Say Uncle (2005)

Nu-i deloc exagerata reactia mamicilor din film, niciodata nu poti fi prea prevazator cand vine vorba de copilul tau. Nu poate fi de condamnat nici macar faptul ca Maggie inventeaza povesti despre Paul, in speranta ca astfel va fi sustinuta in demersul ei de ceilalti. De cealalta parte, si Paul are dreptatea lui (probabil filmul e inspirat putin si de acuzatiile de pedofilie impotriva lui Michael Jackson), iubeste copiii, sufera (mai mult ca sigur) de sindromul Peter Pan, se simte bine in mijlocul copiilor. Dar cum sa explici asta unui adult ? Cum sa-l faci sa inteleaga ca te simti mai bine in mijlocul copiilor decat in prezenta unui om matur ? Eu una, nu pot intelege. Dar asta nu inseamna ca un astfel de om trebuie adunat de pe strazi si inchis la nebuni sau aruncat dupa gratii. Atata timp cat omul se comporta responsabil in prezenta copiilor si cat copiii sunt in siguranta cu el, relatia lor nu trebuie obstructionata sau blamata de cei care nu-l inteleg. Probabil personajul lui Paul e creionat special intr-un mod mai naiv doar ca drama lui sa aiba mai multa rezonanta la public. Nu constientizeaza (decat prea tarziu) ce reactii provoaca celor din jur naivitatea lui si dorinta de a fi constant in preajma celor mici, de aceea uimirea lui se manifesta vizavi de cei care nu-l inteleg sau nu-i canta in struna. E unul din filmele acelea care te invita sa vezi un lucru din doua puncte de vedere diametral opuse, iar apoi sa incerci sa te pui in papucii ambelor personaje (Paul si Maggie) si sa te intrebi : tu cum ai reactiona ? Desigur, ideal ar fi sa nu judecam oamenii dupa aparente, dar... cand e vorba de propriul lui copil, cine poate spune cum ar trebui sa reactioneze un parinte ?

un film foarte frumos l-as revedea oricand