Părerea criticului
Cunoscut pentru Need For Speed (2014), adaptarea cinematografică a jocului video cu același nume, regizorul Scott Waugh a rămas un împătimit al suspansului și al mizelor mari. Cea mai recentă producție a sa, Curierul, o comedie de acțiune cu accente de thriller, spune povestea unui fost militar cu un trecut dureros în mâinile căruia ajunge viața unei fetițe. Din distribuție fac parte actori de renume precum Alan Ritchson (The Hunger Games: Catching Fire), Owen Wilson (Midnight in Paris) și Rodrigo Santoro (300).
Filmul se deschide cu un text introductiv prezentând definiția unui curier, apoi spectatorii urmăresc ce înseamnă concret acest job pentru Hank Malone: recuperarea discretă a unei persoane cu influență, transportul unei păsări de valoare de la un CEO la fosta soție de peste drum și, nu în ultimul rând, predarea unui ficat la spital. Pare să fie o zi plină pentru protagonist, întrucât nu apucă nici să mănânce, dar nu durează mult până se dovedește că greul nici măcar nu a început. Pentru că un ficat care să se potrivească celui mai rar tip de sânge este extrem de rar și, așadar, neprețuit, iar un cartel întreg pare să îl vâneze pentru liderul său.
În această cursă contracronometru, Hank se pricopsește cu Ben Bishop, mediatorul dintre curier și spital care vorbește mult și pune întrebări intruzive. Inițial agasant, companionul său îi devine drag, iar datorită lui reușim să punem piesele de puzzle cap la cap și să aflăm despre trecutul eroului titular. După ce și-a cunoscut fosta soție la o bază militară din Germania, acesta a fost trimis în Afganistan; din cauza ororilor văzute acolo, a devenit alcoolic, nefiind prezent nici măcar atunci când fiica lui francofilă a murit de leucemie. Din acest motiv, acum, la un an de sobrietate, învață franceza și visează să ajungă la Paris. Astfel, misiunea lui de a salva o fetiță aflată pe moarte căpătă valențe emoționale neașteptate, însă reprezintă și un risc imens.
Deși personajul principal este conturat cu o oarecare atenție la detalii și cu ajutorul unei povești de viață specifice ce îl umanizează, nu se poate spune același lucru despre antagonist, creionat după clișeul fiului incompetent ce și-a dezamăgit familia, sau despre Ben, al cărui trecut rămâne un mister până la final. De asemenea, unele părți adăugate doar de dragul comicului nu se justifică în situația urgentă și posibil fatală în care cei doi se află. Apreciez, însă, că scenariștii debutanți Miles Hubley și Tommy White s-au abținut din a introduce o poveste de dragoste între protagonist și mama fetei, pentru că ar fi fost prea previzibilă, și că, spre deosebire de alte filme de acțiune, mizele mari chiar există în Curierul. Oamenii buni, personajele de care ne-am atașat, chiar pot muri, nu au vreun scut invizibil ce îi apără miraculos de o rafală de gloanțe și o hoardă de mafioți.
Cu o cromatică predominant în nuanțe de albastru, un montaj dinamic, coregrafii de luptă captivante, muzică cu și fără versuri ce exprimă sentimente inefabile, momente pline de emoție și umor ce detensionează atmosfera, Curierul arată cât de mult este dispus un om să lupte pentru a salva pe cineva. Dar mai merită întregul efort când costul unei vieți salvate - indiferent că vorbim despre o fetiță dulce sau lidera în vârstă și nemiloasă a unui cartel - e egal cu zeci de vieți inocente pierdute, victime colaterale într-un război inutil? Problema tramvaiului, mereu fără un răspuns, se aplică și în acest caz. Pentru că nu putem decide noi ce vieți valorează mai mult. Dar cu siguranță vom lupta pentru cea care, subiectiv vorbind, e mai prețioasă pentru noi.
Filmul se deschide cu un text introductiv prezentând definiția unui curier, apoi spectatorii urmăresc ce înseamnă concret acest job pentru Hank Malone: recuperarea discretă a unei persoane cu influență, transportul unei păsări de valoare de la un CEO la fosta soție de peste drum și, nu în ultimul rând, predarea unui ficat la spital. Pare să fie o zi plină pentru protagonist, întrucât nu apucă nici să mănânce, dar nu durează mult până se dovedește că greul nici măcar nu a început. Pentru că un ficat care să se potrivească celui mai rar tip de sânge este extrem de rar și, așadar, neprețuit, iar un cartel întreg pare să îl vâneze pentru liderul său.
În această cursă contracronometru, Hank se pricopsește cu Ben Bishop, mediatorul dintre curier și spital care vorbește mult și pune întrebări intruzive. Inițial agasant, companionul său îi devine drag, iar datorită lui reușim să punem piesele de puzzle cap la cap și să aflăm despre trecutul eroului titular. După ce și-a cunoscut fosta soție la o bază militară din Germania, acesta a fost trimis în Afganistan; din cauza ororilor văzute acolo, a devenit alcoolic, nefiind prezent nici măcar atunci când fiica lui francofilă a murit de leucemie. Din acest motiv, acum, la un an de sobrietate, învață franceza și visează să ajungă la Paris. Astfel, misiunea lui de a salva o fetiță aflată pe moarte căpătă valențe emoționale neașteptate, însă reprezintă și un risc imens.
Deși personajul principal este conturat cu o oarecare atenție la detalii și cu ajutorul unei povești de viață specifice ce îl umanizează, nu se poate spune același lucru despre antagonist, creionat după clișeul fiului incompetent ce și-a dezamăgit familia, sau despre Ben, al cărui trecut rămâne un mister până la final. De asemenea, unele părți adăugate doar de dragul comicului nu se justifică în situația urgentă și posibil fatală în care cei doi se află. Apreciez, însă, că scenariștii debutanți Miles Hubley și Tommy White s-au abținut din a introduce o poveste de dragoste între protagonist și mama fetei, pentru că ar fi fost prea previzibilă, și că, spre deosebire de alte filme de acțiune, mizele mari chiar există în Curierul. Oamenii buni, personajele de care ne-am atașat, chiar pot muri, nu au vreun scut invizibil ce îi apără miraculos de o rafală de gloanțe și o hoardă de mafioți.
Cu o cromatică predominant în nuanțe de albastru, un montaj dinamic, coregrafii de luptă captivante, muzică cu și fără versuri ce exprimă sentimente inefabile, momente pline de emoție și umor ce detensionează atmosfera, Curierul arată cât de mult este dispus un om să lupte pentru a salva pe cineva. Dar mai merită întregul efort când costul unei vieți salvate - indiferent că vorbim despre o fetiță dulce sau lidera în vârstă și nemiloasă a unui cartel - e egal cu zeci de vieți inocente pierdute, victime colaterale într-un război inutil? Problema tramvaiului, mereu fără un răspuns, se aplică și în acest caz. Pentru că nu putem decide noi ce vieți valorează mai mult. Dar cu siguranță vom lupta pentru cea care, subiectiv vorbind, e mai prețioasă pentru noi.
