Un film foarte lung cu putin dialog. Multi nu ii vor intelege valoarea, arta de a transmite, asa cum transmiteau si filmele mute prin expresia fetei, gesturi, asa si acest film transmite in 7 ore si jumatate trairea personajelor in cel mai simplist mod, ca si cum ai filma niste oameni simpli intr-o zi obisnuita. Poti capta omul mai real de atat? Eu zic ca nu.
lili22
pe 06 Februarie 2018 15:58
Un adevarat maraton pentru cinefili.Nu cred ca cineva a rezistat fara pauze in fata ecranului.E bun film si extrem de deprimant.Dar a meritat efortulNu e pentru oricine.
Stephen2D
pe 15 Decembrie 2016 00:49
//Adaptat de regizorul Béla Tarr după romanul lui László Krasznahorkai din 1985, "Sátántangó" este un film de un sarcasm diabolic despre visurile, mașinațiile și trădările care au loc într-o sat maghiar uitat de lume în decursul a două zile ploioase și apoi ceva mai târziu în cursul aceleiași luni de toamnă. Catalizatorul evenimentelor este Irimiás (Mihály Vig), un fost membru al comunității, care este, de fapt, un mic escroc și (aflăm la sfârșit) un informator al poliției. Cu un acolit român, Irimias revine în sat unde a lăsat în prealabil de înțeles că a murit, promițându-le acum oamenilor o nouă viață pentru cei care doresc să-și schimbe existența searbădă într-un exod.//
//"Sátántangó" ne silește să împărțim cu personajele sale o grămadă de timp și de spațiu și o face pentru a da semnificație morală și narativă fiecărui cadru: oricât de detestabili sunt acești oameni, suntem alături de ei atât de multă vreme, încât nu putem decât să ne simțim implicați, ba chiar părtași la acțiunile lor. Filmul reînfățișează parțial aceleași evenimente din perspectiva diferitelor personaje, memorabilă fiind călătoria unui doctor în căutare de alcool sau drumul parcurs de o fetiță la braț cu pisica sa. Nici celelalte personaje nu sunt neglijate, trecând toți prin momente de neînțelegere, certuri, bucurii, uneori dansând fără încetare, alteori agonizând asupra inutilității vieții sau durerii morții. //
//Inspirată de pașii de tango - șase înainte, șase înapoi - structura romanului se reflectă și în film, în suprapunerile sale temporale, prezența celor 12 secțiuni și coregrafia remarcabilă a camerei (în particular cadrele panoramice), care sugerează adesea o combinație de Andrei Tarkovski despiritualizat și de intensitate sufocantă tip John Cassavetes. Fiecare secțiune sfârșește în forță cu câte o narațiune din off la persoana a treia - comentariu elocvent și poetic asupra personajelor, preluat direct din roman. Tema generală care reiese este a unui popor simplu condus de lipsa de încredere în sine și a certurilor interne, un popor păcălit de un fals mesia. Semnificativ este finalul filmului, sfârșindu-se în întuneric cu epifania religioasă a doctorului, una care aduce revelația unei lumi nevăzute, o lume prevestită de sunetul clopotelor.//
//Filmul pare să comenteze indirect și asupra comunismului, dar are tot atât de multe de spus despre degradarea societății capitaliste care-i urmează. După cum sublinia Tarr, poliția - și natura umană - sunt aceleași peste tot. Subiectul acestei narațiuni superb construite este nici mai mult, nici mai puțin decât lumea de azi, iar durata sa extenuantă este necesară nu atât pentru că Tarr are prea multe de spus, ci pentru că vrea să le spună așa cum sunt.//
alali
pe 21 Iulie 2016 03:54
Dupa ce armoniile celeste din Werckmeister harmoniak (2000) ne-au ridicat la inaltimi la care doar cele mai inzestrate suflete erau capabile sa pluteasca pe acordurile perfect echilibrate ale simfoniei cosmice, Bela Tarr vine si ne impinge spre prabusire, inapoi pe pamant cu acest Satantango deprimant si mizer.
Iar cazatura din paradis va fi atat de puternica incat ne va fi ingroapat pana la brau in tina si noroi, afundare la propriu in mocirla, dupa cum vedem din pelicula. Atmosfera plumburie, ploaia continua si glodul lipicios sunt pretutindeni.
Impresionabil pentru altii, insa eu care am si vazut cu proprii mei ochi si nu de putine ori, un astfel de peisaj prin satele romanesti, nu prea imi pot face o imagine poetica, apocaliptica asa cum este ea perceputa de critici, despre tot acest tablou. Asta ar insemna ca toata aceasta lipsa de civilizatie, de conditii minime de trai si de mizerie autentica, toate neajunsurile deci, sunt elemente sublime din viata satului romanesc. Si credeti-ma, nu e deloc asa! Viata e trista si imbacsita in aceste asezari, iar oamenii din ele sunt marginiti si napastuiti, nicidecum emotionati sau patrunsi de mai stiu eu ce frumuseti. Nu e nici un pic de poezie in tot acest tablou funest.
Cam asta e si senzatia pe care am incercat-o parcurgand cele peste 7 ore ale acestui Tango al Satanei sau SátánTangó. Stilul unic al regizorului maghiar e elocvent si perfect incadrat in acest film. O exemplificare mai buna a atemporalitatii nici ca se putea. De la durata filmului sau cadrele pre(a)lungi care urmaresc mersul locuitorilor satului pe ulitele noroioase, pana la decorul dezolant care parca spune ca aici timpul s-a oprit in loc iar civilizatia urmeaza sa vina si ea odata, candva, intr-un viitor nu prea apropiat, totul denota ca timpul este unicul suveran in acest univers de cosmar. Decadenta umana a contaminat si ea aproape toate personajele povestii. Avem totusi un mesia in persoana lui Irimiás, care "reinviat" din morti, vine sa schimbe satul din temelii si sa-i mantuiasca pe locuitori. Momentul in care decide sa isi faca aparitia este unul de o emotie atroce. Dpmdv episodul sinuciderii copilei infiate este atat de dureros incat e greu de redat prin cuvinte, dar modul in care este el ecranizat nu are seaman ca frumusete. Bela Tarr reuseste sa transceada drama si durerea vorbind in limbi nepamantene, in graiul ingerilor:
"Da si-a spus ea. Ingerii vor vedea si vor intelege asta. ... Tot ce se intampla e bun gandea ea... Stia ca ingerii ei erau cei care pregatisera totul pentru ea." - tulburator de frumos. Nu ai cum sa nu simti vazand acele imagini si auzind acest gand al fetitei, fiori stabatandu-ti tot corpul, doar de piatra sa fii.
Despre interpretare nu sunt in masura sa discut in cazul acestui film. Avand o parere proasta despre astfel de personaje cum sunt cele intruchipate aici de protagonisti, plafonate, dezumanizate si damnate, probabil ca as rasfrange aceast negativism si asupra actingului si nu ar fi corect. Oricum, interesant este personajul doctorului. Este sau nu este el creatorul intregii povestiri? Totul indica spre un astfel de rol al sau, doar ca finalul este oarecum iesit din acest tipar al naratorului.
Nota 7,16 pentru un film caracteristic partii de lume din care provine. Din pacate, noi suntem chiar ceva mai la est fata de Ungaria.
Ps. De urmarit si reurmarit monologul gandurilor fetitei ce adoarme intru somnul etern. Un episod de o frumusete fara seaman in toata cinematografia lumii.
nustiusafacceai
pe 21 August 2013 19:08
unul dintre putinele cazuri in care filmul depaseste in valoare cartea.
cosmin742000
pe 06 Octombrie 2012 00:02
O capodopera de arta marca Bela Tarr , filmul dureaza peste 7 ore , cu putine cadre taiate , filmat alb-negru , practic fara coloana sonora.
//"Sátántangó" ne silește să împărțim cu personajele sale o grămadă de timp și de spațiu și o face pentru a da semnificație morală și narativă fiecărui cadru: oricât de detestabili sunt acești oameni, suntem alături de ei atât de multă vreme, încât nu putem decât să ne simțim implicați, ba chiar părtași la acțiunile lor. Filmul reînfățișează parțial aceleași evenimente din perspectiva diferitelor personaje, memorabilă fiind călătoria unui doctor în căutare de alcool sau drumul parcurs de o fetiță la braț cu pisica sa. Nici celelalte personaje nu sunt neglijate, trecând toți prin momente de neînțelegere, certuri, bucurii, uneori dansând fără încetare, alteori agonizând asupra inutilității vieții sau durerii morții. //
//Inspirată de pașii de tango - șase înainte, șase înapoi - structura romanului se reflectă și în film, în suprapunerile sale temporale, prezența celor 12 secțiuni și coregrafia remarcabilă a camerei (în particular cadrele panoramice), care sugerează adesea o combinație de Andrei Tarkovski despiritualizat și de intensitate sufocantă tip John Cassavetes. Fiecare secțiune sfârșește în forță cu câte o narațiune din off la persoana a treia - comentariu elocvent și poetic asupra personajelor, preluat direct din roman. Tema generală care reiese este a unui popor simplu condus de lipsa de încredere în sine și a certurilor interne, un popor păcălit de un fals mesia. Semnificativ este finalul filmului, sfârșindu-se în întuneric cu epifania religioasă a doctorului, una care aduce revelația unei lumi nevăzute, o lume prevestită de sunetul clopotelor.//
//Filmul pare să comenteze indirect și asupra comunismului, dar are tot atât de multe de spus despre degradarea societății capitaliste care-i urmează. După cum sublinia Tarr, poliția - și natura umană - sunt aceleași peste tot. Subiectul acestei narațiuni superb construite este nici mai mult, nici mai puțin decât lumea de azi, iar durata sa extenuantă este necesară nu atât pentru că Tarr are prea multe de spus, ci pentru că vrea să le spună așa cum sunt.//
Iar cazatura din paradis va fi atat de puternica incat ne va fi ingroapat pana la brau in tina si noroi, afundare la propriu in mocirla, dupa cum vedem din pelicula. Atmosfera plumburie, ploaia continua si glodul lipicios sunt pretutindeni.
Impresionabil pentru altii, insa eu care am si vazut cu proprii mei ochi si nu de putine ori, un astfel de peisaj prin satele romanesti, nu prea imi pot face o imagine poetica, apocaliptica asa cum este ea perceputa de critici, despre tot acest tablou. Asta ar insemna ca toata aceasta lipsa de civilizatie, de conditii minime de trai si de mizerie autentica, toate neajunsurile deci, sunt elemente sublime din viata satului romanesc. Si credeti-ma, nu e deloc asa! Viata e trista si imbacsita in aceste asezari, iar oamenii din ele sunt marginiti si napastuiti, nicidecum emotionati sau patrunsi de mai stiu eu ce frumuseti. Nu e nici un pic de poezie in tot acest tablou funest.
Cam asta e si senzatia pe care am incercat-o parcurgand cele peste 7 ore ale acestui Tango al Satanei sau SátánTangó. Stilul unic al regizorului maghiar e elocvent si perfect incadrat in acest film. O exemplificare mai buna a atemporalitatii nici ca se putea. De la durata filmului sau cadrele pre(a)lungi care urmaresc mersul locuitorilor satului pe ulitele noroioase, pana la decorul dezolant care parca spune ca aici timpul s-a oprit in loc iar civilizatia urmeaza sa vina si ea odata, candva, intr-un viitor nu prea apropiat, totul denota ca timpul este unicul suveran in acest univers de cosmar. Decadenta umana a contaminat si ea aproape toate personajele povestii. Avem totusi un mesia in persoana lui Irimiás, care "reinviat" din morti, vine sa schimbe satul din temelii si sa-i mantuiasca pe locuitori. Momentul in care decide sa isi faca aparitia este unul de o emotie atroce. Dpmdv episodul sinuciderii copilei infiate este atat de dureros incat e greu de redat prin cuvinte, dar modul in care este el ecranizat nu are seaman ca frumusete. Bela Tarr reuseste sa transceada drama si durerea vorbind in limbi nepamantene, in graiul ingerilor:
"Da si-a spus ea. Ingerii vor vedea si vor intelege asta. ... Tot ce se intampla e bun gandea ea... Stia ca ingerii ei erau cei care pregatisera totul pentru ea." - tulburator de frumos. Nu ai cum sa nu simti vazand acele imagini si auzind acest gand al fetitei, fiori stabatandu-ti tot corpul, doar de piatra sa fii.
Despre interpretare nu sunt in masura sa discut in cazul acestui film. Avand o parere proasta despre astfel de personaje cum sunt cele intruchipate aici de protagonisti, plafonate, dezumanizate si damnate, probabil ca as rasfrange aceast negativism si asupra actingului si nu ar fi corect. Oricum, interesant este personajul doctorului. Este sau nu este el creatorul intregii povestiri? Totul indica spre un astfel de rol al sau, doar ca finalul este oarecum iesit din acest tipar al naratorului.
Nota 7,16 pentru un film caracteristic partii de lume din care provine. Din pacate, noi suntem chiar ceva mai la est fata de Ungaria.
Ps. De urmarit si reurmarit monologul gandurilor fetitei ce adoarme intru somnul etern. Un episod de o frumusete fara seaman in toata cinematografia lumii.