezi ca rezisti sa treci peste clabuci cu apa.....imdb8.7 wtf!