Părerea criticului
Drama Să nu ucizi, despre un erou solitar în lupta cu un sistem corupt, care și-a încălcat menirea și angajamentul - de a trata pacienții, are premiera vineri, 1 martie, în 30 de orașe ale țării.
Filmul, cu un protagonist memorabil (jucat de Alexandru Suciu), este inspirat de recentul caz real „Hexi Pharma”, al dezinfectanților diluați livrați către sute de spitale, în perioada 2010-2017. Este regizat și scris de duo-ul Cătălin Rotaru-Gabi Virginia Șarga, care concura în 2016 pentru trofeul Palme d'Or cu scurtmetrajul 4:15 PM Sfârșitul lumii.
Tema filmului se înscrie în preocupările „Noului Val” românesc. Similar ca mediu de evoluție a acțiunii și problematică antologicului Moartea domnului Lăzărescu (2005), filmul se înscrie într-o tematică de care s-au arătat interesate mai multe producțiile de după Revoluție, începând cu Prea târziu (1996, Lucian Pintilie). Cât privește filmele din perioada comunistă, Mere roșii, cu Mircea Diaconu, surprindea eforturile unui tânăr medic de a salva pacienții cu orice preț. Fără a fi un film despre lupta unui om împotriva sistemului corupt, precum Să nu ucizi, pentru că cenzura nu ar fi permis asta, și Mere roșii era un film despre un medic dedicat.
Momentul producției Să nu ucizi e unul fericit. În anii recenți, în România s-a pus din ce în ce mai mult la îndoială corectitudinea sistemului, au apărut primii condamnați pentru cazuri de corupție, ceea ce nu s-a întâmplat în decenii. Filmul pune la îndoială moralitatea medicilor, nu și eficiența lor, și pune în discuție un subiect incomod - și anume până unde suntem dispuși să facem compromisuri. Iar cei care decid, care împart viața și moartea, până unde sunt gata să meargă cu eludarea legii.
Să nu ucizi spune povestea lui Cristian, un chirurg pediatru tânăr şi ambițios, pe care pierderea unui pacient, în urma unei operații bine făcute, îl determină să își pună întrebări. Rezultatele analizelor, ce arată o septicemie contractată intraspitalicesc, îi confirmă bănuiala că dezinfectantele din spital nu sunt eficiente. Pornește o investigație pe cont propriu și află că substanțele sunt diluate de aproape 10 ori. Eforturile sale fără succes de a alerta conducerea spitalului și chiar foruri mai înalte îl transformă într-un Sisif în lupta cu o corupție sistemică.
Protagonistul, jucat cu nerv de Alexandru Suciu, este un om al principiilor. În multe scene personajul principal, doctorul Cristian, e urmărit tăcând sau gândind, arătând un personaj reflexiv, cu un plan mental important în raport cu realitatea imediată. Camera duo-ul Cătălin Rotaru-Gabi Virginia Șarga este focusată pe fețe, personajul e urmărit în mașină, în cabinet, pe holurile spitalelor, preponderent din spate, arătând fervoarea și implicare cu care regizorii merg pe urmele protagonistului dar poate și de a imprima ideea de realitate imediată și evenimente care se întâmplă în timp real. Chiar acum, pe când parcurgem aceste rânduri, sau în timp ce urmărim filmul, noi fapte de corupție se întâmplă în România... Imaginea este calibrată preponderent pentru scenele de interior; imaginea are tonuri de albastru, o sugestie poate a idealismului eroului principal.
O scenă din mijlocul filmului, în care doctorul vorbește cu părinții copilului decedat, în casa acestora, frizează un dialog absurd, in care părinții se gândesc cum își vor vizita la mormânt copilul pierdut; este o scenă reușită de dialog absurd, cu o foarte bună Carmen Florescu.
Filmul, cu un protagonist memorabil (jucat de Alexandru Suciu), este inspirat de recentul caz real „Hexi Pharma”, al dezinfectanților diluați livrați către sute de spitale, în perioada 2010-2017. Este regizat și scris de duo-ul Cătălin Rotaru-Gabi Virginia Șarga, care concura în 2016 pentru trofeul Palme d'Or cu scurtmetrajul 4:15 PM Sfârșitul lumii.
Tema filmului se înscrie în preocupările „Noului Val” românesc. Similar ca mediu de evoluție a acțiunii și problematică antologicului Moartea domnului Lăzărescu (2005), filmul se înscrie într-o tematică de care s-au arătat interesate mai multe producțiile de după Revoluție, începând cu Prea târziu (1996, Lucian Pintilie). Cât privește filmele din perioada comunistă, Mere roșii, cu Mircea Diaconu, surprindea eforturile unui tânăr medic de a salva pacienții cu orice preț. Fără a fi un film despre lupta unui om împotriva sistemului corupt, precum Să nu ucizi, pentru că cenzura nu ar fi permis asta, și Mere roșii era un film despre un medic dedicat.
Momentul producției Să nu ucizi e unul fericit. În anii recenți, în România s-a pus din ce în ce mai mult la îndoială corectitudinea sistemului, au apărut primii condamnați pentru cazuri de corupție, ceea ce nu s-a întâmplat în decenii. Filmul pune la îndoială moralitatea medicilor, nu și eficiența lor, și pune în discuție un subiect incomod - și anume până unde suntem dispuși să facem compromisuri. Iar cei care decid, care împart viața și moartea, până unde sunt gata să meargă cu eludarea legii.
Să nu ucizi spune povestea lui Cristian, un chirurg pediatru tânăr şi ambițios, pe care pierderea unui pacient, în urma unei operații bine făcute, îl determină să își pună întrebări. Rezultatele analizelor, ce arată o septicemie contractată intraspitalicesc, îi confirmă bănuiala că dezinfectantele din spital nu sunt eficiente. Pornește o investigație pe cont propriu și află că substanțele sunt diluate de aproape 10 ori. Eforturile sale fără succes de a alerta conducerea spitalului și chiar foruri mai înalte îl transformă într-un Sisif în lupta cu o corupție sistemică.
Protagonistul, jucat cu nerv de Alexandru Suciu, este un om al principiilor. În multe scene personajul principal, doctorul Cristian, e urmărit tăcând sau gândind, arătând un personaj reflexiv, cu un plan mental important în raport cu realitatea imediată. Camera duo-ul Cătălin Rotaru-Gabi Virginia Șarga este focusată pe fețe, personajul e urmărit în mașină, în cabinet, pe holurile spitalelor, preponderent din spate, arătând fervoarea și implicare cu care regizorii merg pe urmele protagonistului dar poate și de a imprima ideea de realitate imediată și evenimente care se întâmplă în timp real. Chiar acum, pe când parcurgem aceste rânduri, sau în timp ce urmărim filmul, noi fapte de corupție se întâmplă în România... Imaginea este calibrată preponderent pentru scenele de interior; imaginea are tonuri de albastru, o sugestie poate a idealismului eroului principal.
O scenă din mijlocul filmului, în care doctorul vorbește cu părinții copilului decedat, în casa acestora, frizează un dialog absurd, in care părinții se gândesc cum își vor vizita la mormânt copilul pierdut; este o scenă reușită de dialog absurd, cu o foarte bună Carmen Florescu.
