Părerea criticului
În regia lui S. S. Rajamouli, RRR (Rise Roar Revolt) ne poartă un secol în trecut, când India se află sub controlul Imperiului Britanic. În primele scene ale filmului o vedem pe Catherine, soţia abuzivului Scott Buxton, administratorul regiunii Delhi, vrăjită de cântecul unei fetiţe, Malli, care trăieşte împreună cu familia într-un trib paşnic din jungla indiană. Catherine vrea să o ia pe Malli cu ea şi-i ordonă unui soldat să arunce câţiva bănuţi familiei. Doar că mama nu şi-ar da fiica pe toate averile din lume, se opune şi este ucisă brutal. Actul abominabil provoacă furia lui Komaram Bheem (N. T. Rama Rao Jr., foto), protectorul tribului, care pleacă spre Delhi promiţând să o salveze pe Malli. Când soţii Buxton sunt avertizaţi că un erou local le vizează reşedinţa, apelează la ambiţiosul soldat indian Alluri Sitarama Raju, care îşi doreşte cu orice preţ să avanseze în armata britanică, pentru a-l lichida pe Komaram...
Desigur, este aproape imposibil să găseşti un film indian a cărui acţiune complexă să poată fi rezumată în doar câteva fraze. Cu o durată de trei ore, RRR suferă din cauza exceselor specifice filmelor indiene (scenele de acţiune şi efectele speciale neverosimile), dar în mijlocul poveştii bate o inimă gigantică, iar asta te-ar putea captiva dacă poţi trece peste convenţiile acestui tip de cinema.
Cel mai interesant lucru la RRR este că sfidează câteva prejudecăţi pe care le-ar putea avea şi consumatorul de cinema România. Structural, suntem obişnuiţi să ne identificăm cu personajele caucaziene şi cele mai multe filme de epocă realizate în Statele Unite sau în Marea Britanie promovează această imagine a "salvatorului alb" şi a influenţei civilizatoare a marilor imperii asupra naţiunilor mai sărace. Dar ce te faci când naţiunile invadate sunt cât se poate de mulţumite cu propriul stil de viaţă şi nu agreează deloc ideea unei "civilizări", mai ales când aceasta se realizează prin mijloace violente?
Să presupunem că un film despre războaiele dintre Ţările Române şi Imperiul Otoman se produce în România. Ne putem aştepta ca el să arate extrem de diferit în comparaţie cu un film pe o temă similară realizat în Turcia, nu? Exact la fel stau lucrurile şi în cazul RRR, în care britanicii sunt prezentaţi grotesc şi caricatural, ceea ce poate fi mult mai aproape de adevărul istoric decât perspectiva europeană asupra ocupaţiei britanice din India. Până la urmă ştim un singur lucru: orice om care deţine o putere va ajunge cumva să abuzeze de ea. Şi cât de uşor e să abuzezi de putere atunci când te afli în opoziţie cu o civilizaţie pe care o consideri nedemnă de a ta? Se spune că istoria e scrisă de învingători, dar am putea nuanţa un pic: istoria e scrisă de cel ce deţine suficiente resurse financiare pentru a-şi promova propria versiune a istoriei în produse culturale. Dacă vrei o mostră de imperialism cultural tipic hollywoodian, iat-o aici.
Interesant este faptul că şi cel mai recent film indian nominalizat la Oscar avea o perspectivă similară asupra invadatorilor britanici. În Lagaan: Once Upon a Time in India ("lagaan" înseamnă "bir" sau "tribut" în hindi), vedem un sat indian ameninţat cu foametea din cauza birului excesiv care trebuie plătit anual imperiului britanic. Strâns cu uşa, un tânăr sătean (Aamir Khan) lansează o provocare soldaţilor britanici: dacă sătenii câştigă un meci de crichet, nu vor mai plăti birul. Dacă îl pierd, birul se triplează. Evident, sătenii habar nu au să joace crichet, iar soarta lor pare pecetluită, dar poate că lucrurile nu stau chiar aşa... Repetăm, un astfel de film ar arăta foarte diferit dacă ar fi fost realizat de britanici.
Dă o şansă lui RRR şi Lagaan. Până la urmă sunt un "eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul" în variantă indiană.
Desigur, este aproape imposibil să găseşti un film indian a cărui acţiune complexă să poată fi rezumată în doar câteva fraze. Cu o durată de trei ore, RRR suferă din cauza exceselor specifice filmelor indiene (scenele de acţiune şi efectele speciale neverosimile), dar în mijlocul poveştii bate o inimă gigantică, iar asta te-ar putea captiva dacă poţi trece peste convenţiile acestui tip de cinema.
Cel mai interesant lucru la RRR este că sfidează câteva prejudecăţi pe care le-ar putea avea şi consumatorul de cinema România. Structural, suntem obişnuiţi să ne identificăm cu personajele caucaziene şi cele mai multe filme de epocă realizate în Statele Unite sau în Marea Britanie promovează această imagine a "salvatorului alb" şi a influenţei civilizatoare a marilor imperii asupra naţiunilor mai sărace. Dar ce te faci când naţiunile invadate sunt cât se poate de mulţumite cu propriul stil de viaţă şi nu agreează deloc ideea unei "civilizări", mai ales când aceasta se realizează prin mijloace violente?
Să presupunem că un film despre războaiele dintre Ţările Române şi Imperiul Otoman se produce în România. Ne putem aştepta ca el să arate extrem de diferit în comparaţie cu un film pe o temă similară realizat în Turcia, nu? Exact la fel stau lucrurile şi în cazul RRR, în care britanicii sunt prezentaţi grotesc şi caricatural, ceea ce poate fi mult mai aproape de adevărul istoric decât perspectiva europeană asupra ocupaţiei britanice din India. Până la urmă ştim un singur lucru: orice om care deţine o putere va ajunge cumva să abuzeze de ea. Şi cât de uşor e să abuzezi de putere atunci când te afli în opoziţie cu o civilizaţie pe care o consideri nedemnă de a ta? Se spune că istoria e scrisă de învingători, dar am putea nuanţa un pic: istoria e scrisă de cel ce deţine suficiente resurse financiare pentru a-şi promova propria versiune a istoriei în produse culturale. Dacă vrei o mostră de imperialism cultural tipic hollywoodian, iat-o aici.
Interesant este faptul că şi cel mai recent film indian nominalizat la Oscar avea o perspectivă similară asupra invadatorilor britanici. În Lagaan: Once Upon a Time in India ("lagaan" înseamnă "bir" sau "tribut" în hindi), vedem un sat indian ameninţat cu foametea din cauza birului excesiv care trebuie plătit anual imperiului britanic. Strâns cu uşa, un tânăr sătean (Aamir Khan) lansează o provocare soldaţilor britanici: dacă sătenii câştigă un meci de crichet, nu vor mai plăti birul. Dacă îl pierd, birul se triplează. Evident, sătenii habar nu au să joace crichet, iar soarta lor pare pecetluită, dar poate că lucrurile nu stau chiar aşa... Repetăm, un astfel de film ar arăta foarte diferit dacă ar fi fost realizat de britanici.
Dă o şansă lui RRR şi Lagaan. Până la urmă sunt un "eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul" în variantă indiană.
