Comentarii Comentează
  • user-5ec2c468bbb0a
    pe 18 Mai 2020 20:28
    Cum pot sa vad filmul ca mie nu imi apare nmk
    Daca ati putea sa imi ziceti cineva
  • kasmyn
    pe 27 Decembrie 2019 01:13
    FOARTE BUN, EMOTIONANT SI ADEVARAT UN FILM DESPRE O TRAGEDIE MEDICALA REALA PETRECUTA IN SISTEMUL ROMANESC MEDICAL1!
  • lili22
    pe 30 Mai 2019 18:29
    Mai rar asa scenariu prost si cu un numar enorm de greseli.Nici nu imi dau seama care e subiectul principal.Ca doi minori fac copii? Poate doi imbogatiti vor sa adopte un tanc sanatos?Ca a fost un inncendiu?Toate astea din cauza bigotismului de care ne-am fi imbolnavit toti.Lumea isi face cruci si se vorbeste de biserici.Apar popi cam retardati.Asta e , daca eram atei am fi avùt o alta viata.Eu zic ca ne-a batut Dumnezeu si nu mai avem regizori profesionisti.Si nici actori .Inafara de Magda Catone nimeni nu joaca profesionist iar unii din ei erau acolo sa manance o paine si gura lor
    Ma refer la plictisitoarea Morgenstern si exhibitionistul Bleont..

    Dupa acest film ratat unde personajele par o adunatura de idioti care vorbesc prostii si nimeni nu face nimic util societatii, ma intreb care o fi misiunea regizorului.Sa isi promoveze nevasta?
    Greseli sunt mai multe ,dar m-am plictisit de scris.
  • sabinalin
    pe 28 Mai 2019 19:53
    Un subiect foarte ofertant, o tragedie infioratoare, atunci nu a cazut guvernul pentru ca nu exista interes sa se intample, din fericire dupa ce a ratat lamentabil pe taramul comediei cu "Milionari de week-end" Catalin Saizescu, fiul reputatului regizor Geo Saizescu, se reabiliteaza pe taramul dramei, e un semnal de alarma, inca unul dupa "Moartea domnului Lazarescu", poate ca nu se ridica la nivelul capodoperei lui Cristi Puiu dar asta nu inseamna ca nu e un film foarte bun in ciuda minusurilor, putea sa se abtina un pic cu diatriba anticrestina, in ceea ce priveste borduriada sunt de acord, cea mai mare reusita e faptul ca filmul reuseste sa implice emotional de la cap la coada, scenariul e unul coerent per total, bune si partiturile actoricesti chiar daca nimeni nu iese in mod special in evidenta, asa e conceputa povestea, rolul principal il are tragedia, fie ca asa ceva sa nu se mai repete.
  • carmen_angelus_romila
    pe 27 Martie 2019 09:05
    Inspirat din evidenta disfunctionalitate a societatii romane, si exploatand cazuri reale si dramatice privind soarta copiilor nou nascuti, unul, din pacate, petrecut nu demult, regizorul Cătălin Saizescu, alaturi de o pleiada exceptionala de actori, reuseste sa ne acapareze atat vizual, cat si profund sentimental.
  • user-5b3a25c45f0c2
    pe 02 Iulie 2018 16:26
    Unde pot găsi filmul pe net ? Mă puteți ajuta va rog mult cu un link sau ceva
    Mulțumesc mult o zi frumoasa sa aveți
  • user-5b2ea668cd0ed
    pe 23 Iunie 2018 23:00
    E grozav filmul, unul din cele mai bube filme romanesti. Atinge tot ce este in societatea noastra si priveste toate punctele de vedere. Bravo!!!
  • shakuri
    pe 06 Mai 2018 18:09
    Nu aveti ce face cu timpul de faceti analiza filmului:)))
  • Fuflet
    pe 07 Martie 2018 14:59
    NU mergeti. Nu merita nota atat de mare. Un 5 cu indulgenta. Același stil invechit de a juca, regiza, edita.
  • user-5a9eb9a256b34
    pe 06 Martie 2018 17:57
    Tare mult as vrea ca,comentarile sa fie scurte..gen e frumos..nu e frumos...cine credeti ca pierde 10minute sa va citeasca comentarile voastre de 10 pagini..faceti chestia asta sa demonstrati cat de destepti sunteti voi...
  • ViD_02
    pe 27 Februarie 2018 15:22
    Scurtcircuit nu este un film. Lungmetrajul semnat de Catalin Saizescu este o productie cinematografica. Pe langa distributia de exceptie (Magda Catone, Adrian Vancica, Maia Morgenstern, Claudiu Bleont, Georgiana Saizescu, etc.), totul este gandit in cel mai mic detaliu. Modul in care este construita secvential povestea, dialogurile, finetea cu care sunt gandite cadrele si pana la figuratie. Care figuratie nu este pusa ca sa umple cadrul, ci ca sa puncteze o idee. Si am sa va dau doar un exemplu in acest sens, intrucat nu as vrea sa distrug placerea de a viziona productia. Exista o scena in care doi adolescenti poarta un dialog. In spatele lor 3 “Dorei” infrumuseteaza spatiul verde. Nici nu a fost nevoie de efectul de slow motion pentru a fi sugerata ideea de “noi muncim cu drag si spor pentru al patriei viitor”. Cat despre “greutatea” unui manunchi de flori ornamentale, ce necesita a fi carat de doi dintre Dorei de parca ar fi fost cel putin ciocanul lui Thor, nici nu are rost sa mai discutam. Cu alte cuvinte, nimic nu se pierde in neantul… cinematografic. Si cainii au rolul lor foarte important. Veti vedea de ce!
    Da! Este o productie ce se bazeaza pe fapte reale, mai exact pe tragedia care a avut loc la Maternitatea Giulesti. Dar, intr-un mod extrem de inteligent, Catalin Saizescu reuseste a aduce pe panza de cinema cu mult mai multe probleme. Si nu ma refer aici doar la cele ale unui sistem romanesc lacunar, corupt si indolent! Ci la probleme umane: relatia parinti- adolescenti, moralitatea si asumarea, trauma, iubirea in foram ei cea mai pura (v-ati gandit vreodata ca abia in cele mai urate si grele momente un “te iubesc” spus din adancul sufletului releva puritatea dragostei? Poate ca nu, poate ca da!), suferinta, credinta si lipsa ei.
    Mai mult, plecand de la o drama care la vremea sa a zguduit tot ce inseamna sistem medical romanesc (de altfel destul de umbrit de negura problemelor sale), in Scurtcircuit medicul este pus la cadru in forma lui pura. E simplu sa dam cu pietre, dar haideti sa vedem daca suntem fara de pacat! Avem atat de multe portrete medicale, incat dupa ce parasesti sala de cinema incepi sa te gandesti de doua ori inainte de a pune vreo eticheta asupra “halatelor albe”. In concret? Veti vedea medicul asumat, dar si medicul care se spala pe maini; medicul implicat pana la a uita de sine si medicul care se pierde cu firea; asistenta care dispera si asistenta care poate sta nemancata si 12 ore; medicul ce pleaca al sau cap in fata unor profesionisti adusi din afara tarii sa il invete meserie, desi stie ca a facut perfect actul medical, dar care are puterea sa taca pentru binele pacientului; medicul care poate sa spuna ca nu stie ce sa faca dar ca isi asuma deciziile medicale. Sa mai continuu? Poate veti completa voi lista dupa ce vedeti filmul.
    Scurtcircuit apare, la un moment dat, ca un tablou de tipologii umane. Copilul, adolescentul, parintele, sotul, sotia, iar toti acestia pozitionati si in postura lor profesionala sau sociala – la fel de inteligent afisata in fata publicului.
    De fapt, ce vreau sa spun este ca Saizescu respecta inteligenta spectatorului! El nu iti prezinta doar o poveste. El te implica in poveste. Te tine viu, acolo! Mi-as permite chiar sa spun ca regizorul rescrie ideea de catharsis! Da! Pleci la final cu un psihic pe care l-ai trecut prin toate starile: ai ras, ai plans, te-ai infuriat, ti s-a rupt inima de mila, ai simtit compasiune, ti-a fost sila, ti-a venit sa dai pumni, sa pui foc. E ca un pahar de absint baut de artistii secolelor trecute, care scoate din tine si binele si raul. Pentru ca, de fapt, Scurtcircuit este o metafora! Metafora unei societati devaiante pe care altii au scurtcircuitat-o, dar pe care #impreuna putem sa o scurtcircuitam pentru normalitate! Cat despre cadrul final… va las pe voi sa va imaginati ceea ce vreti.
    Ma inclin in fata coloanei sonore folosita pe genericul de fundal…. “The day we give in is the day we day!”.
    Si imi scot palaria in fata echipei de productie, intrucat tot profitul din incasari va fi donat pentru a se cumpara incubatoare ce vor fi donate maternitatilor din tara. Iata un #impreuna pentru societate.
    In concluzie, #vinolafilm. Fiecare veti avea propria vziuine, dar dincolo de ea vor ramane… incubatoarele!
  • oan_h
    pe 27 Februarie 2018 14:55
    1. Probabil ca primul si cel mai evident bruiaj in legatura cu acest film este faptul ca nu pare a fi un film romanesc. Sau in orice caz nu este un film romanesc in adevaratul sens al cuvantului. Concret. Mergi la un film romanesc, ai niste asteptari. Din pacate Scurt circuit nu ti le va satisface. In primul rand injuraturile. Limba noastra e o comoara, se stie, cum sa nu profiti de ea?.. Apoi sarmalele. Ciorba. Une sunt? Cine le-a mancat? Unde e pomenit Ceausescu? Unde e blestemat Iliescu? De ce nu se vede clar modelul faiantei? Sirul intebarilor poate continua, dar cred ca v-ati facut deja o parere si vreau sa trec la ceva mult mai serios. Desi ciorba, faianta si comunismul sunt repere necesare in constructia unui film romanesc, au mai fost cateva cazuri care au demonstrat ca se poate supravietui si fara ele. Dar in caietul cu sarcini al unui film romanesc mai exista de cativa ani un element obligatoriu, pe care filmul lui Catalin Saizescu il ignora cu desavarsire: scena din pub. Celebra scena din bar. Ca e drama, comedie, film de actiune sau animatie, ca are legatura sau nu cu subiectul, este complet irelevant, scena asta trebuie sa existe. Deci unde sunt curvele, unde sunt pestii, dansurile lascive la bara, mainile pe sani, chilotareala, ma rog... putina promiscuitate care le e atat de draga cineastilor romani? Ce-ati facut domnule Catalin Saizescu cu filmul romanesc?
    2. Genul. Filmul acesta pierde din start. Nu stiu ce a fost in mintea celor implicati. Macar unul sa-l fi tras de mana pe scenarist, pe regizor sau pe producator si sa-i spuna ca pe lume sunt tot felul de genuri. Intr-o Romanie scindata de drame si mii de tragedii personale, filmul acesta propune publicului un subiect grav, tratat cu maxima seriozitate. Adica intre horror, muzical, romantic, western, tu alegi „drama”?! A, si sa o construiesti ca la carte, cat sa iasa spectatorul din sala mucit tot si cu mascara-ul scurs pe toata fata… nu-s convinsa ca e ceea ce trebuie.
    Revenind la subiect, fara sa vreau sa spoileresc, spun doar atat: scenariul se construieste pe doua planuri - incendiul de la maternitatea din Giulesti din 2010 in care si-au pierdut viata 6 bebelusi si povestea de dragoste a doi adolescenti, poveste plina de candoare si frumusete, care ajung sa treaca prin experienta unei sarcini neasteptate. Deci… de doua ori drama! Cum se intersecteaza cele doua povesti?!..Subtil, gradat, din punctul meu de vedere consistent. Tocmai aici este problema. Ca o numim drama, documentar sau film romantic, filmul e o poveste coerenta, un manifest puternic, de inteles cu sufletul. Daca te tine. Mai multe nu spun, ca nu vreau sa va trezesc cumva interesul.
    3. Actorii. Ca sa existe un oarecare echilibru, atunci cand subiectul este atat de rascolitor poti avea noroc ca regizor de niste actori cabotini. Manieristi. Sau macar slabi. Asa mai are omul timp sa se refaca, sa isi aduca aminte ca e in sala si da, asista la un act artistic mai mult sau mai putin reusit. Din pacate insa nu e asa. Nu este suficient faptul ca plotul te tine legat de scaun, trebuia in plus ca si actorii sa isi faca treaba? Din echipa de actori enumerez: Maruca Baiasu si Manuel Nicolae (doi adolescenti care duc in spate doua roluri grele, pline de esenta si intr-o continua dinamica emotionala si da, le duc inacceptabil de bine), Magdalena-Marta Catone (uitati de Magda Catone cea plina de umor, uneori in tusa groasa si faceti cunostinta cu o actrita de compozitie care isi construieste personajul din poignet - mimica minimalista, simplitate), Vali Popescu (rol pasager dar bun in rolul betivului amortit si absent), Stefanescu Oana (ai carei ochi realmente ai senzatia ca isi schimba temperatura si taisul in functie de fluctuatiile personajului. Usurinta de a trece in cateva secunde de la disperare la sarcasm, de la raceala la blandete, de la flexibilitate la incrancenare ne pun in situatia delicata de a nu putea sa nu ii recunoastem meritele) Apoi Nicodim Ungureanu si Paula Chirila (ultimii doi enumerati formand un cuplu cel putin interesant - atat de disonanti in rolurile lor de parveniti incat reusesc sa creeze impreuna acea ruptura de stare care iti mai da din cand in cand si timpul sa respiri) si la sfarsit, dar nu in ultimul rand, rolurile "mici" si desenate de actori cu minutiozitate si delicatete, personaje esentiale in constructia filmului, care umplu lumea acestei povesti de autenticitate: Dorel Vișan, Maia Morgenstern, Claudiu Bleont, George Ivascu, Adrian Văncică.. Dupa cum spuneam, nici actorii enumerati nu ajuta prea mult in incadrarea filmului ca „film romanesc” autentic.
    Recunosc ca am lasat la final cea mai „picanta”parte. Picant in sensul de trivia. Barfa. Mici rautati care nu au voie sa lipseasca intr-o cronica. O sa zgandaresc subiectul, pentru ca e ofertant. Evident, vorbesc despre Georgiana Saizescu, sotia regizorului, cea care joaca rolul asistentei acuzate in film. Faptul ca un regizor alege ca intr-un rol principal sa-si distribuie sotia care este actrita nu este neaparat o surpriza. Sa dau exemple? Din tara, sau din lume? Nu are nici un sens. E de inteles. Mergi la film cu prejudecata preparata in cuptorul gandirii si "mda", iti spui. Te-asezi pe scaun si zambesti asteptand dezastrul. Al ei, care il va crea pe cel al filmului, apoi pe al lui. Pentru ca e un dans in doi. La fel ca si esecul. Dar… soc si groaza! Fie ca o stiai din alte roluri, fie ca nu ai mai vazut-o niciodata, Georgiana e, daca nu esti carcotas, hater sau pur si simplu rau voitor, o surpriza foarte placuta. Fara sa incarce inutil, fara sa pice in capcana dramatismului, Georgiana duce rolul cu simplitate, naturalete si sensibilitate. E atat de buna in rolul asistentei acuzate incat iti vine sa o iei acasa si sa ai grija de ea. Va puteti imagina un personaj construit scene la rand din cadre in care nu are nicio linie de dialog?.. Si cu toate acestea transmite, cheama, impresioneaza, sfasie pe dinauntru. Pentru ca nu exagereaza, nu incarca, si totusi transmite spectatorului tot ceea ce trebuie sa transmita: frica, culpabilitate, durere, forta, slabiciune... Vinovata fara vina. Problema si raspunsul filmului.
    Va spun, nu mergeti sa vedeti cum un actor si un regizor fac o echipa exceptionala, fiind in viata reala sot si sotie. O sa va dea peste cap toate reperele.
    4. Muzica, imaginea, montajul. Ionut Grigore si Barbu Tripadus semneaza mare parte din muzica filmului. Rar mi s-a intamplat sa tin ochii inchisi la un film romanesc si doar prin muzica sa vad continuarea imaginilor, aruncate in suflet prin note de un dramatism sfasietor.. Restul "detaliilor" tehnice cum ar fi lumina, imaginea, montajul sunt doar tuse de adevar. Ca si cum de varful pensulei nu s-ar agata decat game de culori calde si naturale. Totul e prea putin strident, totul e prea bine echilibrat.
    5. Un ultim NU esential. Banii rezultati din vanzarea biletelor urmeaza sa fie directionati pentru dotarea maternitatilor cu incubatoare pentru copiii nascuti prematur.
    Eu recunosc. Mi-am luat inima in dinti si l-am vazut. Nu l-am vazut nici ca pe un documentar si nici ca pe o ancheta. Nu l-am vazut nici ca pe un film romanesc si nici ca pe un subiect de disecat in analize mici, profunde si rautacioase, mic pretext pentru a-mi etala cunostintele in domeniu. Nu l-am vazut nici ca pe un film de dragoste intre doi adolescenti si nici ca pe un manifest impotriva coruptiei, minciunii, hotiei, sau murdariei din tara. L-am vazut ca pe o poveste. Pur si simplu. O poveste vizuala.
    Si din punctul meu subiectiv de vedere daca povestea este credibila, sensibila, construita cu atentie si transmite mesajul coerent catre minte prin suflet, este o poveste buna. De vazut.
  • user-5a94f921e6008
    pe 27 Februarie 2018 08:23
    Ați zis duminica seara ca filmul va rula toată săptămâna și nu rulează este deja marți!
  • mirodoni
    pe 25 Februarie 2018 21:39
    SCURTCIRCUIT, regia Cătălin Saizescu

    Atenție,conține spoilere!

    Filmul regizat de Cătălin Saizescu, „Scurtcircuit”, a apărut la un moment dat și a dispărut fără să apuc să-l văd. Brusc, a apărut din nou la MȚR și m-am grăbit să ajung, pentru că era singura proiecție. Ulterior am constatat că de a doua zi intra oficial în cinematografe.

    Abia după începutul filmului mi-am dat seama că este vorba de catastrofa de la maternitatea Giulești, unde au ars 12 copii născuți prematur, aflați în incubatoare.

    Cred că e relativ ușor de intuit cam ce efect poate avea asupra spectatorului o astfel de constatare, mai ales că imaginile prezentau fără menajament niște copilași care nici pe departe nu erau niște „dolofănei”.

    Cu toate acestea, am să încerc să analizez filmul... la rece.

    Rețeta folosită de Cătălin Saizescu este una cunoscută: se ia un scenariu, se taie o dată de-a lungul, apoi de mai multe ori de-a curmezișul, se amestecă bine bucățile obținute, se pudrează cu puțină făină, apoi se stropește cu apă pentru ca bucățile să se lipească din nou între ele, dar într-o altă ordine. Desigur, se mai adaugă și alte ingrediente, în funcție de gust și pricepere și se coace la foc mic.

    Această metodă se folosește atunci când materia primă nu este suficient de consistentă, sau subiectul este mult prea cunoscut și există riscul să nu mai prezinte interes. În final, contează ce vede spectatorul pe ecran.

    Poveștile între-țesute de Cătălin Saizescu sunt atât de diferite, încât nu ajung să se „lipească” între ele, darămite să se între-pătrundă, cum și-a dorit, probabil, regizorul, așa că spectatorul le va judeca separat. Din păcate, din fiecare poveste lipsesc detaliile, nuanțele care le-ar fi dat mai multă consistență.

    Drama de la maternitate este convingător construită cinematografic, dincolo de încărcătura emoțională inerentă. Nu voi insista asupra elementelor de „logistică”, în special cele care țin de scenografie, dar nu înseamnă că le ignor. Acestea sunt susținute și de „imagine”. Voi insista, însă, asupra elementelor de scenaristică, mai precis de „documentare”.

    Deși a fost un subiect intens mediatizat la vremea respectivă, nu s-a înțeles până la urmă „cum de a fost posibil” și „ce ar fi trebuit făcut pentru a fi evitat”. Dacă, în goana după senzațional, reporterii nu au lămurit aceste problemeatunci, filmul ar fi avut timp să le analizeze mai în profunzime.

    S-a spus că incendiul a pornit de la o priză, mai precis, de la un „scurtcircuit”. Noțiunea este incorect folosită, pentru că scurtcircuitul înseamnă atingerea accidentală dintre nul și fază, care duce inevitabil la declanșarea sistemul de protecție, cum se spune, „sare siguranța”, deci circuitul se întrerupe automat.

    O priză poate să ia foc dacă este „supraîncărcată”, adică dacă este conectat un consumator cu o putere mai mare decât cea admisă. Acest lucru nu este posibil, mai ales într-o instituție, pentru că niciun consumator nu are o putere mai mare decât cea prevăzută pentru prize. Cu toate acestea, o priză poate fi supraîncărcată dacă se folosește un „triplu”, care facilitează alimentarea mai multor consumatori de la aceeași priză. În acest caz, intensitatea curentului depășește limitele admise și „circuitul” se încinge. Chiar și așa, conductoarele sunt supradimensionate și nu se ajunge la incandescență, numai că suprafața de contact dintre bornele ștecărului și bornele prizei este mult mai mică, așa că în această zonă se ajunge rapid la incandescență, se deteriorează suprafața de contact și se formează un „arc electric”, adică o „flamă” care poate aprinde materialul plastic al prizei. Temperatura se transmite și conductoarelor, izolația lor se topește, iar când se vor atinge între ele, siguranța automată „sare”. Între timp, însă, incendiul poate să se fi declanșat!

    Chiar și în condiții „normale”, după un timp de utilizare, suprafața de contact la borne se oxidează și încep să se încălzească. Bornele ștecărului sunt rigide, dar cele ale prizei sunt niște lamele elastice. Din cauza încălzirii, elasticitatea acestora scade, scade „presiunea de contact” , ceea ce duce, „în avalanșă” la formarea arcului electric. De aceea, prizele trebuie verificate periodic.

    Dacă nu ați aflat aceste lucruri nici de la televizor, nici din film, măcar să le aflați din „cronică”.

    Toată această „teorie”, însă, mi s-a părut necesară și pentru faptul că, în film, priza pur și simplu ia foc, chiar fără a avea un consumator conectat, ceea ce nu este posibil. Aici se vede lipsa unui „consultant de specialitate”. E drept că, în scenariu, apar elemente justificative, cum ar fi atmosfera supraoxigenată, dar nu e suficient. Mai departe, se arată cum se ajunge la catastrofă. Priza era sub un raft, pe raft erau materiale inflamabile, alcool, raftul se prăbușește și inevitabilul se produce, desigur, lipsind supraveghetorul. Toate aceste elemente sunt abordate în „anchetă”, mai puțin faptul că normele interzic plasarea rafturilor în preajma prizelor, și necesitatea încuierii ușilor, chiar folosind un sistem modern, cartela magnetică.

    Fiecare din verigile catastrofei poate fi la un moment dat neprevăzută, indiferent câte măsuri de precauție au fost luate. Una singură, dar esențială, putea fi prevăzută și eliminată foarte ușor, dar nu este luată în seamă nici în film, nici în realitate, plasarea unui raft deasupra prizei.

    Toată cealaltă construcție cinematografică, pe acest „filon”, mi se pare bine susținută. Mă refer atât la situații și interpretare, cât și la replici. Chiar este surprinzător pentru un film românesc să auzi ceva mai de profunzime, cum ar fi: să nu-l amestecăm pe Dumnezeu cu știința! Deși în rol episodic, se vede valoarea de profesionist a lui Dorel Vișan, care spune: nenorocirea este că toți avem dreptate. Chiar și Maia Morgenstern se face remarcată, nu știu Claudiu Bleonț ce căuta în film. Aș vrea să remarc „sancționarea” reporterei, eu o consider intenționată, care îl întreabă pe tatăl rămas fără copil: „cum vă simțiți?”.

    Cealaltă poveste, a copiilor de 15 ani care devin părinți, pe bucăți e plauzibilă, dar per total nu prea stă în picioare, se clatină.

    Personajele nu sunt suficient de bine conturate pentru a-și susține acțiunile. Deși se poate întâmpla în realitate, cinematografic trebuie astfel argumentat încât să nu existe dubii. În zilele noastre, o fată nu poate rămâne însărcinată fără să-și de-a seama cinci luni de zile. Dacă a ajuns aici, sunt două variante, fie nu e responsabilă, fie vrea să păstreze sarcina. Astfel, nașterea prematură apare doar ca un pretext. Tot așa apare și gândul suicidului, autoînvinovățindu-se neconvingător de moartea copilului în incendiu, după ce acceptă să și-l vândă. Nici băiatul nu este suficient de convingător. După ce îi asigură fetei o „atmosferă de vis”, pentru o dăruire totală, dar neexploatată de regizor, se mulțumește cu explicațiile primite după dispariția ei. Chiar și după reapariția fetei se poartă de parcă n-ar ști cum se concep copiii. Și aici se încearcă vreo câteva vorbe de duh, dar de data aceasta în consacratul stil al filmului românesc. Orice om poate intra la un moment dat într-un că...at, spune băiatul, important este să iasă din el. Nu știu cui aparțin aceste vorbe profunde, pentru că scenariul are mai multe moașe. Oricum, se vede concepția infantilă că te poți apropia de copii/tineri coborându-te la nivelul lor, inclusiv la vocabularul lor, pentru a te face înțeles. Din fragedă pruncie, copiii aud de la părinții lor: „ne” iese un dinte, acum „mergem” în picioare, sau, am fost la „grădi”!

    Al treilea filon se referă la cuplul de foști români stabiliți în Spania, care intenționează să înfieze în cel mai scurt timp și cât mai ușor un copil perfect. Se folosește frecvent exagerarea, caricaturizarea personajelor, dar aici se cam sare calul. Până la urmă, ipocrizia exteriorizată este mai puțin periculoasă decât cea ascunsă, ca urmare, și personajele ar fi fost mai interesante și mai credibile.

    Moartea pruncului în incendiu, ca soluție scenaristică, nu numai că nu ajută la coagularea filmului, dar chiar o împiedică. Abia dacă ar fi trăit, ar fi putut duce la o reevaluare profundă a celor întâmplate.

    Mai sunt și alte situații cărora nu le găsesc justificare logică. Dacă mama băiatului i-a ascuns adevărul, de ce i l-a spus abia când nu mai era cazul?

    Filmul anterior al lui Cătălin Saizescu a fost o catastrofă, rămâne de văzut câți vor fi interesați de acest nou film al său.
  • Adriancostache28
    pe 24 Februarie 2018 10:16
    Un film emoționant, disperarea mamicilor iti transmite fiori ...Un film ce ne prezintă incompetența din România și de nepăsarea autorităților!