Comedie simpatica care-mi aminteste un pic de tiganii lui Kusturica. Jean Constantin, ca de obicei, exceptional.
cosmin_kedii
pe 11 August 2013 17:00
Un joc mare de actori, personaje ale căror destine trec într-un scenariu impecabil
Spikos
pe 03 Aprilie 2013 08:00
Un film cu personaje si obiceiuri pitoresti , unele autohtone , o comedie in genul road roming , cu actiune si muzica diferite de ceea ce eram obisnuiti sa vedem si sa auzim ; nota 6 .
alex_il_fenomeno
pe 07 Februarie 2012 18:50
a fost un film destul de ciudat la prima vedere , in care ne-am bucurat de prezenta a mari actori , printre care si a legendei noastre autohtone , Jean Constantin , care s-a descurcat de minune intr-o productie vorbita in alta limba decat cea a actorului . povestea prindea unele accente atat de ciudate , incat nu puteai spune ca nu te captiva , reusind sa vine cu niste elemente atat de noi , si cu un final genial , perfect incadrata in toata povestea , incat nu aveai cum sa nu urmaresti filmul pas cu pas . nu rupe gura targului , dar vine cu un suflu de originalitate , astfel ca trebuie apreciat !
Pitbull
pe 12 Decembrie 2010 20:35
Să ne plictisim cu Zetterul - Roming
Că Jiří Vejdělek nu-i Kusturica, n-ar fi o nenorocire - în fond, nici fosta Iugoslavie n-a avut vreodată o Şcoală Cehoslovacă în cinematografie. Nenorocirea este că Roming-ul său, produs de Televiziunea Cehă, Infilm, Infinity şi hop şi Media Pro Pictures, încearcă să se revendice din vechiul filon spiritual şi stilistic care i-a dat pe alde Forman, Menzel, Chytilova şi alţii, şi nu reuşeşte decât să imite palid starea contemplativă, cu acele suav-atroce tensiuni statice, de acum trei-patru decenii şi mai bine. Poate că cel mai semnificativ simptom în acest sens e faptul că este un road-movie staţionar, care bate pasul pe loc în cel mai nefericit mod, oricât am tot vedea camioneta rablagită a lui Stano (Bolek Polívka) cutreierând teleap-teleap drumuri şi şosele zugrăvite în pastelurile verzi-ruginii dintre vară şi toamnă.
Problema pleacă de la un adevăr elementar de simplu - şi trist: pe cât de generos şi sensibil e filmul la nivel sentimental, pe atât de sărac şi modest se relevă în materie de conţinut. Deci, încă un film despre ţigani (aici, dintre cei ce au ales să-şi zică "rromi") - okay, n-ar fi nici o problemă. Putem închide ochii, generoşi, la toate necazurile pe care ni le fac - mai ales în actuala ecuaţie europeană, a ţărilor estice recent integrate - admiţând că de, şi ei sunt oameni. Putem accepta atât viziunea de un realism crud-grotesc (şi, ca să fim drepţi, complet epuizată între timp) a lui Kusturica, precum şi idealizările romantice à la Loteanu - dar din păcate Vejdělek nici Loteanu nu-i... În fine, ne putem desprinde de aceste complexe epigonice ca să adoptăm o linie nouă, eventual în cheia actualului minimalism românesc (şi el în curs de epuizare), numai că Vejdělek nu vibrează nici măcar pe o rezonanţă de acest gen. Scenariul lui Marek Epstein încearcă să fabuleze cu tandreţe pe soarta ingrată a ţiganilor din zilele noastre, înstrăinaţi de propriile tradiţii etnice şi încă neadaptaţi complet realităţilor vremii. Jura (Vitezslav Holub) este tânărul educat şi urbanizat (şi de o platitudine dezarmantă ca personaj), câtă vreme tatăl lui, Roman (Marián Labuda), deşi acceptă blajin modernitatea, încearcă totuşi să se mai agaţe de trecut, scriind o nouă epopee ţigănească pe un caieţel vocabular, şi insistând să-şi însoare fiul, după legea lor, cu logodnica din frageda-i pruncie. La fel de oscilant între ancestral şi contemporaneitate, Stano, fratele lui Roman, insistă cu străşnicie asupra unor tradiţii pe care nu le mai stăpâneşte, ceea ce duce la gafe peste gafe (de fapt, e cel mai pitoresc şi împlinit personaj, reuşind şi performanţa de a se exprima non-stop şi cu deplină dezinvoltură în cele mai neinhibate înjurături). La odiseea lor incertă spre logodnica la care nu vor mai ajunge va participa şi Bebetka (Corina Moise), o ţigancă tânără şi frumoasă (e clar că vajnicii cineaşti cu drag de tenuri subexpuse încă n-au aflat că pe lumea asta au dreptul să existe şi ţigănci tinere şi urâte) cu un copil în braţe. Iar pe drum se vor întâmpla diverse chestii, adeseori simpatice şi semnificative în sine (episodul cu poliţiştii, sau cel din biserică), fără a îmbogăţi povestea mai mult decât la un nivel anecdotic.
În paralel cu micul şi inutilul lor periplu, se desfăşoară tribulaţiile unui alt personaj şi mai principal - straniul Somali, "regele" ţiganilor complexat de faptul că trebuie să muncească cinstit (mai mare ruşinea!) ca să-şi finanţeze supuşii, şi că nu ştie să danseze - e, ce să-ţi povestesc! Fără nici o legătură cu aceste premise, Somali se hotărăşte să pornească în căutarea unei păsăruici pierdute, care cică păzea "focul ţigănesc" (într-adevăr, de cum dispare lighioana, se sting şi tăciunii de sub pirostrii, şi toate ţigările). Pe partea asta, povestea ar evolua oarecum mai interesant - de vreme ce Somali se întâlneşte mai întâi cu Dumnezeu (care stă aşezat pe braţul unei macarale turn), apoi cu Satana (care-l ispiteşte la un joc de alba-neagra cu pălării) şi cu Moartea (care dansează cu el pe o plută). Cam prin vremea asta cu pluta, aflăm că Somali e însuşi eroul epopeii scrise de Roman - prilej cu care personajele se întâlnesc şi-n realitate, trecând un râu. Din camion se scurge benzina, ia foc de la o ţigară, incendiu, înec, cremaţie, înviere, simboluri cu ghiotura, şi se termină filmul.
Din păcate, pe cât de onorabile erau şansele ca fabula paralelă cu Somali să potenţeze filmul, propulsându-l în imaginar şi mitic, pe atât de prost e realizată. Nu numai că motivaţiile neveridicului bulibaşă sunt didactice şi schematice, dar nici personajul nu e mai mult decât o fantoşă greoaie şi neînsufleţită. Gafele realizatorilor ating sacrilegiul prin cooptarea unui actor ca Jean Constantin, fermecătorul nostru "Zetter" (cum îi spun prietenii), care între noi fie vorba numai ţigan nu e, ci grec get-beget, aşa că şi-a putut asuma cu dezinvoltură şi umor acest tip de personaj pe aproape tot parcursul carierei. Ei bine, dacă aveţi ghinionul să intraţi la Roming, va urma privilegiul de a vă... plictisi cu Zetterul! Până şi Sergiu Nicolaescu ştia să-l întrebuinţeze cu haz, pe vremuri - ca să nu mai vorbim de Fantasio, cel mai bun teatru de revistă din România, unde Jean Constantin a făcut săli pline decenii de-a rândul. Acum, bietul Zetter e plimbat ca un setter împăiat prin decor, şi la sfârşit rosteşte şi vreo două replici fără nici un Dumnezeu. Pentru ca ridicolul să fie total, deşi filmul e integral vorbit în ceha lui neaoşă, voice-over-ul care însoţeşte povestea lui Somali e... în româneşte! Ne-am întreba cine-a fost căzutu-n cap căruia-i datorăm această aberaţie, producătorul sau distribuitorul - dacă ar avea cât de cât vreo importanţă. Da' n-are.
4 octombrie, 2007
Bucureşti, România
pe 28 Septembrie 2007 18:17
Un mare exemplu in care tiganii pot face mai mult decat romanii!
Că Jiří Vejdělek nu-i Kusturica, n-ar fi o nenorocire - în fond, nici fosta Iugoslavie n-a avut vreodată o Şcoală Cehoslovacă în cinematografie. Nenorocirea este că Roming-ul său, produs de Televiziunea Cehă, Infilm, Infinity şi hop şi Media Pro Pictures, încearcă să se revendice din vechiul filon spiritual şi stilistic care i-a dat pe alde Forman, Menzel, Chytilova şi alţii, şi nu reuşeşte decât să imite palid starea contemplativă, cu acele suav-atroce tensiuni statice, de acum trei-patru decenii şi mai bine. Poate că cel mai semnificativ simptom în acest sens e faptul că este un road-movie staţionar, care bate pasul pe loc în cel mai nefericit mod, oricât am tot vedea camioneta rablagită a lui Stano (Bolek Polívka) cutreierând teleap-teleap drumuri şi şosele zugrăvite în pastelurile verzi-ruginii dintre vară şi toamnă.
Problema pleacă de la un adevăr elementar de simplu - şi trist: pe cât de generos şi sensibil e filmul la nivel sentimental, pe atât de sărac şi modest se relevă în materie de conţinut. Deci, încă un film despre ţigani (aici, dintre cei ce au ales să-şi zică "rromi") - okay, n-ar fi nici o problemă. Putem închide ochii, generoşi, la toate necazurile pe care ni le fac - mai ales în actuala ecuaţie europeană, a ţărilor estice recent integrate - admiţând că de, şi ei sunt oameni. Putem accepta atât viziunea de un realism crud-grotesc (şi, ca să fim drepţi, complet epuizată între timp) a lui Kusturica, precum şi idealizările romantice à la Loteanu - dar din păcate Vejdělek nici Loteanu nu-i... În fine, ne putem desprinde de aceste complexe epigonice ca să adoptăm o linie nouă, eventual în cheia actualului minimalism românesc (şi el în curs de epuizare), numai că Vejdělek nu vibrează nici măcar pe o rezonanţă de acest gen. Scenariul lui Marek Epstein încearcă să fabuleze cu tandreţe pe soarta ingrată a ţiganilor din zilele noastre, înstrăinaţi de propriile tradiţii etnice şi încă neadaptaţi complet realităţilor vremii. Jura (Vitezslav Holub) este tânărul educat şi urbanizat (şi de o platitudine dezarmantă ca personaj), câtă vreme tatăl lui, Roman (Marián Labuda), deşi acceptă blajin modernitatea, încearcă totuşi să se mai agaţe de trecut, scriind o nouă epopee ţigănească pe un caieţel vocabular, şi insistând să-şi însoare fiul, după legea lor, cu logodnica din frageda-i pruncie. La fel de oscilant între ancestral şi contemporaneitate, Stano, fratele lui Roman, insistă cu străşnicie asupra unor tradiţii pe care nu le mai stăpâneşte, ceea ce duce la gafe peste gafe (de fapt, e cel mai pitoresc şi împlinit personaj, reuşind şi performanţa de a se exprima non-stop şi cu deplină dezinvoltură în cele mai neinhibate înjurături). La odiseea lor incertă spre logodnica la care nu vor mai ajunge va participa şi Bebetka (Corina Moise), o ţigancă tânără şi frumoasă (e clar că vajnicii cineaşti cu drag de tenuri subexpuse încă n-au aflat că pe lumea asta au dreptul să existe şi ţigănci tinere şi urâte) cu un copil în braţe. Iar pe drum se vor întâmpla diverse chestii, adeseori simpatice şi semnificative în sine (episodul cu poliţiştii, sau cel din biserică), fără a îmbogăţi povestea mai mult decât la un nivel anecdotic.
În paralel cu micul şi inutilul lor periplu, se desfăşoară tribulaţiile unui alt personaj şi mai principal - straniul Somali, "regele" ţiganilor complexat de faptul că trebuie să muncească cinstit (mai mare ruşinea!) ca să-şi finanţeze supuşii, şi că nu ştie să danseze - e, ce să-ţi povestesc! Fără nici o legătură cu aceste premise, Somali se hotărăşte să pornească în căutarea unei păsăruici pierdute, care cică păzea "focul ţigănesc" (într-adevăr, de cum dispare lighioana, se sting şi tăciunii de sub pirostrii, şi toate ţigările). Pe partea asta, povestea ar evolua oarecum mai interesant - de vreme ce Somali se întâlneşte mai întâi cu Dumnezeu (care stă aşezat pe braţul unei macarale turn), apoi cu Satana (care-l ispiteşte la un joc de alba-neagra cu pălării) şi cu Moartea (care dansează cu el pe o plută). Cam prin vremea asta cu pluta, aflăm că Somali e însuşi eroul epopeii scrise de Roman - prilej cu care personajele se întâlnesc şi-n realitate, trecând un râu. Din camion se scurge benzina, ia foc de la o ţigară, incendiu, înec, cremaţie, înviere, simboluri cu ghiotura, şi se termină filmul.
Din păcate, pe cât de onorabile erau şansele ca fabula paralelă cu Somali să potenţeze filmul, propulsându-l în imaginar şi mitic, pe atât de prost e realizată. Nu numai că motivaţiile neveridicului bulibaşă sunt didactice şi schematice, dar nici personajul nu e mai mult decât o fantoşă greoaie şi neînsufleţită. Gafele realizatorilor ating sacrilegiul prin cooptarea unui actor ca Jean Constantin, fermecătorul nostru "Zetter" (cum îi spun prietenii), care între noi fie vorba numai ţigan nu e, ci grec get-beget, aşa că şi-a putut asuma cu dezinvoltură şi umor acest tip de personaj pe aproape tot parcursul carierei. Ei bine, dacă aveţi ghinionul să intraţi la Roming, va urma privilegiul de a vă... plictisi cu Zetterul! Până şi Sergiu Nicolaescu ştia să-l întrebuinţeze cu haz, pe vremuri - ca să nu mai vorbim de Fantasio, cel mai bun teatru de revistă din România, unde Jean Constantin a făcut săli pline decenii de-a rândul. Acum, bietul Zetter e plimbat ca un setter împăiat prin decor, şi la sfârşit rosteşte şi vreo două replici fără nici un Dumnezeu. Pentru ca ridicolul să fie total, deşi filmul e integral vorbit în ceha lui neaoşă, voice-over-ul care însoţeşte povestea lui Somali e... în româneşte! Ne-am întreba cine-a fost căzutu-n cap căruia-i datorăm această aberaţie, producătorul sau distribuitorul - dacă ar avea cât de cât vreo importanţă. Da' n-are.
4 octombrie, 2007
Bucureşti, România