Chiar dacă Samaria (2004) este un film pe mai multe planuri,
construcția sa nu seamănă deloc cu filmele de tip "mozaic". Se pot
menționa mai multe teme - adolescența, prostituția tinerilor, relația
dintre un părinte și copilul său -, sau unele elemente împrumutate de
la genul polițist sau de la cel al dramei.
Însă un singur personaj (Yeo-jin) este liantul între toate
aceste planuri care curg unul din altul, într-un mod neașteptat și, la
o primă vedere, destul de discret - evoluția sa seamănă cu parcurgerea
unor trepte de tip cauză-efect-cauză (fără o finalitate certă).
Maniera
în care debutează acest film ne poate face să credem că asistăm la
povestea tristă și bizară a două prietene adolescente, prinse într-un
joc al prostituției (mai mult de voie decât de nevoie). Jae-yeong este
prostituata, iar Yeo-jin
își asumă rolul proxenetului - cu nehotărâri și gelozii care fac
referire și la natura relației celor două - o iubire în stadiu
incipient. Însă povestea aceasta nu durează prea mult: Jae-yeong se
sinucide când este surprinsă de polițiști în camera motelului unde se
întâlnea cu un client.
Următorul fir narativ derivă în chip ciudat din această moarte
neașteptată: din vinovăție, din prietenie/iubire, Yeo-jin pornește pe
urmele prietenei sale, într-o încercare de salvare, de recuperare a
unei inocențe pierdute. Drumul acesta trece însă prin patul fiecărui
client pe care-l avusese Jae-yeong - și Yeo-jin se supune traumei din
dorința de a lua asupra ei un calvar iluzoriu, doar de ea perceput:
Jae-yeong a murit cu zâmbetul pe buze și cu gândul/visul la unul dintre
clienți, lăsându-i prietenei sale impresia greu de digerat că savura
aceste întâlniri pe bani.