Populația Seediq a fost forțată să renunțe la cultura proprie, tradiție și credință în timpul ocupației Japoniei asupra Taiwanului. Bărbații, vânători dibaci, au fost puți să lucreze din greu pentru ocupanți, iar femeile, care se ocupau în mod tradițional cu țesutul, au devenit slugi și menajere pentru japonezi. Populația Seediq avea obiceiul de a-și tatua fețele pentru a deveni Seediq Bale, oameni adevărați, dar această tradiție a fost interzisă de forțele de ocupație.
Mona Rudao a văzut cum cei din poporul său sunt oprimați timp de 30 de ani. În toamna anului 1930, un an când sclavia celor din neamul Seediq ajunsese la apogeu, un cuplu tânăr se căsătorește și e dată o petrecere de bucurie la care apare și un japonez, devenit recent inspector al regiunii. Tado Mona, fiul lui Rudao, îi oferă japonezului vin, dar e bătut fiindcă ar fi avut mâinile murdare și l-a jignit pe japonez.
Tado Mona și fratele său, Baso Mona îl atacă pe japonez și încep o răscoală. Întregul trib va ajunge ținta răzbunării japonezilor așa că i se cere lui Mona Rudao să preia conducerea în lupta împotriva ocupanților. Rudao tânjește să recâștige demnitatea tribului său, dar nu ar vrea ca aceștia să-și piardă viețile în luptă. În cele din urmă, gândindu-se la străbuni, decide să pornească lupta. Seediq Bale - oamenii adevărați - credeau în curcubeu, iar japonezii credeau în soare (pe care îl au și acum simbolizat pe drapel).
Mona Rudao a condus în luptă 300 de războinici Seediq împotriva a 3.000 de soldați japonezi. Se spune că atunci când au luptat, unii crezând în curcubeu, iar ceilalți în soare, uitaseră că, de fapt, cu toții credeau în același cer.
