Părerea criticului
Regizorul bielorus Serghei Loznitsa, fost realizator de documentare, a petrecut mai bine de un deceniu studiind vieţile altora, strângând o serie de poveşti din Rusia reală, pe care le- a prezentat în primul său lungmetraj, My Joy, film care a avut două poiecţii săptămâna trecută la Bucureşti; producţia ar putea fi catalogată ca un studiu fatalistic asupra spiritului uman, calat pe un road-movie cu o evoluţie spre distopie.
"Nu e un drum, este o direcţie, şi încă una blestemată", mormăie un delincvent vagabond în film. Cuvintele anticipează o disperare profetică. Ce a rezultat este o cronică despre intoleranţă şi despre instinctul de supravieţuire, care suprimă orice formă de umanitate. Un şofer tânăr se rătăceşte undeva în câmpia rusă. În drumul lui întâlneşte un veteran cu o poveste dramatică, o prostituată minoră, poliţişti corupţi. Destinul îl angrenează într-un şir de întâmplări care sfârşesc tragic. Ultima întâmplare din film îl are ca protagonist pe actorul român Vlad Ivanov.
Caracterul distopic vine din faptul că filmul nici nu lasă să se înţeleagă, nici nu face referire la o posibilă existenţă a binelui. Probabil doar spectatorul ar putea-o face, spunând:"Hei, eu nu sunt la fel, să facem diferenţa!" Şi totuşi, perspectiva filmului este atât de sumbră, că o asemenea aşteptare nu are sens. O alegorie, o poveste de viaţă sau un fantasy, filmul reprezintă perspectiva lui Loznitsa asupra Rusiei, dar propunându-şi să răspundă mai multor întrebări asupra condiţiei umane, ca de pildă asupra faptului că e vina tuturor oamenilor că lumea e mai mult sau mai puţin nefericită. "Când oamenii se bagă unde nu e treaba lor, se întâmplă doar lucruri rele", meditează cu voce tare şoferul de camion atunci când se apropie de o patrulă de poliţie, lucru care va duce, după cum e de ghicit, la o situaţie cu destule consecinţe rele pentru toată lumea. Iar o dată ce oamenii s-au întâlnit în locul nepotrivit, într-o lume atât de întunecată, presimţirile rele cu siguranţă se vor adeveri.
Personajul principal începe cu o perspectivă adolescentină, sigură de sine asupra lumii. El vrea să facă bine celor din jur şi să ajungă cu bine la destinaţie. Această ignoranţă fermecătoare se încheie brusc, şi o profundă nemulţumire faţă de tot va creşte până în ultima secvenţă a filmului, când îl vedem pe protagonist radical schimbat, transformat într-un fel de justiţiar fără discernământ. Faptul că scenaristul îşi trece protagonistul de la un tânăr inocent, la un om schimbat până în cea mai adâncă fibră a sufletului, de-a lungul acestui drum, este prea didacticistă. Nuanţe nu există. Personajul principal devine din alb - negru, ca într-o lecţie despre uite cum se schimbă oamenii cărora li se întâmplă lucruri rele în viaţă.
Experienţa lui Gheorghi, marcată de un pesimism omniprezent, ne va bântui - însă - multă vreme după terminarea filmului.
"Nu e un drum, este o direcţie, şi încă una blestemată", mormăie un delincvent vagabond în film. Cuvintele anticipează o disperare profetică. Ce a rezultat este o cronică despre intoleranţă şi despre instinctul de supravieţuire, care suprimă orice formă de umanitate. Un şofer tânăr se rătăceşte undeva în câmpia rusă. În drumul lui întâlneşte un veteran cu o poveste dramatică, o prostituată minoră, poliţişti corupţi. Destinul îl angrenează într-un şir de întâmplări care sfârşesc tragic. Ultima întâmplare din film îl are ca protagonist pe actorul român Vlad Ivanov.
Caracterul distopic vine din faptul că filmul nici nu lasă să se înţeleagă, nici nu face referire la o posibilă existenţă a binelui. Probabil doar spectatorul ar putea-o face, spunând:"Hei, eu nu sunt la fel, să facem diferenţa!" Şi totuşi, perspectiva filmului este atât de sumbră, că o asemenea aşteptare nu are sens. O alegorie, o poveste de viaţă sau un fantasy, filmul reprezintă perspectiva lui Loznitsa asupra Rusiei, dar propunându-şi să răspundă mai multor întrebări asupra condiţiei umane, ca de pildă asupra faptului că e vina tuturor oamenilor că lumea e mai mult sau mai puţin nefericită. "Când oamenii se bagă unde nu e treaba lor, se întâmplă doar lucruri rele", meditează cu voce tare şoferul de camion atunci când se apropie de o patrulă de poliţie, lucru care va duce, după cum e de ghicit, la o situaţie cu destule consecinţe rele pentru toată lumea. Iar o dată ce oamenii s-au întâlnit în locul nepotrivit, într-o lume atât de întunecată, presimţirile rele cu siguranţă se vor adeveri.
Personajul principal începe cu o perspectivă adolescentină, sigură de sine asupra lumii. El vrea să facă bine celor din jur şi să ajungă cu bine la destinaţie. Această ignoranţă fermecătoare se încheie brusc, şi o profundă nemulţumire faţă de tot va creşte până în ultima secvenţă a filmului, când îl vedem pe protagonist radical schimbat, transformat într-un fel de justiţiar fără discernământ. Faptul că scenaristul îşi trece protagonistul de la un tânăr inocent, la un om schimbat până în cea mai adâncă fibră a sufletului, de-a lungul acestui drum, este prea didacticistă. Nuanţe nu există. Personajul principal devine din alb - negru, ca într-o lecţie despre uite cum se schimbă oamenii cărora li se întâmplă lucruri rele în viaţă.
Experienţa lui Gheorghi, marcată de un pesimism omniprezent, ne va bântui - însă - multă vreme după terminarea filmului.
