Părerea criticului
Este mai bine să nu cunoşti povestea lui James Hunt şi Niki Lauda, doi meteori gonind pe pistele de Formula 1, înainte de a vedea Rush, filmul biografic al lui Ron Howard. Dar chiar şi dacă detaliile legendarei rivalităţi dintre ei sunt familiare, povestea din premiera din vineri tot te prinde în mreje şi se dovedeşte o experienţă cinematografică extrem de captivantă.
Totul începe în 1970, când britanicul Hunt (Chris Hemsworth) şi austriacul Lauda (Daniel Brühl) dau tot ce pot în Formula 3, visând la vremurile când se vor aşeza în bolizi costisitori la linia de start a unei competiţii de Formula 1. Amândoi se dezic de aşteptările familiilor şi-şi riscă viaţa la limita vitezei, pentru bani, faimă, pentru că nu se pricep la altceva sau pentru că doar la volan se simt vii. Între carismaticul şi petrecăreţul Hunt şi disciplinatul, eficientul, rigurosul Lauda rivalitatea începe în 1970, când o confruntare pe pistă îi scoate pe amândoi din joc. Bătălia lor se duce nu doar pe pistă, ci şi în afara ei, din cauza abordării extrem de diferite a sportului cu motor.
Ron Howard reuşeşte să recreeze pe ecran atmosfera anilor '70 şi să spună o poveste relevantă pentru toţi spectatorii şi nu doar pentru pasionaţii curselor de Formula 1. Autorul acestor rânduri nu dă doi bani pe cai putere, viraje sau secunde pierdute cu schimbatul roţilor, dar a fost atras instantaneu în eficienţa extremă a scenariului lui Peter Morgan (Frost/Nixon, The Queen) şi chimia universală între cei doi protagonişti. Lăudat ca unul dintre cele mai bune filme despre sporturi cu motor realizat vreodată, Rush depăşeşte graniţele genului şi aduce pe ecran ambiţie, disperare, perseverenţă şi nebunie, totul rezumat în câteva cuvinte ale lui Lauda: "Cu cât eşti mai aproape de moarte, cu atât te simţi mai viu".
Interesant la Rush este faptul că nu se foloseşte nicio secundă fără să se spună ceva relevant despre cei doi protagonişti şi cei din jurul lor. Cu Olivia Wilde şi actriţa germană de origine română Alexandra Maria Lara în rolurile partenerelor lui Hunt, respectiv Lauda, viaţa sentimentală a eroilor este doar o extensie a personalităţii lor din timpul curselor. Intens şi nesăbuit, Hunt este ca o flacără prea puternică ce atrage cei mai frumoşi fluturi arzându-le aripile cu extraordinara sa carismă, în timp ce calculatul Lauda pare respingător la început (nu degeaba Hunt îl "alintă" Şobolanul), dar se dovedeşte ulterior un dedicat partener de cursă lungă.
O scenă din film, cea în care Lauda conduce "ca un boşorog" o maşină pe dealurile Toscanei, are toate şansele să se califice într-un top al celor mai reprezentative secvenţe din 2013. Este extrem de concludentă pentru mentalitatea hiper-eficienţei, aceea a echilibrului perfect între efortul susţinut şi promisiunea recompensei. Întreaga psihologie a lui Lauda este cuprinsă în câteva zeci de secunde, timp de care Peter Morgan profită pentru a descrie şi primii fiori ai viitoarei relaţii a pilotului Ferrari cu viitoarea soţie.
Foarte ataşantă la Rush este şi co-dependenţa dintre cei doi rivali. Animozitatea dintre ei este dublată de doze consistente de stimă şi invidie, iar comunicarea lor este un exemplu pentru un ghimpe de care am fost înţepaţi cu toţii: dorinţa de a fi altfel decât suntem, invidia pentru persoane ce ni se par mai pregătite pentru viaţă, dar care au şi ele neajunsurile lor. Pe lângă fina psihologie, Ron Howard plusează cu extraordinare dueluri pe pistă, montate perfect pentru a sugera viteza, pericolul, adrenalina şi miza curselor de Formula 1. Evident cea mai entuziasmantă premieră a lui septembrie.
Totul începe în 1970, când britanicul Hunt (Chris Hemsworth) şi austriacul Lauda (Daniel Brühl) dau tot ce pot în Formula 3, visând la vremurile când se vor aşeza în bolizi costisitori la linia de start a unei competiţii de Formula 1. Amândoi se dezic de aşteptările familiilor şi-şi riscă viaţa la limita vitezei, pentru bani, faimă, pentru că nu se pricep la altceva sau pentru că doar la volan se simt vii. Între carismaticul şi petrecăreţul Hunt şi disciplinatul, eficientul, rigurosul Lauda rivalitatea începe în 1970, când o confruntare pe pistă îi scoate pe amândoi din joc. Bătălia lor se duce nu doar pe pistă, ci şi în afara ei, din cauza abordării extrem de diferite a sportului cu motor.
Ron Howard reuşeşte să recreeze pe ecran atmosfera anilor '70 şi să spună o poveste relevantă pentru toţi spectatorii şi nu doar pentru pasionaţii curselor de Formula 1. Autorul acestor rânduri nu dă doi bani pe cai putere, viraje sau secunde pierdute cu schimbatul roţilor, dar a fost atras instantaneu în eficienţa extremă a scenariului lui Peter Morgan (Frost/Nixon, The Queen) şi chimia universală între cei doi protagonişti. Lăudat ca unul dintre cele mai bune filme despre sporturi cu motor realizat vreodată, Rush depăşeşte graniţele genului şi aduce pe ecran ambiţie, disperare, perseverenţă şi nebunie, totul rezumat în câteva cuvinte ale lui Lauda: "Cu cât eşti mai aproape de moarte, cu atât te simţi mai viu".
Interesant la Rush este faptul că nu se foloseşte nicio secundă fără să se spună ceva relevant despre cei doi protagonişti şi cei din jurul lor. Cu Olivia Wilde şi actriţa germană de origine română Alexandra Maria Lara în rolurile partenerelor lui Hunt, respectiv Lauda, viaţa sentimentală a eroilor este doar o extensie a personalităţii lor din timpul curselor. Intens şi nesăbuit, Hunt este ca o flacără prea puternică ce atrage cei mai frumoşi fluturi arzându-le aripile cu extraordinara sa carismă, în timp ce calculatul Lauda pare respingător la început (nu degeaba Hunt îl "alintă" Şobolanul), dar se dovedeşte ulterior un dedicat partener de cursă lungă.
O scenă din film, cea în care Lauda conduce "ca un boşorog" o maşină pe dealurile Toscanei, are toate şansele să se califice într-un top al celor mai reprezentative secvenţe din 2013. Este extrem de concludentă pentru mentalitatea hiper-eficienţei, aceea a echilibrului perfect între efortul susţinut şi promisiunea recompensei. Întreaga psihologie a lui Lauda este cuprinsă în câteva zeci de secunde, timp de care Peter Morgan profită pentru a descrie şi primii fiori ai viitoarei relaţii a pilotului Ferrari cu viitoarea soţie.
Foarte ataşantă la Rush este şi co-dependenţa dintre cei doi rivali. Animozitatea dintre ei este dublată de doze consistente de stimă şi invidie, iar comunicarea lor este un exemplu pentru un ghimpe de care am fost înţepaţi cu toţii: dorinţa de a fi altfel decât suntem, invidia pentru persoane ce ni se par mai pregătite pentru viaţă, dar care au şi ele neajunsurile lor. Pe lângă fina psihologie, Ron Howard plusează cu extraordinare dueluri pe pistă, montate perfect pentru a sugera viteza, pericolul, adrenalina şi miza curselor de Formula 1. Evident cea mai entuziasmantă premieră a lui septembrie.
