A cincea propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea Australiei.
Nu a fost nominalizat.
aayana
pe 23 Martie 2010 14:41
După o serie de scurtmetraje şi documentare, primul film al lui Warwick Thornton este rezultatul propriilor experienţe ca aborigen din Australia. Trebuie să te macine subiectul pentru a-l ecraniza, spunea acesta într-un interviu din mai 2009 cu Luke Buckmaster de la Cinetology: To write something and make something you just have to truly believe. The fire inside you. That’s the beginning of it all. Asa a obtinut Camera d’Or la Cannes în mai 2009.
Probleme precum lupta pentru supravieţuire, violenţa din comunităţi, consumul de stupefiante, indiferenţa maselor, sunt prezente în Samson şi Delilah. Dar toate acestea pălesc atunci când dragostea autentică are puterea să apară şi într-un mediu ostil. De fapt, e singura bucurie. Ea creşte ca o floare de colţ pe muchia râpei: nu ţine cont de intemperii.
Dar astfel de subiecte nu sunt abordate în premieră în istoria cinema-ului. Ce anume dă filmului nota de originalitate şi prospeţime despre care regizorul spunea că este absolut necesară proiectelor de început?
Thornton se comportă ca şi cum a nu vorbi despre ceea ce vrei să arăţi este mai înţelept în cazul de faţă. Alege actori fără experienţă, fiecare personaj interpretându-se pe sine. Unul dintre roluri este chiar fratele regizorului, care are probleme cu alcoolul, un parky – cum li se spune celor care dorm sub cerul liber. Să joci rolul tau pare uşor dar presupune detaşare şi totodată introspecţie.
Întrebat pe ce a pus accent la preselecţie, regizorul vroia ca Delilah să aibă o privire foarte pătrunzătoare şi totuşi un chip blând. Samson trebuia să fie un tip energic, care să emane vitalitate. Cei doi au cu adevărat aceste calităţi.
Delilah (Marissa Gibson) are grijă de bunica sa bolnavă. Ele îşi asigură existenţa pictând covoare. Samson (Rowan McNamara) locuieşte cu fratele său şi toată ziua inhalează benzină, încercând să păcălească foamea. De fapt, e cea mai ieftină metodă de a evada din realitatea crudă.
Lipsa deliberată a dialogurilor dintre cei doi creează o atmosferă minimalistă, senină şi totodată emoţionantă. Ea are 14 ani, el 15. Este perioada adolescenţei: cuvintele ţi se împleticesc, nu ştii ce să faci cu mâinile, cum să-ţi stăpâneşti fiorii.
Privirile celor doi se tot intersectează. Samson aruncă cu pietricele după Delilah, ca un copil care tachinează pe cineva drag. Foarte amuzant cum îşi ia casa în spinare, ca melcul, şi se mută la Delilah în urma certurilor cu fratele său.
Dialogul mutual seamănă cu cel din Bin Jip numai că puterea vizualului nu ar fi fost la fel de intensă aici fără muzică. Amândoi o îndrăgesc iar conexiunea pe care aceasta o produce între doi oameni este profundă, sentimentală. Ajunge la inimă.
Fără a deveni trivial, Thornton introduce o scenă memorabilă: dansul lui Samson, cu pieptul dezgolit, un rebel în puterea nopţii. Numai că, pentru Delilah, el dansează pe muzica ei de suflet şi este prima dată când îl vede cu alţi ochi. El iubeşte rock-ul, se zgâlţâie energic. Ea ascultă romanţe spaniole.
Privirile tandre şi momentele duioase dintre cei doi sunt însă prea scurte. Asistăm la cadre în care tăiatul părului cu cuţitul are un impact mental copleşitor asupra privitorului. Camera întârzie pe fiecare şuviţă. E când tristeţe, când bucurie dar printre toate acestea şi un loc liber interpretărilor. Daca regizorul nu s-ar fi declarat un romantic incurabil, am putea zice că idila lor a apărut datorită circumstanţelor şi nu pentru că ar fi existat iniţial o atracţie reciprocă între cei doi. Dar pe afiş scrie true love.
Contrar aşteptărilor, filmul nu are nimic în comun cu povestea din Biblie. De altfel, la un moment dat, prezenţa unei cruci sau intratul în biserică sunt pur întâmplătoare. Dumnezeu ne-a lăsat… ne-a lăsat să ne facem de cap, vorba cântecului. Cei doi iau viaţa în piept, goniţi de acasă tocmai de incapacitatea de a-şi depăşi condiţia în acel loc. Deşi sub cerul liber, sunt împreună.
Nu a fost nominalizat.
Probleme precum lupta pentru supravieţuire, violenţa din comunităţi, consumul de stupefiante, indiferenţa maselor, sunt prezente în Samson şi Delilah. Dar toate acestea pălesc atunci când dragostea autentică are puterea să apară şi într-un mediu ostil. De fapt, e singura bucurie. Ea creşte ca o floare de colţ pe muchia râpei: nu ţine cont de intemperii.
Dar astfel de subiecte nu sunt abordate în premieră în istoria cinema-ului. Ce anume dă filmului nota de originalitate şi prospeţime despre care regizorul spunea că este absolut necesară proiectelor de început?
Thornton se comportă ca şi cum a nu vorbi despre ceea ce vrei să arăţi este mai înţelept în cazul de faţă. Alege actori fără experienţă, fiecare personaj interpretându-se pe sine. Unul dintre roluri este chiar fratele regizorului, care are probleme cu alcoolul, un parky – cum li se spune celor care dorm sub cerul liber. Să joci rolul tau pare uşor dar presupune detaşare şi totodată introspecţie.
Întrebat pe ce a pus accent la preselecţie, regizorul vroia ca Delilah să aibă o privire foarte pătrunzătoare şi totuşi un chip blând. Samson trebuia să fie un tip energic, care să emane vitalitate. Cei doi au cu adevărat aceste calităţi.
Delilah (Marissa Gibson) are grijă de bunica sa bolnavă. Ele îşi asigură existenţa pictând covoare. Samson (Rowan McNamara) locuieşte cu fratele său şi toată ziua inhalează benzină, încercând să păcălească foamea. De fapt, e cea mai ieftină metodă de a evada din realitatea crudă.
Lipsa deliberată a dialogurilor dintre cei doi creează o atmosferă minimalistă, senină şi totodată emoţionantă. Ea are 14 ani, el 15. Este perioada adolescenţei: cuvintele ţi se împleticesc, nu ştii ce să faci cu mâinile, cum să-ţi stăpâneşti fiorii.
Privirile celor doi se tot intersectează. Samson aruncă cu pietricele după Delilah, ca un copil care tachinează pe cineva drag. Foarte amuzant cum îşi ia casa în spinare, ca melcul, şi se mută la Delilah în urma certurilor cu fratele său.
Dialogul mutual seamănă cu cel din Bin Jip numai că puterea vizualului nu ar fi fost la fel de intensă aici fără muzică. Amândoi o îndrăgesc iar conexiunea pe care aceasta o produce între doi oameni este profundă, sentimentală. Ajunge la inimă.
Fără a deveni trivial, Thornton introduce o scenă memorabilă: dansul lui Samson, cu pieptul dezgolit, un rebel în puterea nopţii. Numai că, pentru Delilah, el dansează pe muzica ei de suflet şi este prima dată când îl vede cu alţi ochi. El iubeşte rock-ul, se zgâlţâie energic. Ea ascultă romanţe spaniole.
Privirile tandre şi momentele duioase dintre cei doi sunt însă prea scurte. Asistăm la cadre în care tăiatul părului cu cuţitul are un impact mental copleşitor asupra privitorului. Camera întârzie pe fiecare şuviţă. E când tristeţe, când bucurie dar printre toate acestea şi un loc liber interpretărilor. Daca regizorul nu s-ar fi declarat un romantic incurabil, am putea zice că idila lor a apărut datorită circumstanţelor şi nu pentru că ar fi existat iniţial o atracţie reciprocă între cei doi. Dar pe afiş scrie true love.
Contrar aşteptărilor, filmul nu are nimic în comun cu povestea din Biblie. De altfel, la un moment dat, prezenţa unei cruci sau intratul în biserică sunt pur întâmplătoare. Dumnezeu ne-a lăsat… ne-a lăsat să ne facem de cap, vorba cântecului. Cei doi iau viaţa în piept, goniţi de acasă tocmai de incapacitatea de a-şi depăşi condiţia în acel loc. Deşi sub cerul liber, sunt împreună.