Părerea criticului
Ultimul film al legendarului regizor de anime-uri, Mamoru Hosoda
Cunoscut pentru o serie de filme din franciza Digimon, precum și pentru Copiii lupului și Mirai (nominalizat la Oscar), regizorul Mamoru Hosoda revine în forță cu o reinterpretare emoționantă a basmului „Frumoasa și bestia”, plasat între o Japonie contemporană și un soi de Metaverse, într-un anime ce a avut premiera anul trecut la festivalul de la Cannes.
Așa cum ne indică reclama de la începutul filmului, în această lume virtuală care arată ca încrucișarea Matrix-ului cu o miniatură nanometrică a hardware-ului din calculatoarele noastre, peste cinci miliarde de membri se contectează prin aplicația „U” de pe telefon și, printr-o tehnologie de partajare corporală, îmbracă pielea avatarului lor, plonjând într-un alt eu și într-un alt univers. Nu prea ne e clar ce face toată lumea acolo, cu toate că se bucură de abolirea unor legi fizice precum graviația, dar știm ce face protagonista, Suzu, care ne cântă într-un decor grandios încă din prima secvență.
Suzu are 17 ani și locuiește împreună cu tatăl ei într-un superb peisaj rural din sudul Japoniei. De când a murit mama ei când era mică, Suzu a devenit timidă și retrasă și nu a mai putut să cânte. Astfel că pentru ea, această lume virtuală devine escapismul perfect, un basm aventuros în care poate să uite de poverile adolescenței și de tristețea și incomoditatea în care trăiește. Acolo, în pielea unei prințese cu părul roz, ea devine frumoasa „Belle” și, sub protecția anonimatului, poate să cânte din nou. Deși Suzu e sceptică inițial față de această realitate virtuală, în scurt timp cântăreața Belle îi aduce faimă și toată atenția se îndreaptă către ea.
Deodată, însă, la un concert de-al ei își face apariția un personaj misterios și de temut, care arată ca un dragon, un pericol public virtual de care apărătorii acestei lumi, o echipă de avataruri ca niște supereroi, încearcă fără succes să scape. Toți utilizatorii vor să elimine această amenințare suspect de puternică a sistemului, mai puțin Belle, care simte că în spatele acestei platoșe monstruoase se ascunde un suflet rănit. Astfel, ea încearcă să se apropie de el, răscolind nu numai universul digital „U”, ci și viața ei reală, făcând tot posibilul să ajute utilizatorul din spatele acestui avatar.
Filmul este împărțit între acest basm digital și realitatea lui Suzu, o dramă de liceu cu rivalități, gelozii, ambiții și conflicte amoroase. Aici, Hosoda comentează asupra angst-ului adolescentin, conform căruia cea mai mare provocare e să îi accepți pe cer din jur și, în primul rând, să te accepți pe tine; să te cunoști și să fii sincer într-o lume care te îndeamnă să te ascunzi în spatele unor măști binare. De aceea, Suzu poate doar să cânte când e Belle, pe când în viața reală fuge de propriile ei sentimente. Iar în fața sincerității ei online, lumea are reacții mixte: unii o adoră, pe când alții sunt geloși și cruzi, însă toată lumea vrea să afle cine se află în spatele acestui avatar. Sutele și miile de comentarii ajung să învăluie cu totul cadrul, iar aici, Hosoda are câteva găselnițe vizuale inedite. Tot sistemul social al liceului, în frunte cu bârfele și cu zvonurile inflamabile, arată ca un joc de strategie belicos.
Mesajul filmului este clar: știm deja, din impactul unor jocuri precum Second Life sau World of Warcraft, că astfel de realități virtuale pot fi nu numai niște găuri negre, ci și o manevră de resuscitare a vieții sociale pentru foarte mulți dintre noi. Hosoda nu critică neapărat escapismul online, ci mai degrabă recunoaște că își poate avea rolul său, dacă spațiul virtual e folosit cu tact și nu devine un surogat alienant. La urma urmei, Suzu reușește să cânte din nou.
Cunoscut pentru o serie de filme din franciza Digimon, precum și pentru Copiii lupului și Mirai (nominalizat la Oscar), regizorul Mamoru Hosoda revine în forță cu o reinterpretare emoționantă a basmului „Frumoasa și bestia”, plasat între o Japonie contemporană și un soi de Metaverse, într-un anime ce a avut premiera anul trecut la festivalul de la Cannes.
Așa cum ne indică reclama de la începutul filmului, în această lume virtuală care arată ca încrucișarea Matrix-ului cu o miniatură nanometrică a hardware-ului din calculatoarele noastre, peste cinci miliarde de membri se contectează prin aplicația „U” de pe telefon și, printr-o tehnologie de partajare corporală, îmbracă pielea avatarului lor, plonjând într-un alt eu și într-un alt univers. Nu prea ne e clar ce face toată lumea acolo, cu toate că se bucură de abolirea unor legi fizice precum graviația, dar știm ce face protagonista, Suzu, care ne cântă într-un decor grandios încă din prima secvență.
Suzu are 17 ani și locuiește împreună cu tatăl ei într-un superb peisaj rural din sudul Japoniei. De când a murit mama ei când era mică, Suzu a devenit timidă și retrasă și nu a mai putut să cânte. Astfel că pentru ea, această lume virtuală devine escapismul perfect, un basm aventuros în care poate să uite de poverile adolescenței și de tristețea și incomoditatea în care trăiește. Acolo, în pielea unei prințese cu părul roz, ea devine frumoasa „Belle” și, sub protecția anonimatului, poate să cânte din nou. Deși Suzu e sceptică inițial față de această realitate virtuală, în scurt timp cântăreața Belle îi aduce faimă și toată atenția se îndreaptă către ea.
Deodată, însă, la un concert de-al ei își face apariția un personaj misterios și de temut, care arată ca un dragon, un pericol public virtual de care apărătorii acestei lumi, o echipă de avataruri ca niște supereroi, încearcă fără succes să scape. Toți utilizatorii vor să elimine această amenințare suspect de puternică a sistemului, mai puțin Belle, care simte că în spatele acestei platoșe monstruoase se ascunde un suflet rănit. Astfel, ea încearcă să se apropie de el, răscolind nu numai universul digital „U”, ci și viața ei reală, făcând tot posibilul să ajute utilizatorul din spatele acestui avatar.
Filmul este împărțit între acest basm digital și realitatea lui Suzu, o dramă de liceu cu rivalități, gelozii, ambiții și conflicte amoroase. Aici, Hosoda comentează asupra angst-ului adolescentin, conform căruia cea mai mare provocare e să îi accepți pe cer din jur și, în primul rând, să te accepți pe tine; să te cunoști și să fii sincer într-o lume care te îndeamnă să te ascunzi în spatele unor măști binare. De aceea, Suzu poate doar să cânte când e Belle, pe când în viața reală fuge de propriile ei sentimente. Iar în fața sincerității ei online, lumea are reacții mixte: unii o adoră, pe când alții sunt geloși și cruzi, însă toată lumea vrea să afle cine se află în spatele acestui avatar. Sutele și miile de comentarii ajung să învăluie cu totul cadrul, iar aici, Hosoda are câteva găselnițe vizuale inedite. Tot sistemul social al liceului, în frunte cu bârfele și cu zvonurile inflamabile, arată ca un joc de strategie belicos.
Mesajul filmului este clar: știm deja, din impactul unor jocuri precum Second Life sau World of Warcraft, că astfel de realități virtuale pot fi nu numai niște găuri negre, ci și o manevră de resuscitare a vieții sociale pentru foarte mulți dintre noi. Hosoda nu critică neapărat escapismul online, ci mai degrabă recunoaște că își poate avea rolul său, dacă spațiul virtual e folosit cu tact și nu devine un surogat alienant. La urma urmei, Suzu reușește să cânte din nou.
