Părerea criticului
În doar câteva zile, Sacred Games, primul serial original realizat de Netflix în India, a urcat pe locul 25 în topul imdb al celor mai bine primite seriale din istorie, cu un rating de 9,3 (din peste 19.000 de voturi). Fără a avea acces la statistici, pare a fi cea mai rapidă şi eficientă ascensiune a unei producţii TV în acest top al popularităţii, Sacred Games întrecând, de exemplu, mult mai discutatul serial HBO Westworld. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la producţia semnată de doi dintre cei mai celebri regizori independenţi indieni, Anurag Kashyap şi Vikramaditya Motwane, şi de ce este acest serial relevant şi pentru România.
Mumbai, în zilele noastre. Forţele de ordine din gigantica metropolă au parte de o surpriză de proporţii atunci când Ganesh Gaitonde (Nawazuddin Siddiqui), gangster cu imensă putere în urmă cu două decenii, se întoarce dintr-un misterios exil. Poliţistul Sartaj Singh (Saif Ali Khan) este contactat de Gaitonde cu veşti criptice şi sumbre: în 25 de zile Mumbaiul va fi zguduit de o catastrofă de proporţii. După care gangsterul îşi trage un glonte în cap, iar Singh se trezeşte în mijlocul unei conspiraţii la nivel înalt şi al unei încrengături de presiuni ce îl forţează să-şi renegocieze continuu relaţia cu legea.
Poate că entuziasmul uriaş şi locul 25 în topul imdb (Westworld se află acum pe 40) nu sunt pe deplin justificate, dar Sacred Games este o producţie mai mult decât decentă şi cât se poate de vizionabilă. Serialul nu inovează, dar oferă o aventură insolită şi imprevizibilă într-un loc mai mult decât exotic şi extrem de rar văzut în seriale. Povestea este susţinută şi de elemente universale (protagonistul bântuit de probleme, poliţistul corupt, gangsterul obsedat de putere şi averi, politicianul veros şi aşa mai departe), ceea ce face Sacred Games atractiv şi pentru publicul neinteresat să descopere India.
Ce face serialul extrem de actual şi atractiv pentru România nu este (vag dezamăgitoarea) intrigă teroristă, ci modul cum Sacred Games discută corupţia şi puterea ei de a infiltra, cu tentatule imposibil de evitat, toate straturile societăţii. Serialul retrasează brutalul itinerariu al lui Gaitonde, de la veritabil paria (fiu al unei prostituate şi al unui cerşetor) la despot al lumii interlope din Mumbai. Într-un voice over uneori prea stufos, Gaitonde spune la un moment dat, în timp ce pe ecran vedem imagini cu premierul indian Rajiv Gandhi, a cărui carieră s-a terminat în urma unui scandal de corupţie: "Dacă ei fură, eu de ce n-aş face-o?" Este clară puterea exemplului, fie el negativ sau pozitiv...
Corupţia, abuzul de putere, incompetenţa funcţionarilor şi lipsa de scrupule a politicienilor îşi fac des apariţia în serial, dar numai acum, în iulie 2018, spectatorul român este tentat să mediteze asupra faptului că în ultima vreme România s-a apropiat extrem de mult, din această perspectivă negativă, de India. Este îngrijorător faptul că acum doi ani această comparaţie nu ar fi fost deloc justificată, iar acum îţi apare în minte involuntar în timp ce vezi pe ecran modul cum autorităţile indiene abuzează de putere şi cum politicianul e mai apropiat nu de omul de rând pentru mai binele căruia ar trebui să slujească, ci de gangsterul cu bani dispus să-l finanţeze şi îmbogăţească în continuare.
Unul din atuurile serialului este interpretarea eficientă a lui Saif Ali Khan, un actor popular la Bollywood, dar care nu a reuşit să se bucure niciodată de statutul de "zeu" al celorlalţi trei Khan, Shah Rukh, Amir şi Salman. Actorul se pierde convingător în rolul poliţistului prins între presiuni politice şi nevoit să mediteze continuu la faptul că e atât de uşor să încalci legea. O răbufnire a eroului, despre statul de drept şi despre puterea celor mulţi, ar putea avea un puternic ecou pentru spectatorul din România. Tot un plus este Radhika Apte într-un rol complet diferit de cel al frumuseţii bollywoodiene. Ea este Anjali Mathur, angajată a RAW (Research and Analysis Wing, echivalentul indian al CIA) şi atrasă şi ea în cursa contracronometru ce ar putea salva Mumbaiul de condamnarea la dezastru.
Poate că Sacred Games nu îşi merită întrutotul onoranta popularitate de care se bucură în prezent, dar cu siguranţă merită opt ore din timpul tău. Pe lângă povestea imprevizibilă, serialul îl readuce în atenţie pe Anurag Kashyap, probabil cel mai important regizor, scenarist, producător şi mentor independent (a se citi fără nicio legătură cu Bollywood-ul), ale cărui producţii şi-au făcut loc în selecţia celor mai importante festivaluri ale lumii. Sacred Games este fără îndoială un nou hit din seria unor eforturi regizorale care reuşesc cumva să satisfacă atât publicul, cât şi criticii.
Mumbai, în zilele noastre. Forţele de ordine din gigantica metropolă au parte de o surpriză de proporţii atunci când Ganesh Gaitonde (Nawazuddin Siddiqui), gangster cu imensă putere în urmă cu două decenii, se întoarce dintr-un misterios exil. Poliţistul Sartaj Singh (Saif Ali Khan) este contactat de Gaitonde cu veşti criptice şi sumbre: în 25 de zile Mumbaiul va fi zguduit de o catastrofă de proporţii. După care gangsterul îşi trage un glonte în cap, iar Singh se trezeşte în mijlocul unei conspiraţii la nivel înalt şi al unei încrengături de presiuni ce îl forţează să-şi renegocieze continuu relaţia cu legea.
Poate că entuziasmul uriaş şi locul 25 în topul imdb (Westworld se află acum pe 40) nu sunt pe deplin justificate, dar Sacred Games este o producţie mai mult decât decentă şi cât se poate de vizionabilă. Serialul nu inovează, dar oferă o aventură insolită şi imprevizibilă într-un loc mai mult decât exotic şi extrem de rar văzut în seriale. Povestea este susţinută şi de elemente universale (protagonistul bântuit de probleme, poliţistul corupt, gangsterul obsedat de putere şi averi, politicianul veros şi aşa mai departe), ceea ce face Sacred Games atractiv şi pentru publicul neinteresat să descopere India.
Ce face serialul extrem de actual şi atractiv pentru România nu este (vag dezamăgitoarea) intrigă teroristă, ci modul cum Sacred Games discută corupţia şi puterea ei de a infiltra, cu tentatule imposibil de evitat, toate straturile societăţii. Serialul retrasează brutalul itinerariu al lui Gaitonde, de la veritabil paria (fiu al unei prostituate şi al unui cerşetor) la despot al lumii interlope din Mumbai. Într-un voice over uneori prea stufos, Gaitonde spune la un moment dat, în timp ce pe ecran vedem imagini cu premierul indian Rajiv Gandhi, a cărui carieră s-a terminat în urma unui scandal de corupţie: "Dacă ei fură, eu de ce n-aş face-o?" Este clară puterea exemplului, fie el negativ sau pozitiv...
Corupţia, abuzul de putere, incompetenţa funcţionarilor şi lipsa de scrupule a politicienilor îşi fac des apariţia în serial, dar numai acum, în iulie 2018, spectatorul român este tentat să mediteze asupra faptului că în ultima vreme România s-a apropiat extrem de mult, din această perspectivă negativă, de India. Este îngrijorător faptul că acum doi ani această comparaţie nu ar fi fost deloc justificată, iar acum îţi apare în minte involuntar în timp ce vezi pe ecran modul cum autorităţile indiene abuzează de putere şi cum politicianul e mai apropiat nu de omul de rând pentru mai binele căruia ar trebui să slujească, ci de gangsterul cu bani dispus să-l finanţeze şi îmbogăţească în continuare.
Unul din atuurile serialului este interpretarea eficientă a lui Saif Ali Khan, un actor popular la Bollywood, dar care nu a reuşit să se bucure niciodată de statutul de "zeu" al celorlalţi trei Khan, Shah Rukh, Amir şi Salman. Actorul se pierde convingător în rolul poliţistului prins între presiuni politice şi nevoit să mediteze continuu la faptul că e atât de uşor să încalci legea. O răbufnire a eroului, despre statul de drept şi despre puterea celor mulţi, ar putea avea un puternic ecou pentru spectatorul din România. Tot un plus este Radhika Apte într-un rol complet diferit de cel al frumuseţii bollywoodiene. Ea este Anjali Mathur, angajată a RAW (Research and Analysis Wing, echivalentul indian al CIA) şi atrasă şi ea în cursa contracronometru ce ar putea salva Mumbaiul de condamnarea la dezastru.
Poate că Sacred Games nu îşi merită întrutotul onoranta popularitate de care se bucură în prezent, dar cu siguranţă merită opt ore din timpul tău. Pe lângă povestea imprevizibilă, serialul îl readuce în atenţie pe Anurag Kashyap, probabil cel mai important regizor, scenarist, producător şi mentor independent (a se citi fără nicio legătură cu Bollywood-ul), ale cărui producţii şi-au făcut loc în selecţia celor mai importante festivaluri ale lumii. Sacred Games este fără îndoială un nou hit din seria unor eforturi regizorale care reuşesc cumva să satisfacă atât publicul, cât şi criticii.
