Sinopsis

Miniserialul tv este o epopee in lanturi. O saga a negrilor, a napastuitilor istoriei americane, de la primii lor pasi, ca sclavi, pe noul continent, pana la Razboiul de Secesiune care le-a redat libertatea, fara a le aduce insa si egalitatea in drepturi cu albii.

Romanul lui Alex Haley sta la baza serialului, a odiseei unui tanar negru de 16 ani, Kunta Kinte, un negru din Gambia, vanat de negustorii de sclavi, pe cand iesise din satul lui de pe langa Djuffure ca sa taie un copac din lemnul caruia mainile lui pricepute ciopleau lucruri minunate. Pus in lanturi si azvarlit in cala navei "Lord Liooner" este marcat pe viata cu fierul rosu cu initialele acesteia "L.L.", nava ce avea sa-l duca pentru totdeauna spre alte tarmuri, intr-o calatorie a suferintelor de nedescris, a umilintelor si disperarii.

Serialul de legenda are la activ un Glob de Aur si o nominalizare la Globurile de Aur precum si 9 premii Emmy si alte 28 nominalizari la Emmy.